Cele mai frumoase lacase de cult din lume

Hagia SofiaHagia Sofia – Istanbul, Turcia

Hagia Sophia (din greacă de la Αγια Σοφια, Aghia Sofia, „Sfânta Înțelepciune”) a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, astăzi muzeu în Istanbul, Turcia.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Prima biserică de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare în anul 325, dar a ars într-un incendiu în anul 404. Reconstruită de Teodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Răscoalei Nika din 532. Clădirea și-a primit forma finală în 537 sub împăratul Iustinian I. Era foarte importantă pentru ortodoxia timpurie și pentru Imperiul Bizantin, fiind primul exemplu de arhitectură bizantină. Interiorul său decorat cu mozaice, coloanele de marmură și acoperișul sunt de o mare importanță artistică. Templul însuși era atât de bine decorat artistic încât se crede că Iustinian ar fi zis: „Solomon, te-am depășit!”

Catedrala era o construcție remarcabil de mare, doar cu câțiva centimetri mai mică decât domul Panthéonului din Paris, una dintre cele mai mari clădiri. Domul ei era cel mai mare de acest fel, doar domul Bazilicii Sfântul Petru din Roma, construită în secolul al XVI-lea, a întrecut imensitatea ei.

Hagia_Sophia_at_Night

Se spune că slujbele ținute în Sfânta Sofia erau grandioase, iar participarea la una din aceste slujbe a determinat delegația cneazului Vladimir I să opteze pentru creștinarea rușilor de către Patriarhia de Constantinopol.

Sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului, a dat ordin ca Sfânta Sofia să fie transformată în moschee. Legenda spune că pe unul din pereții albi s-a păstrat amprenta palmei pline de sânge a sultanului.

Ultima ceremonie creștină a fost ținută la data de 29 mai 1453. În prezent oficialități ale Patriarhiei Ecumenice și ale Sfântului Scaun întreprind demersuri pentru restituirea Sfintei Sofia către Biserica Ortodoxă.

Este locașul cel mai impresionant și venerabli al creștinismului ortodox și al creștinismului în general. Edificiul a fost deschizăror de drumuri în arhitectura și ornamentația creștină arhaică, iar prin dimensiunile și decorația de excepție a avut menirea să transmită timpului său și posterității puterea Imperiului Roman de Răsărit și a împăratului său preacredincios. Biserica a devenit un prim simbol al măreției creștinismului în acea parte de lume unde el s-a născut, un tezaur neprețuit pentru strălucitorul Constantinopol.

 Basilica San Marco – Veneția, Italia

Denumită și „Bazilica de Aur”, datorită designului sau opulent, Basilica San Marco este unul dintre cele mai importante puncte de atracție ale Veneției. Bazilica Sfântul Marcu (în italiană Basilica San Marco) este cea mai mare dintre bisericile Veneției, fiind totodată un exemplu elocvent de arhitectură bizantină. Bazilica este închinată personajului biblic Marcu. Este cunoscută și sub denumirea de “Domul din Veneția”, fiind catedrala patriarhală a acestui oraș. Catedrala este situată în piața cu același nume (Piazza San Marco), aflându-se alături de Palatul Dogilor.

Primul lăcaș de cult ridicat pe acest loc a fost o clădire din anul 828, când negustorii venețieni au achiziționat din Alexandria presupusele relicve ale evanghelistului Marcu. Biserica inițială a fost înlocuită cu o alta în anul 832. Noua biserică a fost mistuită de un incendiu în anul 976, fiind reconstruită în anul 978. Lucrările de extindere efectuate în anul 1063 au dus la conturarea limitelor actualei bazilici.

Planul bisericii este de cruce greacă, cu cinci cupole. Bazilica a fost inaugurată în anul 1094, an în care relicvele evanghelistului Marcu ar fi fost redescoperite într-unul dintre pilaștri.

În timpul celei de a patra cruciade, cruciații venețieni catolici și-au însușit în anul 1204 patru cai auriți de la o cvadrigă antică romană așezată în hipodromul din Constantinopol. Caii fuseseră așezați în acel loc încă din timpul împăratului roman Constantin cel Mare. Cei patru cai au fost duși la Veneția și postați în anul 1254 deasupra portalului principal de intrare în bazilica Sf. Marcu. În cursul secolului al XX-lea au fost înlocuiți cu patru copii de bronz, originalele fiind expuse într-o sală a muzeului învecinat “Museo di San Marco”.

Biserica Sfintei Învieri – Ierusalim, Israel

Biserica Sfântului Mormânt (denumită și Biserica Sfântului Sepulcru sau Biserica Sfintei Învieri, ultima mai ales în creștinismul de rit răsăritean) este o biserică aflată în interiorul zidurilor vechii cetăți a Ierusalimului, la mică distanță de Muristan. Ea este cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine. Mamei împăratului roman Constantin, împărătesei Elena, i se atribuie identificarea în anul 325 a locului unde ar fi avut loc răstignirea pe cruce a lui Iisus, precum și găsirea unor relicve ale crucii într-o grotă din apropiere. Prin porunca lui Constantin a început în anul 326 zidirea primei biserici în acest loc.

Primul lăcaș de cult a fost ridicat în anul 326, de către Împăratul Constantin și mama sa, Elena. Distrusă într-un incendiu din secolul al VI-lea, biserica a fost reconstruită în anul 526

Amplasată în estul orașului, biserica face parte dintr-un complex ce se întinde pe o suprafață de 12.000 mp, ce cuprinde și o mănăstire ortodoxă, una catolică și una armeană

Holy_Sepulchre_Jerusalem

Biserica a fost arsă de persani în 614, reconstruită apoi de patriarhul Modestus pentru a fi iarăși distrusă de califul fanatic fatimid Al-Hakim bi-Amr Allah în 1009; după cutremurul de pământ din anul 1033, care a lovit greu Ierusalimul, stăpânirea arabă fatimidă a permis împăratului bizantin Constantin al IX-lea Monomahul să reclădească biserica între anii 1042-1048.

Catedrala St.Paul – Londra, Regatul Unit

Pe locul actualei catedrale au existat de-a lungul timpului mai multe edifici. Prima biserică a fost construită în anul 604 de către Mellitus, cu ocazia investirii sale ca prim episcop de Londra de către Sfântul Augustin. Aceasta a fost dedicată Sfântului Paul și a avut rolul de catedrală a Londrei. Catedrala ar fi fost distrusă probabil de un incendiu, fiind reconstruită integral de două ori până în anul 1087.

În anul 1087 un nou incendiu a cuprins edificiul fiind nevoie de reconstruirea catedralei. Regele Wilhelm Cuceritorul a donat piatră din ruinele Turnului Palatin, iar regele Henric I a ordonat să se aducă pietre din River Fleet.

În anul 1535, catedrala inițial romano-catolică devine anglicană odată cu declanșarea Reformei Protestante în Anglia. Regele Henric al VIII-lea și succesorul său Eduard al VI-lea vor ordona distrugerea ornamentelor, criptelor și altarelor din curtea catedralei, unde se aflau câteva mănăstiri. Tot în această perioadă, în anul 1540 sediul Episcopiei de Londra s-a mutat la Abația Westminster, până în 1550 când va fi mutat înapoi. În anul 1666 izbucnește un nou incendiu în Londra ce va distruge catedrala din temeli.

St_Pauls_aerial

Construcția actualei catedrale a început în anul 1675. Proiectul construirii unei noi catedrale i-a fost înmânat lui Sir Cristopher Wren încă din anul 1669. Wren a fost un mare arhitect al Angliei, mai mult de 50 de biserici din Londra fiindu-i atribuite. Designul ales de el și aprobat de rege a fost cel al unei biserici ce combina stilul baroc cu cel clasicist, având o cupolă și două turnuri.

Pe data de 2 decembrie 1697 a avut loc ceremonia de sfințire a catedralei, aceasta fiind finalizată totuși în anul 1710. Cu toate acestea statuile de pe fațadă au fost instalate abia în 1720.

Notre Dame de Paris – Paris, Franța

Catedrala Notre-Dame din Paris este un monument al arhitecturii gotice timpurii din Franța, sediu al Arhiepiscopiei Parisului. Catedrala se află pe Île de la Cité, în centrul Parisului.

Construcția a început în anul 1163, pe locul unui lăcaș de cult dedicat sfântului diacon Ștefan. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfințit altarul, dar construcția catedralei a durat din 1163 până în 1345. Construcția clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe fațada vestică, iar pe la mijlocul secolului al XIII-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele inițiale și strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluții arhitecturale specifice stilului gotic.

Fațada dantelată și cele două turnuri patrulatere de câte 69 m fiecare radiază echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porți bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu. Impresia spațială în interiorul bisericii este copleșitoare, zidurile ei se înalță pe trei rânduri de coloane. De proporții impozante, 130 m lungime, 45 m lățime, 35 m înălțime, unde încap până la 10.000 de persoane. Nava principală este împodobită cu statui și picturi.

În timpul iacobinilor (1793-1794), catedrala a fost profanată devenind Templu al Rațiunii și loc unde erau citite și dezbătute operele iluminiștilor în timp ce era venerată Ființa Supremă. Catedrala a redevenit catolică în urma concordatului lui Napoleon I cu Papa Pius al VII-lea din 1801, Napoleon fiind încoronat aici împărat al Franței pe data de 1 decembrie 1804.

Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar, pe bună dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă.

Cathedrale_Notre-Dame_de_Paris_maitre-autel

Catedrala Notre Dame din Paris este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 30.000 de oameni. În zilele cu afluența ridicată, pricinuită de sărbători sau evenimente importante, se poate ajunge chiar și la 50.000 de oameni. Vorbind despre vitralii, trebuie să amintim de cele trei roze ale catedralei, care reprezintă una din marile opere de artă ale creștinătății. Roza de sud, numită și La Rose du Midi, este un dar din partea regelui Ludovic al IX-lea al Franței și este consacrată Noului Testament.

(GE) Cele mai frumoase lacase de cult din lume

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *