De ziua Romaniei – dor de casa al romanilor din diaspora!

Mirela_mare

Am cunoscut-o pe Mirela in vara acestui an, in Italia, in timpul documentarii pentru cartea „Mamma Mia – calatorii culinare in Italia”. La invitatia prietenului meu, artistul plastic Narcis Teodoreanu, stabilit in Italia de mai bine de un deceniu, am dat o fuga la malul Adriaticii.

Dupa ce am trecut in revista Lido degli Scacchi, Lido degli Estensi, Lido di Spina, Porto Garibaldi si am facut un popas la Comacchio, o mica Venetia aflata în partea sudica a deltei raului Po, ne-am oprit pentru cina la Cervia, o statiune care seamana ca amplasare cu Mamaia noastra, asezata între mare si lac.

La „Ristorante da Duilio” ne-au intampinat glasuri rostind cuvinte cunoscute, romanesti. Accentul si vorba taraganata tradau originea transilvana. O masa de opt persoane ne-a facut sa ne simtim ca acasa si ne-a introdus in ceea ce avea sa urmeze.

Patronul restaurantului si al afacerii de familie de la Cervia este Mauro Zavagli, un italian care nu are nimic de a face cu spiritul vulcanic ce caracterizeaza majoritatea bărbaților născuți între Marea Tireniana și Marea Adriatica. Din contra, Mauro este un tip calm, calculat, mucalit chiar, care stie si cand si cum sa faca o gluma. Cei trei oameni din bucatarie sunt Rino, Mirko si Diego si vin din Italia, Dalmatia si America de Sud.

Dar cea care este sufletul si motorul „Restaurantului da Duilio” se numeste Mirela Suciu, este o romanca din Tarnaveni si, desi daca o s-o urmariti nu o sa va vina sa credeti, este deja bunica. Mirela este sotia lui Mauro si conduc impreuna o afacere care si in Italia inca se resimte in urma crizei din deceniul trecut, dar cu multa munca, imaginatie si talent reusesc sa tina pe linia de plutire unul dintre cele mai vechi si mai bune restaurante din Cervia.

Mirela recunoaste ca a venit in urma cu 11 ani in Italia pentru a-i oferi fiului ei un viitor mai bun. A lucrat ca vanzatoare intr-un supermarket. Cand si-a cunoscut actualul sot, „Restaurantul Da Duilio” nu se afla in gestiunea familiei Zavagli, era inchiriat. Deschis in 1952, restaurantul a fost modernizat de tatal lui Mauro, Dulio Zavagli, in 1972. Dupa moartea celui care da astazi numele stabilimentului, Mauro a renuntat la administrare. Dupa ce a cunoscut-o pe Mirela, cei doi au decis sa investeasca pentru restructurarea cladirii, iar in 2009 au redeschis ceea ce astazi este o pagina importanta de istorie culinara a statiunii Cervia, „Restaurantul Da Duilio”.

Cum am schimbat subiectul si am vorbit despre Romania, Mirelei i s-au umezit ochii. Ii este tare dor de casa, abia asteapta sa revina in iarna asta pentru a-i revedea pe cei dragi si nu uita niciun moment ca este romanca.

Si pentru ca in Italia toate drumurile duc la Roma, daca ajungeti in apropiere de Ravenna, nu uitati sa-i calcati pragul Mirelei, romanca noastra careia i se umezesc ochii cand aude de Romania si care va asteapta la Cervia, pe Via Roma nr.56, la „Ristorante da Duilio”.

©GhidEuropean

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *