Cea mai fericită țară din lume

Finlanda este cea mai fericită țară din lume, potrivit celui mai recent raport al Organizației de dezvoltare durabilă de pe lângă Organizația Națiunilor Unite. Raportul a fost publicat cu câteva zile înainte de Ziua Mondială a Fericirii, care se sărbătoreşte la 20 martie .

Norvegia, câștigătoarea de anul trecut, a coborât pe locul al doilea în raportul pe 2018, fiind urmată de Danemarca, Islanda și Elveția.

Raportul clasifică țările în funcţie de șase factori cheie care conduc la bunăstare: venit, libertate, încredere, speranța de viață sănătoasă, sprijin social și generozitate.

Interesant este că Finlanda are și un foarte bun raport asupra tratamentelor și a mulțumirii imigranților, fiind considerată țara cu cel mai înalt grad de toleranță. Dar diferențele sunt atât de mici între țările aflate pe primele locuri, încât orice schimbare este posibilă în viitor.

Olanda a ajuns pe locul șase în acest an, urmată de Canada, Noua Zeelandă, Suedia și Australia. În lista din 2018, primele 10 țări și-au schimbat locurile între ele, față de raportul din 2017, dar nici una nu a părăsit topul.

Cele 10 cele mai fericite țări au ocupat, de asemenea, 10 dintre primele 11 locuri din clasamentul fericirii imigranților. Mexicul, care a ocupat locul 24 în clasamentul general, a obținut locul 10 în clasamentul fericirii imigranților. Totuși, acest clasament este puternic influențat de tradițiile culturale, sociale și religioase ale țărilor din care imigranții provin.

Statele Unite ale Americii au aterizat pe locul 18, cu patru locuri sub clasarea de anul trecut. Se pare că o foarte mare influență în această cădere au procentele tot mai mari de persoane obeze, de consumatori de medicamente antipsihotice și a depresiilor netratate.

Alte țări importante care nu au avut loc în Topul 10 sunt Germania (locul 15) sau Regatul Unit (locul 19). Japonia a ajuns pe locul 54, Rusia se află pe locul 59, iar China a ajuns se afundă spre sfârşitul Topului 100, pe locul 86.

Oamenii din Burundi sunt cei mai nefericiți de pe planetă, potrivit sondajului realizat în 156 de țări, urmați de locuitorii din Republica Centrafricană (locul 155), Sudanul de Sud (154), Tanzania (153) și Yemen (152).

România se află pe locul 52. O țara minusculă, Bhutanul, care se află pe locul 97, a fost printre primele care au măsurat nivelul de fericire al poporului său, propunând, în 2011, Națiunilor Unite, o Zi Mondială a Fericirii, care se sărbătoreşte la 20 martie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.