2017 – Anul Internaţional al Turismului Durabil pentru Dezvoltare
Desemnarea anului 2017 drept Anul Internaţional al Turismului Durabil pentru Dezvoltare a fost făcută într-un moment cu foarte mare relevanţă. Datorită creşterii, dar şi naturii sale transversale, turismul a devenit o forţa de necombătut pentru dezvoltarea sustenabilă pe plan economic, social şi din punctul de vedere al mediului înconjurător.
Toată această valoare pe care turismul a căpătat-o, a fost recunoscută prin includerea sa printre sectoarele care pot contribui la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (Sustainable Development Goals – SDGs).
Anul acesta reprezintă o ocazie unică de a promova acest mesaj şi de a angrena toate părţile. Pentru că numai împreună vom putea face schimbările majore (politice și de business) de care avem nevoie pentru a construi un sector turistic mai sustenabil.
Ei bine, nu va mai exista niciun sector turistic despre care să vorbim în viitor dacă cel din prezent nu are la bază principiile ale sustenabilității, precum protecția mediului, conservarea culturală și respectul pentru comunitățiile locale. Dirijat corespunzător, turismul poate aduce beneficii enorme: creșterea sensibilizării față de practicile eco-friendly, crearea de locuri de muncă decente care să țină cont de o proporție echitabilă între sexe, creșterea economică ce include comunitățile locale. Iar acestea sunt doar câteva exemple.
În cazul contrar, în care comunitatea turistică mondială (inclusiv turiștii) ignoră aceste principii, întregul sector va avea de suferit. Așadar, turismul responsabil este esențial dacă vrem să ne asigurăm un viitor sustenabil.
Ce înseamnă turismul responsabil?
Turismul responsabil este cel care respectă mediul, cultura, comunitățile locale și care promovează beneficii socio-economice pentru toată lumea. Să vâslești agale o barcă lentă pe râul Mekong, să savurezi bucătăria autentică a unui vânzător ambulant din Maroc, să cugeți la misterele vieții înconjurat fiind de cimitirele antice din Angkor…
Diversitatea care există în lumea asta ne unește și ne oferă ocazia de a cunoaște și experimenta pe de-a-ntregul tot ce au culturile și comunitățile locale mai bun. Atâta timp cât îi respectăm pe ceilalți și planeta pe care o locuim, nu avem cum să ne transformăm decât în niște oameni mai buni.
Turismul crează locuri de muncă (în special pentru tineri și pentru femei), oferă oamenilor ocazia de a-și schimba viața în mai bine, generează resurse pentru protejarea culturii și a mediului, aduce la viață zone urbane și rurale nevalorificate altfel, ne apropie și ne face niște oameni mai buni.
În 1950, doar 25 de milioane de oameni călătoreau peste hotare. Astăzi, turismul a devenit nu doar o parte importantă a culturii actuale, ci și o expresie a curiozității înnăscute a omului de a cunoaște lumea. Și, de ce nu, un drept al său.
Turismul va continua să crească la fel cum se întâmplă de câțiva ani încoace. După cum am menționat, conform prevederilor UNWTO, vor exista 1.8 miliarde de călători internaționali până în 2030. Aceasta este o realitate pe care nu o putem schimba, dar putem avea grijă să valorificăm la maxim beneficiile și să minimalizăm posibilele efecte negative. Nu există dezvoltare proastă, ci doar dezvoltare administrată greșit. Anul Internaţional al Turismului Durabil pentru Dezvoltare va fi exact despre asta.