Cu trenul pe „acoperisul” Americii de Sud
O noua versiune a Orient Express-ului european, circulă acum în America de Sud până la altitudinea de 3.600 de metri, pe traseul Cusco-Puno- Arequipa.
Distanța de 456 de kilometri pe sens este acoperită, cu opririle din program în trei zile, garnitura fiind achiziționată din Australia, renovată și transformată în cel mai luxos tren din America de Sud.
Camerele elegante, dar și apartamentele amenajate în stilul Art Deco, sunt mai simple sau sau decorate opulent, cu paturi duble și ferestre idilice.
Detaliile perioadei în care stilul Art Deco s-a aflat la mare căutare sunt peste tot: filigranul argintiu de-a lungul pereților vagoanelor, un pian de mici dimensiuni în sala de mese, balustrada din fonta din vagonul de observare. Totul este amestecat cu tradiția latină, culori parca extrase din lupinele andine, ţesături manuale ornamentând așternuturile sau o trupă care dansează pe ritmuri de salsa. Design-ul aparține Inge Moore Hirsch Bedner Associates/HBA.
Pe lângă cele 24 de camere de oaspeți și un vagon-observator, garnitura mai dispune de un vagon-salon, doua restaurante, un bar și, evident, un chef peruvian, care supervizează rețetele locale precum și pe cele gurmet. În viitorul apropiat se va atașa și un vagon-spa.
Nu se călătorește noaptea, asigurându-se astfel un somn bun și permițând exploatarea la maxim a peisajelor extraordinare din timpul zilei.
De la Cusco, capitala veche a Imperiului Inca – traversând cele mai înalte câmpii din Anzi – se navighează pe malurile Titicaca, explorând vastul canion Colca, apoi trenul se îndreaptă spre centrul orașului Arequipa, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, în timp ce se pot admira unele dintre cele mai impresionante peisaje din lume.
Prețurile valabile pentru 2017/2018 *plecări în fiecare marți a săptămânii, cu excepția lunii februarie 2018
US$ per person | Deluxe Double Cabin | Junior Double Cabin | Twin Bed Cabin | Bunk Bed Cabin |
Per person Double Occupancy | 2,065 | 1,860 | 1,695 | 1,440 |
Per person Single Occupancy | 3,615 | 3,225 | 2,895 | 2,520 |