540 de ani de la prima mentiune documentara a Craiovei

unirii1_mare

 
Asezat pe locul anticei cetati Pelendava, municipiul Craiova, reședința județului Dolj, este atestat documentar în Tabula Peutingeriana, o hartă realizată în timpul stăpânirii romane în Dacia (106-275 e.n.).

Actualul perimetru al orașului a fost locuit neîntrerupt din neolitic și până în prezent. Între vestigiile descoperite se afla și urmele unei așezări datând din perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului și care aparține culturii Coțofeni (2.500-1.800 î.Hr.).

craiova_romania_by_tibiiovan-d41yx1m

Au fost descoperite în aceeași zona și urmele unei importante așezări geto-dacice datând din secolul al IV-lea î.Hr. numită Pelendava, aici fiind scos la iveală un tezaur compus din 80 de piese de harnașament lucrate din argint, unele placate cu aur, care au aparținut unei căpetenii geto-dace. La marginea orașului, pe terasa Jiului, au fost descoperite urmele unei așezări civile romane și ale unui castru roman din secolele II-III, plasate pe drumul roman ce venea de la Drobeta la Romula. Datorită poziției geografice favorabile, protecției castrului roman și a garnizoanei militare, Pelendava romană a cunoscut o viață înfloritoare.

La 1 iunie (1475) se celebrează prima mențiune documentară a orașului, care la sfârșitul secolului al XV-lea Craiova era un târg, care se întindea pe moșia puternicilor boieri Craiovești. Apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituție politică importantă, după domnie. În 1492, domnul Țării Românești Vlad Călugărul (sept.-nov.1481; 1482-1495) a stabilit aici reședința Banilor Olteniei (menținută până în 1761, când a fost mutată la București, apoi desființată în 1831).

craiova-by-night

Dacă în Evul Mediu Craiova a fost un centru cu un important rol militar și strategic în cadrul acțiunilor antiotomane, orașul a suferit mari pagube materiale de pe urma jafurilor turcești în timpul războaielor ruso-turce din 1768-1774 și 1806-1812, iar în 1795 ciuma și apoi incendiul care a urmat la scurt timp au decimat populația.

În ultimele două secole Craiova a fost și un important centru cultural, prin înființarea unei școli în limba română (1755) și a alteia în limba greacă (1826), a unei tipografii (1837). Școala centrală din Craiova, al doilea colegiu al țării după cel de la Sf. Sava, a fost înființată în 1826. Linia caracteristică a orașului în primele două decenii ale secolului al XIX-lea a fost dată de înflorirea economică, urbanist-edilitară, de dezvoltarea meșteșugurilor, a comerțului, a serviciilor publice. Cerințele mereu crescânde ale exportului au determinat înființarea aici, în 1846, a primei societăți românești pe acțiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre, la Brăila.

craiova

Craiova a fost un important centru al revoluției de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu,  juvând mai târziu un rol deosebit de important și în pregătirea și desfășurarea Revoluției de la 1848, prin corpul profesoral de la Școala Centrală din oraș, în frunte cu Ioan Maiorescu. Un rol marcant în desfășurarea evenimentelor revoluționare la Craiova au avut și Gheorghe Magheru și Costache Romanescu, care au intrat, după 1845, în rândurile societății secrete “Frăția”. De remarcat este faptul că orașul Craiova a fost ales drept loc de întrunire a guvernului provizoriu, înainte ca acesta să ajungă la București.

Parcul_Nicolae_Romanescu_din_Craiova

În primele luni ale anului 1857 s-a constituit la Craiova Comitetul Unionist și tot aici a luat ființă un puternic centru de presă unionist, cu prestigioasa tribună ”Vocea Oltului”. La 9 octombrie 1857 Adunarea ad-hoc a Țării Românești a votat în unanimitate rezoluția prin care se arăta că dorința cea mai mare a românilor era realizarea Unirii Principatelor. Evenimentul a fost sărbătorit cu mare entuziasm la Craiova. Participant la acest eveniment, pictorul Theodor Aman avea să-l imortalizeze în celebrul său tablou ”Hora Unirii la Craiova”, realizat în același an.

Prin poziția sa strategică, Craiova a fost un centru important unde s-au luat măsurile necesare desfășurării operațiunilor militare din timpul Războiului de Independență (1877-1878). Încă de la începutul pregătirilor pentru intrarea în război, când trupele românești au fost concentrate la Dunăre, au participat la acestea și unități din Craiova.

Începând cu jumătatea secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX, Craiova a continuat să se dezvolte într-un ritm accelerat: în 1859 a fost introdus iluminatul cu lămpi de gaz, în 1895 teatrul Teodorini a fost prima clădire iluminată electric, în același an în oraș fiind construită prima centrală electrică.

După declanșarea Primului Război Mondial, pentru România au urmat doi ani de neutralitate (1914-1916), perioadă în care Craiova a devenit un puternic centru militar, aici fiind cartierul general al Armatei I. La 7 septembrie 1940, la Craiova s-a semnat Tratatul româno-bulgar prin care partea de sud a Dobrogei — Cadrilaterul (respectiv județele Durostor și Caliacra) — a intrat în componența Bulgariei.

Orașul Craiova a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968, având în subordine administrativă patru localități componente (Făcăi, Mofleni, Popoveni și Șimnicu de Jos) și patru sate (Cernele, Cernelele de Sus, Izvorul Rece și Rovine). La recensământul din 2011 municipiul Craiova avea 269.506 locuitori.

parcul-nicolae-romanescu-craiova

Cele mai importante monumente ale orașului sunt: Mănăstirea Bucovăț, cu biserica cu hramul “Sfântul Nicolae”, construită între 1506-1512 și refăcută în 1571-1572; Biserica domnească, cu hramul “Sfântul Dumitru”, ctitorie din 1651-1652 a lui Matei Basarab, ridicată pe locul uneia mai vechi construită în secolul al XV-lea de boierii Craiovești, în prezent Catedrala Mitropolitană a Olteniei; biserica “Sfântul Ilie”, construită în 1720 și refăcută în 1893, care păstrează picturi murale executate de Gheorghe Tăttărescu; biserica având dublu hram “Sfântul Gheorghe și Cuvioasa Parascheva” (1730); biserica “Sfântul Mina” (1731); biserica fostei mănăstiri “Obedeanu”, cu hramul “Sfinții Împărați Constantin și Elena”, construită între 1748-1753; bisericile cu hramurile “Sfântul Gheorghe” — Vechi (1730-1775), “Sfântul Gheorghe” — Nou (1754-1755), “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (secolul al XVI-lea); Casa Băniei, construită din inițiativa domnului Constantin Brâncoveanu în 1699; Casa “Glogoveanu” (1802); Casa “Jianu” (secolul al XVIII-lea); clădirea fostului Palat de Justiție, construită între 1880-1890 după planurile arhitectului Ion Socolescu, azi sediul Universității; clădirea Palatului Administrativ, construită între 1912-1913 după planurile arhitectului Petre Antonescu; Palatul lui Dinu Mihail, construit la finele secolului al XIX-lea după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, azi Muzeul de Artă.

De o frumusețe aparte este și Parcul “Romanescu”, amenajat după planurile arhitectului francez Emile Redont și inaugurat în 1903.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.