EXPO Astana 2017

Expoziția Internațională EXPO Astana 2017, cu tema “Energia viitorului” s-a deschis pe 10 iunie 2017, iar organizatorii estimează că evenimentul va atrage peste cinci milioane de vizitatori din întreaga lume, potrivit site-ului oficial al expoziției.

Expoziția va fi organizată pe o suprafață de circa 25 de hectare și reunește peste 110 de țări participante. Evenimentul se va derula în perioada 10 iunie — 10 septembrie 2017.

Capitala Kazahstanului, Astana, a fost selectată în 2012 pentru a fi gazda expoziție internaționale din acest an de către membrii Biroului Internațional pentru Expoziții.

România va amenaja un pavilion de 370 de metri pătrați în cadrul expoziției, unde va promova, prin companii autohtone, soluții inovative pentru încălzire sau eficiență energetică.

Proiectul laserului ELI-NP de la Măgurele va fi elementul central al pavilionului țării noastre la Expo Astana 2017. Aceasta deoarece proiectul ELI-NP de la Măgurele este cea mai importantă investiție în cercetarea românească din ultima jumătate de secol, care evidențiază tradiția română în știința și tehnologia laser.

Prin sloganul “Energy of Light”, pavilionul va prezenta România drept o țară a inovației și invențiilor.

România a participat, după 1989, la toate expozițiile mondiale și internaționale organizate sub egida Biroului Internațional pentru Expoziții. La 22 noiembrie 1928 a fost semnată, la Paris, Convenția privind Expozițiile Internaționale, pe care România, ca membru fondator, a ratificat-o prin Decretul nr. 2581/1930.

Energia este elementul central al economiei moderne globale. Ea definește trenduri, precum și ritmul de dezvoltare al statelor.

Astăzi, energia curată, obținută din surse regenerabile, este cea mai promițătoare. Așa explică organizatorii alegerea conceptului pentru acest an al EXPO Astana 2017 — “Energia viitorului”. Aceasta pentru că “este nevoie să fim mai blânzi cu mediul înconjurător, să ne aplecăm mai des asupra măsurilor de eficientizare a consumului și să ne schimbăm obiceiurile în acest sens”.

Gama de energii curate este largă: de la producție pe bază de vânt, soare, biomasă și așa mai departe, la metode de transport și distribuție fără pierderi și terminând cu un consumator responsabil, care investește în tehnologie nouă cu consum scăzut.

EXPO Astana 2017 își propune să aducă laolaltă cei mai mari jucători din acest domeniu, cu cele mai recente tehnologii și idei promovate de aceștia. Experții de talie mondială care se vor întâlni la Astana în cele 93 de zile ale evenimentului, liderii și factorii de decizie vor discuta cum să facă din energia verde cel mai important trend al următoarelor decenii.

Rapil Zhoshybayev, comisarul responsabil pentru EXPO 2017, a declarat: “Fiecare țară participantă încearcă să dezvolte tema expoziției din domeniul surselor de energie regenerabilă”.

Dacă România va introduce cel mai rapid laser din lume, Thailanda va prezenta tehnologii de energie regenerabilă care utilizează deșeuri agricole.

Germania va arăta vehicule electrice de ultimă generație și case inteligente care generează mai multă energie decât consumă. Elveția va oferi locuințe prietenoase cu mediul care utilizează noile tehnologii.

China va prezenta istoria dezvoltării energetice a țării cu ajutorul unor tehnici interactive 3D și un “soare artificial” — un model de reactor de fuziune nucleară, în timp ce Coreea de Sud va arăta rețele inteligente, vehicule care se alimentează cu celule și soluții avansate de economisire a energiei.

Alte țări, cum ar fi Olanda, vor oferi proiecții 3 D, tehnologii 3D și efecte sonore care vor spune povestea tehnologiile sale și ale inovațiilor de ultimă generație.

Marea Britanie va introduce “grafene”, un material al viitorului care ar putea schimba semnificativ metodele de generare și consum a energiei.

Logo-ul EXPO 2017, “Wind Energy”, este format din trei palete de turbină eoliană, în culorile albastru, portocaliu și verde. Logo-ul a fost ales de locuitorii din Kazahstan în iulie 2013.

Mascotele sunt trei păpuși în aceleași culori ca și logo-ul: portocaliu, verde și albastru, simbolizând soarele, vântul și apa. Păpușile, reprezentând trei copii, vor fi atât simbolul expoziției, cât și al țării-gazdă, Kazahstan.

EXPO Astana 2017@GhidEuropean.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *