Grecia

Grecia_flag01

Nume oficial: Elliniki Dhimokratia;
Forma scurtă: Ellas sau Ellada;
Forma internațională: Hellenic Republic;
Forma internațională scurtă: Greece;
Codul de țară ISO: gr;
Ora oficială: EET – Eastern European Time;
Ora de vară: (DST) Martie – Octombrie (UTC +3);
Prefixul telefonic de țară: +30;
Capitala: Atena (3.566.000 locuitori);
Alte orașe: Thessaloniki (Salonic – 750.000), Piraeus (880.000), Patras (170.000), Larissa (113.000), Iraklion (132.000);
Forma de guvernământ: Republică parlamentară;
Localizare: situată în sudul Europei, înconjurată în mare parte de Marea Egee și Marea Mediterană;
Suprafața: 132.000 km²;
Relief: muntos în nord și în centru, coaste joase cu plaje vaste și 1.400 de insule;
Climat: mediteranean, ierni blânde și umede, veri caniculare și uscate.

Greece map [Converted]

Natura și peisaje:
– În nord, Munții Pindului (cheile Vikos);
– Muntele Athos;
– Insula Delos;
– Masivul Pelion (situat la est de Volos);
– Muntele mitic Olimp;
– Peloponezul (partea du sud a țării, cu Sparta, Patras și Corint);
– Canalul Corint;
– Plajele de pe coasta nordică;
– Plajele mai puțin frecventate de pe coasta sudică;
– Plajele din Mikonos, Santorini, Naxos și Patras;
– Cap Sunion;

Fauna și flora:
– urşi bruni, râşi, lupi, căprioare, capre sălbatice (kri-kri);
– măslinii, chiparoşii;
– castani comestibili, stejari de carmaz şi pini de Alep;
– oregano, cimbru, levănţică, maghiran, rozmarin;


Orașe și monumente de vizitat:
– Atena, Thessaloniki, Patras;
– Templul lui Apollo din Bassae;
– Situl arheologic din Delphi;
– Acropola din Atena;
– Mănăstirile Daphni (lângă Atena), Hosios Lukas (lângă Delphi) și Nea Moni (pe insula Chios);
– Pythagoreionul și Heraionul de pe insula Samos;
– Situl arheologic de la Vergina;
– Siturile arheologice de la Micene și Tirint;
– Centrul vechi istoric cu mănăstirea Sf.Ioan și „Peștera Apocalipsei” de pe insula Patmos;
– Centrul vechi istoric din orașul Corfu;
– Mănăstirile de la Meteora;
– Monumentele paleocreștine și bizantine din Salonic;
– Vechiul oraș Epidaurus;
– Orașul medieval Rhodos;
– Situl arheologic din Olympia;
– Situl arheologic din Mystras.

Grecia_mici_siteGE (9 of 21)
Alegerea momentului potrivit:
– Grecia este dominată de un climat mediteraneean: veri calde și secetoase, ierni dulci și ploioase;
– În perioada iunie octombrie apa mării se află la o temperatură convenabilă;
– Atenție la canicula din lunile iulie și august și la iernile friguroase din nord (ianuarie-februarie);

Temperaturi (medie zi/noapte, in °C):
– Atena (centru-est): ianuarie 14/7, aprilie 20/11, iulie 33/23, octombrie 25/15;
– Corfu (nord-vest): ianuarie 14/5, aprilie 19/6, iulie 31/18, octombrie 23/13
– Apa mării: mai 18°C, iunie 21°C, iulie 23°C, august 24°C, septembrie 23°C, octombrie 21;

Festivaluri/Tradiții:
-1 ianuarie: Sărbătoarea Sfântului Vasile;
– Februarie: Carnavalul Apokrias (în majoritatea regiunilor, timp de două săptămâni);
– Martie: Luna curățeniei dinainte de Paște (sau Katheri Deftera), se iese cu zmee din hârtie pe străzi;
– 25 martie Ziua Independenței (se sărbătorește ieșirea Greciei de sub stăpânire turcă);
– Aprilie-Mai: Paștele ortodox (data variază conform calendarului ortodox);
-1 mai: Ziua Muncii și Sărbătoarea florilor;
– 20-30 mai: Festival folcloric Kariaskaki în Karditsa;
– iulie-august: Festivalul Herod Atticus în teatrul de lângă Acropolis;
– 15 august: Panagia (Sărbătoarea Fecioarei Maria);
– 1-15 septembrie: Festivalul Vinului Anhiolos la Salonic;
– 21 octobrie: Festivalul Castanilor, lângă Kissamos, Creta;
– 8 noiembrie: ziua Sfinților Mihail și Gavril;
– 24 decembrie: Ajunul Crăciunului;
– 25 decembrie: Crăciunul;
– 31 decembrie: Anul Nou, sărbătorit în Grecia între prieteni cu jocuri de cărţi și mese bogate;

Church of Panagia Evangelistria at Tinos island in Greece

 

 

 

 
Pro:
– O bogăție arheologică ce plasează Grecia printre primele țări din lume;
– Coaste împânzite de plaje (aproximativ 15.000 km), bine echipate și pline de hoteluri;
– Prețuri moderate;
– O gastronomie variată și considerată a fi cea mai sănătoasă din Europa;

Contra:
– Dificultatea de a găsi varianta optimă în perioade de sezon;
– Hoteluri aglomerate și adesea depășite de pretențiile turiștilor;
– Rezervări la croaziere și ferry-boat-uri extrem de greu de realizat cu puțin timp înainte;
– În ultimii ani, criza economică a declanșat revolte populare, greve, violențe și chiar atentate;

Prezentare
Grecia (în greacă Ελλάδα), oficial, Republica Elenă și cunoscută încă din antichitate și sub denumirea de Elada, este o țară din Europa de Sud. Conform recensământului din 2011, populația Greciei este de circa 11 milioane de locuitori. Cel mai mare oraș și capitala țării este Atena.

Grecia se află amplasată strategic la intersecția între Europa, Asia de Vest și Africa, și se învecinează la nord-vest cu Albania, la nord cu Republica Macedonia și cu Bulgaria, și la nord-est cu Turcia. Țara este formată din nouă regiuni istorico-geografice: Macedonia, Grecia Centrală, Pelopones, Tesalia, Epir, Insulele din Marea Egee⁠(en) (inclusiv Dodecanezele și Cicladele), Tracia de Vest⁠(en), Creta și Insulele din Marea Ionică⁠(en). Marea Egee se află la est de partea continentală, Marea Ionică se află la vest, iar Marea Mediterană la sud. Grecia are cea mai lungă coastă din bazinul Mediteranei și a 11-a ca lungime din lume, cu 13.676 km lungime, deținând și un mare număr de insule (aproximativ 1.400, dintre care 227 sunt locuite). Optzeci la sută din teritoriul grec este format din munți, dintre care cel mai înalt este Muntele Olimp cu 2.917 m.

landscapes_Greece_1600x1200

Grecia modernă își trage rădăcinile din civilizația Greciei Antice, începând cu civilizațiile egeene din Epoca Bronzului, și este considerată a fi leagănul culturii occidentale. Ea este locul de naștere al democrației ca formă de guvernare, al filosofiei occidentale, al Jocurilor Olimpice, al literaturii occidentale și al istoriografiei, științelor politice, al marilor principii științifice și matematice, și al dramaturgiei occidentale, incluzând genurile tragediei și comediei. Realizările culturale și tehnologice ale Greciei au influențat mult întreaga lume, multe aspecte ale civilizației grecești pătrunzând în Orient prin campaniile lui Alexandru cel Mare, și în Occident prin intermediul Imperiului Roman. Această bogată moștenire este parțial reflectată de cele 18 situri din patrimoniul mondial UNESCO aflate în Grecia, ceea ce plasează țara pe locul al șaselea în Europa și al treisprezecelea în lume. Statul grec modern, care cuprinde mare parte din miezul istoric al civilizației grecești, a fost înființat în 1830 după Războiul Grec de Independență față de Imperiul Otoman.

Greece_island_cliff_mountain_hill_plants_trees_sky_cloud_tropical_beaches_ocean_sea_waves_boats_vehicles_people_architecture_cities_town_houses_resort_1920x1200

Grecia este o țară democratică și dezvoltată, cu o economie de venit mare avansată, un nivel de trai ridicat și un Indice al Dezvoltării Umane foarte ridicat. Grecia este membru fondator al Organizației Națiunilor Unite, și membru al Uniunii Europene de la aderarea la o structură precursoare a acesteia în 1981 (precum și mebră a zonei euro din 2001, și este și membră a mai multor instituții internaționale, inclusiv Consiliul Europei, NATO, OECD, OSCE și OMC. Economia Greciei este cea mai mare din Balcani, în care țara este un important investitor regional.

Grecia este situata în sud-estul Europei, în extremitatea sudică a Peninsulei Balcanice, având ca limite: Marea Ionică și Marea Mediterană (vest și sud-vest), Albania (nord-vest), Republica Macedonia și Bulgaria (nord), Turcia (nord-est) și Marea Egee (est). Are un litoral de 13.676 km la mările Egee, Ionică și Mediterană. Regiunea de coastă are o lungime de 15.021 km, din care 4.100 km reprezintă țărmul părții continentale.

Coast_Greece_Sea_Sunrises_and_sunsets_Scenery_Nature_2582x1696

Peisajul Greciei este format din lanțuri muntoase, insule paradisiace, crânguri de măslini și plaje cu nisip colorat, ce contrastează cu albastrul mării. Geografia țării a marcat dezvoltarea multor civilizații de-a lungul timpului.

Metropola Atena se întinde de-a lungul bazinului Attica și este delimitată pe trei laturi de munții Ymettos, Parnitha și Pendeli, în timp ce în interior relieful cuprinde mai multe coline (Acropolis, Areopagus, Philopappus, Pnyx, Lykavittos, Tourkovounia). Dealurile Atenei reprezintă adevărate refugii dincolo de aglomerația de pe străzile orașului, de unde poate fi admirată panorama către Golful Saronic — legătura Atenei cu Marea Egee. Străzile capitalei se contopesc în apropiere de Pireu, portul antic care și-a păstrat freamătul până în prezent.

Nature_greece_famous_1920x1200

Țara este formată dintr-o parte continentală cu numeroase golfuri și peninsule (Peloponez, Halkidiki etc.) și o parte insulară (în Marea Egee, Marea Ionică și Marea Mediterană). Principalele regiuni ale părții continentale sunt: Sterea (Grecia Centrală), Peloponez, Thessalia (central-estică), Epirus (nord-vest), Macedonia (nord) și Tracia (nord-vest). Peloponez este cea mai populară regiune de pe teritoriul continental, semănând cu o insulă legată de continent prin două punți: podurile peste Canalul Corint și podul Rio-Antirrio, notează portalul Greeka.com.

Relieful Greciei este predominant muntos. În nord și nord-est se întâlnesc munți mai vechi: Rodopi, Chaldiki, Munții Macedoniei, Olimp (altitudinea maximă din Grecia — 2.917 m), iar în vest și sud munți mai tineri (Munții Epirului, Munții Pindului, Munții Peloponezului, cu vârful Tayetos 2.409 m). Câmpiile ocupă doar în nord spații mai însemnate (Câmpia Vardarului, Câmpia Thessaliei). Râurile au debite variabile, mai importante fiind Vardarul, Struma și Marița.

Santorini_Greece_View_Panorama_Sea_Ships_1680x1050

Din suprafața totală de 131.950 kmp, cele peste 2.000 de insule grecești ocupă mai mult de 21.000 kmp, dar dintre acestea doar 168 sunt locuite. Cele mai importante întinderi insulare sunt: Creta, grupurile Ciclade, Dodecaneze, Ionice, Sporade, Saronice și Egeene de Est. Cea mai mare insulă este Creta (8.336 kmp), iar a doua, ca mărime, Evia (3.684 kmp), urmate de Lesbos (1.634 kmp) și Rhodos (1.408 kmp). Între cele mai faimoase, se numără: Santorini, Mykonos, Rhodos, Creta, Zakynthos și Corfu.

Datorită trăsăturilor geografice specifice, pe teritoriul Greciei s-a format un mediu natural special, cu o diversitate a florei și faunei și multe specii unice în lume, ce viețuiesc în păduri, lacuri, râuri, peșteri și canioane. De altfel, rocile calcaroase și cele vulcanice compun o importantă parte a reliefului, ceea ce a condus la formarea de peșteri și canioane.

Pe lângă turismul estival tradițional, în Grecia s-a dezvoltat în ultimii ani un nou tip de vacanță, ce include sporturi precum drumețiile și cățărarea în canioane. Un canion impresionant este Vikos, al doilea cel mai adânc din lume, conform Greeka.com, din nord-vestul țării, în regiunea Epirus, în apropiere de Zagoria. Alte canioane mari din zona continentală sunt: Loussios și Vouraikos din Peloponez, Olympus și Seli din Macedonia. Insula Creta este, totuși, locul cu cele mai numeroase canioane din țară, numărând peste 250 de astfel de văi mari și mici. Cel mai mare canion de pe insulă este Samaria, care necesită de la șase până la șapte ore pentru a fi traversat de la un capăt la altul.

Greece_1920x1080

Turism
Vedere panoramică a unor părți din orașul Corfu, sit în patrimoniul mondial UNESCO, văzut de la Palaio Frourio. Golful Garitsa este în stânga și portul Corfu în partea superioară-dreaptă a imagini. Spianada se află în fundal.

Un procentaj important din venitul național grecesc provine din turism. Turismul finanțează 16% din produsul intern brut. Conform statisticilor Eurostat, Grecia a primit în 2009 peste 19,5 milioane de turiști, în creștere față de cei 17,7 milioane care au venit în 2007.

Marea majoritate a vizitatorilor Greciei din 2007 provin de pe continentul european, în număr de 12,7 milioane. Deși majoritatea vizitatorilor de o singură naționalitate sunt cei din Regatul Unit, (2,6 milioane), urmați îndeaproape de cei din Germania (2,3 milioane). În 2010, cea mai vizitată regiune a Greciei a fost Macedonia Centrală, cu 18% din fluxul total național de turiști (în total 3,6 milioane de turiști), urmată de Attica cu 2,6 milioane și de Pelopones cu 1,8 milioane. Grecia de Nord este cea mai vizitată regiune geografică, cu 6,5 milioane de turiști, urmată de Grecia Centrală cu 6,3 milioane.

În 2010, Lonely Planet a clasat al doilea oraș al Greciei, Salonic, pe locul al cincilea în lista celor mai bune orașe pentru petreceri din lume, comparabil cu alte orașe cum ar fi Dubai și Montreal. În 2011, Santorini a fost votată „cea mai bună insulă din lume” în Travel + Leisure. Insula învecinată Mykonos s-a clasat a cincea în categoria europeană.

Transporturi
Începând cu anii 1980, rețelele rutieră și feroviară ale Greciei au fost modernizate semnificativ. Între cele mai importante lucrări se numără autostrada A2 (Egnatia Odos), care leagă Grecia de nord-vest (Igoumenitsa) cu Grecia de nord și nord-est (Kipoi); și podul Rio–Antirrio, cel mai lung pod suspendat cu cabluri din Europa (2.250 m lungime), ce leagă Peloponesul de Rio (7 km de Patras) cu Antirrio în Grecia Centrală.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Alte proiecte importante aflate în derulare sunt conversia șoselei GR-8A, care leagă Atena de Patras și mai departe de Pyrgos în Peloponesul de vest, într-o autostradă modernizată pe toată lungimea (proiect ce trebuia terminat în 2014); terminarea unor segmente de autostradă de pe A1⁠(en), ce leagă Atena de Salonic; și construirea metroului Salonic.

În deosebi zona metropolitană Atena este deservită de una dintre cele mai moderne și eficiente infrastructuri de transport din Europa, cum ar fi Aeroportul Internațional Atena, rețeaua de autostrăzi private Attiki Odos și sistemul extins de metrou al Atenei.

Majoritatea insulelor grecești și a orașelor principale ale țării sunt legate prin căi aeriene deservite mai ales de cele două principale companii aeriene grecești, Olympic Air și Aegean Airlines. Legăturile maritime s-au îmbunătățit cu vase moderne și rapide, inclusiv nave cu aripi portante și catamarane.

Church of Panagia Evangelistria at Tinos island in Greece
Legăturile feroviare joacă un rol relativ redus în Grecia față de alte țări europene, dar și ele s-au extins, cu noi legături suburbane pentru navetiști, deservite de Proastiakos în jurul Atenei, către aeroporturi, Kiato și Chalkida; în jurul Salonicului, către orașele Larissa și Edessa; și în jurul Patrasului. S-a stabilit și o legătură feroviară modernă între Atena și Salonic, în timp ce se desfășoară și o dublare a mai multor linii din rețeaua de 2.500 km. Legăturile feroviare internaționale conectează orașele grecești cu restul Europei, cu Peninsula Balcanică și cu Turcia, deși ele au fost suspendate în 2011 din cauza crizei economice.

Telecomunicații
Rețelele de comunicație și de informații digitale ajung în toate regiunile. Există peste 35.000 km de cablu de fibră optică. Legăturile rapide la internet sunt foarte răspândite: existau în total 2.252.653 de legături de mare viteză la începutul lui 2011, ceea ce însemna o penetrare a internetului de mare viteză de 20%. Conform datelor din 2012 furnizate de ELSTAT, 53,6% din gospodării utilizau regulat Internetul, dintre care 94,8% aveau legături de mare viteză.

Internet café-urile ce oferă acces la Internet, la aplicații mobile și la jocuri multiplayer sunt și ele ceva obișnuit în țară, în timp ce internetul mobil în rețele de telefonie 3G și legături Wi-Fi se pot găsi aproape pretutindeni. Gradul de utilizare a internetului mobil 3G a crescut abrupt în ultimii ani, cu o creștere de 340% între lunile august ale anilor 2011 și 2012. Uniunea Internațională pentru Telecomunicații a Națiunilor Unite clasează Grecia în primele 30 de țări din lume cu o infrastructură de date deosebit de dezvoltată.

Șiință și tehnologie
Secretariatul General pentru Cercetare și Tehnologie al Ministerului Dezvoltării este responsabil de proiectarea, implementarea și supervizarea politicilor naționale pentru cercetare și tehnologie. În 2003, cheltuielile publice pentru cercetare și dezvoltare (R&D) erau de 456,37 milioane de euro (în creștere cu 12,6% față de 2002). Totalul cheltuielilor cu R&D (public și privat) ca procentaj din PIB au crescut considerabil de la începutul ultimului deceniu al secolului al XX-lea, de la 0,38% în 1989, la 0,65% în 2001. Cheltuielile cu R&D în Grecia rămân mai scăzute ca media UE de 1,93%, dar, conform Research DC, pe baza datelor de la OECD și Eurostat, între 1990 și 1998, totalul cheltuielilor cu R&D în Grecia s-a bucurat de a treia cea mai mare creștere din Europa, după Finlanda și Irlanda. Din cauza amplasării strategice, forța de muncă calificată și stabilitatea economică, numeroase companii multinaționale, cum ar fi Ericsson, Siemens, Motorola și Coca-Cola au centre regionale de cercetare și dezvoltare în Grecia.

Grecia-02

Parcurile tehnologice grecești cu incubatoare tehnologice sunt Parcul Științific și Tehnologic din Creta (Heraklion), Parcul Tehnologic Salonic, Parcul Tehnologic Lavrio, Parcul Științific Patras, și Parcul Științific și Tehnologic al Epirului (Ioannina). Grecia este membră a Agenției Spațiale Europene (ESA) din 2005. Cooperarea între ESA și Comitetul Spațial Național Elen a început în primii ani ai ultimului deceniu al secolului trecut. În 1994, Grecia și ESA au semnat primul acord de cooperare. După ce a cerut oficial aderarea ca membru cu drepturi depline în 2003, Grecia a devenit a șaisprezecea țară membră a ESA la 16 martie 2005. Ca membru al ESA, Grecia participă la activitățile de telecomunicații și tehnologie ale agenției, precum și la Inițiativa de Monitorizare Globală pentru Medi și Securitate.

În 2007, Grecia era a opta țară din lume după procentul de înscriere în învățământul superior (procentul în rândul femeilor fiind mai mare decât al bărbaților) în timp ce grecii din diaspora sunt la fel de activi în domeniul educației. Sute de mii de studenți greci participă anual la cursurile universităților din tot Occidentul, în timp ce listele de profesori ale principalelor universități occidentale conțin un număr remarcabil de nume grecești. Între oamenii de știință greci de prim rang în vremurile moderne se numără Dimitrios Galanos, Georgios Papanikolaou (inventatorul testului Papanicolaou), Nicholas Negroponte, Constantin Carathéodory, Manolis Andronikos, Michael Dertouzos, John Argyris, Panagiotis Kondylis, John Iliopoulos (laureat al Premiului Dirac pentru contribuțiile sale la fizica quarkului charm, o contribuție majoră la nașterea Modelului Standard, teoria modernă a particulelor elementare), Joseph Sifakis (laurat al Premiului Turing pe 2007, „Nobelul” informaticii), Christos Papadimitriou (Premiul Knuth⁠ pe 2002 și al Premiului Gödel), Mihalis Yannakakis (Premiul Knuth pe 2012) și Dimitri Nanopoulos.

Orașele
Aproape două treimi din greci trăiesc în zone urbane. Cele mai mari și mai influente centre metropolitane ale Greciei sunt Atena și Salonic, cu populații metropolitane de circa 4 milioane și respectiv un milion de locuitori. Alte orașe cu populație urbană de peste 100.000 de locuitori sunt Patras, Heraklion, Larissa, Volos, Rhodos, Ioannina, Chania și Chalcis.

Grecia-05

Tabelul de mai jos conține o listă cu cele mai mari orașe din Grecia după populația din zona lor urbană contiguă; care nu sunt nici formate din numeroase comune, evident în cazurile Atenei și Salonicului, sau conținute într-o comună mai mare, caz evident la majoritatea orașelor mai mici din țară. Cifrele provin din rezultatele preliminare ale recensământului din mai 2011.

Grecia-03

1. Atena (regiunea Attica) pop. 3.074.160
2. Thessaloniki (Macedonia Centrală) 790.824
3. Patras (Grecia de Vest) 214.580
4. Heraklion (Creta) 173.450
5. Larissa (Tesalia) 163.380
6. Volos (Tesalia) 144.420
7. Rodos (Egeea de Sud) 118.623
8. Ioannina (Epir) 111.740
9. Chania (Creta) 108.310
10. Chalcis (Grecia Centrală) 102.420

Grecia – cultură și civilizație
Capitala Atena, locul natal al Greciei clasice, un oraș venerat de zei și de multe culturi, este considerat leagănul civilizației occidentale și al democrației. Istoria metropolei se întinde pe o perioadă de aproximativ 3.400 de ani. Izvor pentru cuvintele și ideologiile Greciei antice, pentru democrație, armonie, muzică, matematică, artă, gastronomie, arhitectură și logică, Atena a inspirat numeroase civilizații și a îmbogățit o multitudine de limbi. În 1834, Atena a devenit capitala statului modern al Greciei.

Acropole, poate cea mai cunoscută citadelă antică din lume, veghează asupra Atenei, de pe un promontoriu stâncos, la 156 de metri deasupra văii Ilissos. Acropola și monumentele sale formează cel mai impresionant complex arhitectural lăsat moștenire de Grecia antică. Operele de arhitectură au exercitat o influență de nemărginit nu numai pentru antichitatea greco-romană, perioadă în care erau considerate un etalon pentru lumea Mediteranei, ci și pentru perioada contemporană. ”De la mit la cult instituționalizat, Acropolis, prin virtutea preciziei și a diversității, poartă o mărturie unică pentru religiile Greciei antice. Este templul sacru din care au izvorât legendele orașului”, evidențiază Centrul Patrimoniului Cultural din cadrul UNESCO.

Deși nu se poate spune cu certitudine de când datează primele așezări omenești din zona Atenei, există indicii despre construcții preistorice în mileniul al III-lea î.Hr., în jurul colinei Acropole. Legenda spune că marele erou al Atenei, Tezeu, a unit zece triburi într-un regat, în jurul anului 1.230 î.Hr.. Faimoasa capodoperă de arhitectură, Parthenonul, situat în vârful colinei, a fost construit în perioada de glorie a orașului (secolul al V-lea î.Hr.), în onoarea zeiței Atena Parthenos, protectoarea orașului și zeița războiului, înțelepciunii și meșteșugurilor. Din mileniul al II-lea î.Hr., pe acest loc a existat o fortăreață pentru protejarea locurilor de închinăciune și a palatelor regale. Zidul Pelasgicon, ce data dinainte de invazia dorienilor, avea rolul de apărare a accesului la platou. După căderea tiranilor Hipparchus (514 î.Hr.) și Hippias (510 î.Hr.), cetatea Acropole a fost reconstruită. În 480 î.Hr., perșii conduși de împăratul Xerxes au cucerit acropola și au incendiat sanctuarele, însă acest eveniment a contribuit, în mod paradoxal, la conservarea unor colecții impresionante de sculpturi din perioada arhaică. Sistemul de fortificații a fost distrus în 472-471 î.Hr., în același timp cu Zidurile Lungi, care înglobau Atena și portul Pireu.

download

În a doua jumătate a secolului al V-lea î.Hr., în urma victoriei împotriva perșilor și a instaurării democrației, Atena a dobândit o poziție importantă în raport cu alte orașe-stat din lumea antică. În perioada următoare, un grup de artiști emeriți au dus la îndeplinire planurile ambițioase ale omului de stat Pericle. Astfel, sub îndrumarea sculptorului Fidias, maeștrii au transformat dealul stâncos într-un monument unic. Potrivit UNESCO, cele mai importante monumente construite la acea vreme au fost Parthenonul, construit de Ictinus, templul Erechteum, Propylaea, calea monumentală de acces la Acropolis proiectată de arhitectul Mnesicles, și templul zeiței Atena Nike.

Atena și Sparta erau cele mai puternice orașe-stat din Grecia antică, iar celelalte orașe-stat din regiune erau de fapt aliate ale unuia dintre acestea două. În secolul al V-lea î.Hr., orașele-stat aliate au reușit să înfrunte invazia persană, dar Războiul Peloponesiac (431-404 î.Hr.) și capitularea Atenei, în aprilie 404 î.Hr., au dus la declinul erei clasice glorioase.

”Stânca sacră” a Atenei a continuat să fie elogiată de personalitățile istoriei, cum ar fi conducătorii din Pergamon, Cappadocia și Egipt, împărații romani Claudius (41-54) și Hadrian (117-138). De atunci, schimbările de cârmuitori și vicisitudinile vremii și-au lăsat amprenta asupra monumentelor: bizantinii au transformat templele în biserici și au dus tezaurele la Constantinopol; otomanii au deschis moschei; armatele venețiene au asediat acropola, ceea a dus la explozia Parthenonului.

După cucerirea de către romani, din 168, a început o nouă eră pentru teritoriul Greciei, care devine câmp de luptă pentru importante bătălii, dar și spațiu de dezvoltare a noi orașe. Atena și, în general, cultura greacă au intrat în declin, dar greaca a devenit a doua limbă oficială a Imperiului Roman. În secolul al III-lea, puternicul Imperiu Roman a început să decadă, divizându-se în Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol (Byzantium), și cel de Apus. În acest punct al istoriei, creștinismul a devenit religia oficială a noului Imperiu Bizantin, au fost cucerite noi teritorii și instituite noi legi, care mai târziu vor duce la constituirea primelor legi ale statului grec modern, format în secolul al XIX-lea—notează Greeka.com

În 1453, Constantinopolul a fost cucerit și apoi, treptat, și restul teritoriului Greciei, care era parțial dominat de venețieni și cavalerii ioaniți. După decenii de rebeliuni frecvente, în martie 1821, a izbucnit Războiul de independență, un moment decisiv pentru istoria țării. În 1829, s-a format primul stat grec independent, guvernat la început de diplomatul Ioannis Kapodistrias. Primul stat grec includea Peloponez, Sterea și insulele Ciclade. Astfel, abia în secolul al XIX-lea, orașul Atena a intrat într-un proces de revenire și a devenit capitala statului independent Grecia. Odată cu decizia de a muta capitala de la Nafplio la Atena, arhitecți și proiectanți urbani au fost angajați pentru a construi un nou oraș lângă ruinele clasice. Atena a evoluat într-un oraș cosmopolit, cu arhitectură neoclasică.

Religia reprezintă un aspect important al culturii, Grecia fiind o țară profund ortodoxă, cu nenumărate lăcașuri sfinte: biserici și mănăstiri vechi, împrăștiate atât pe teritoriul continental, cât și pe insule. Arhitectura bisericilor ortodoxe se remarcă prin domul central, interioarele cu decorațiuni, fresce și icoane. Bisericile din Insulele Ciclade se deosebesc prin culoarea albă a fațadei și domurile albastre, pe când cele din alte regiuni sunt vopsite în culorile pământului. Lăcașurile de cult din Insulele Ionice poartă influența venețiană și a perioadei Renașterii, în timp ce în zona continentală rămâne pregnantă perioada bizantină. Între cele mai reprezentative obiective religioase, Greeka.com enumeră: mănăstirile de la Meteora din zona Tesalia, mănăstirea Sf. Ioan de pe insula Patmos, biserica Megalochari de pe insula Tinos, mănăstirea Hozoviotissa de pe insula Amorgos, biserica Ekatontapiliani de pe insula Paros și Muntele Athos, complexul statal monastic din Grecia de pe peninsula estică a regiunii Halkidiki.

Patrimoniul cultural al Greciei reprezintă, în esență, o remodelare a elementelor din imaginația Greciei antice, gloriile bizantine și modernitatea europeană, care formează spiritul cosmopolit al elenismului modern, notează website-ul Ministerului de Externe al Greciei — www.mfa.gr.

Patrimoniul mondial
Patrimoniul mondial UNESCO cuprinde 17 obiective din Grecia. Două (Muntele Athos și Meteora) sunt mixte culturale și naturale, restul fiind doar culturale: templul lui Apollo Epicurius de la Basae, Acropola din Atena, situl arheologic Delphi, orașul medieval Rodos, monumentele paleocreștine și bizantine din Salonic, sanctuarul lui Asklepios de la Epidaurus, situl arheologic Olympia, situl arheologic Mystras, Insula Delos, mănăstirile Daphni, Hosios Loukas și Nea Moni din Chios, Pythagoreionul și Heraionul din Samos, situl arheologic Aigai, siturile arheologice Mycenae și Tirnys, centrul istoric cu mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” și cu Peștera Apocalipsei de pe Insula Patmos și orașul istoric Corfu.

De asemenea, patrimoniul mondial intangibil cuprinde tehnica cultivării masticului în insula Chios și (element comun cu alte câteva țări) regimul alimentar mediteranean.

Gastronomie
Poetul și filosoful grec Archestratus este considerat părintele gastronomiei, fiind autorul primei cărți de bucate din istorie, din anul 330 î.Hr.. În poemul umoristic ”Hedypatheia” (”Viața luxului”), Archestratus sfătuiește cititorul gurmand unde să găsească cea mai bună mâncare din lumea mediteraneană și dezvăluie secretele bucătăriei antice grecești — evidențiază publicația ”Greek Reporter”. Poetul ar fi abordat pentru prima dată gătitul ca pe o artă și a făcut ample referiri la consumul de pește, leguminoase și vin, produse foarte apreciate de grecii antici, ce au rămas până în zilele noastre ingrediente specifice în dieta grecească modernă.

GREEK_FOOD_greece_1800x1200

De altfel, originea cuvântului modern ”gastronomie”, care ar însemna ”regulile stomacului”, este atribuită lui Archestratus și cititorilor săi, care ar fi cunoscut o creație a sa în versuri după numele ”Gastronomia”. Potrivit rezultatelor cercetătorilor arheologice, Archestratus a evidențiat cinci reguli de aur pentru arta culinară: folosește materii prime de bună calitate; combină-le armonios; evită sosurile iuți sau condimentele picante; alege sosuri ușoare pentru a te bucura de masă; utilizează moderat condimente, pentru a nu interveni cu aromele naturale.

Grecii antici au rămas renumiți pentru mesele și obiceiurile culinare simple. Mâncau cereale, grâu și orz, acesta fiind motivul pentru care Homer îi numea ”consumatorii de pâine”. Alături de pâine, preferau ceapă, măsline, fructe, ierburi și dulciuri. Usturoiul și brânza erau incluse în mod regulat între bucate, în timp ce peștele proaspăt sau sărat se afla în capul listei de nutriție. Pe de altă parte, consumul de carne ar fi fost considerat sălbatic sau necivilizat. La finalul fiecărei mese, savurau un desert din fructe proaspete sau uscate, miere și nuci. Vinul era băutura de bază a grecilor antici, acesta fiind amestecat cu apă pentru a evita amețeala. Ziua începea cu un mic-dejun simplu, numit ”akratisma”. La amiază sau după-amiază, chiar spre seară, luau o gustare rapidă numită ”ariston”, care includea pâine, ulei de măsline și fructe. Înainte de cină, ce mai importantă masă a zilei, mai apelau la o altă gustare — ”esperisma”. Cina — ”deipnon” — era, de obicei, un festin — mai notează publicația citată.

Peste timp, s-a transmis tradiția servirii mesei laolaltă, ce reprezintă fundamentul identității culturale și al continuității comunităților în regiunile bazinului mediteranean. Este un moment de ”împărtășire socială” și comunicare, de afirmare și reiterare a identității familiei, grupului sau a comunității — arată UNESCO în descrierea dietei mediteraneene, inclusă în lista Patrimoniului mondial cultural imaterial. Dieta mediteraneană presupune o serie de abilități, cunoștințe, obiceiuri, simboluri și tradiții în ceea ce privește culturile agricole, recolta, pescuitul, creșterea animalelor, conservarea, procesarea, prepararea și, în mod special, distribuirea și consumul de produse culinare. Întregul proces se derulează cu o anumită măiestrie și necesită utilizarea unor recipiente specifice pentru transport, conservare și consum, cum ar fi vasele de ceramică. Tot acest ritual evidențiază valori precum ospitalitatea, interacțiunea în comunitate, dialogul intercultural, creativitatea și un mod de viață ghidat de respect pentru diversitate. Totodată, joacă un rol vital în spațiul cultural, la festivaluri, sărbători, aducând împreună oameni de diferite vârste, condiții și clase sociale. Femeile joacă un rol esențial în transferul de cunoștințe despre dieta mediteraneană din generație în generație: păstrează tehnicile, respectă dinamica sezonieră și evenimentele festive. Piețele de desfacere sunt, de asemenea, o verigă esențială în acest lanț.

Tavernele grecești din fiecare colț al țării așteaptă neîncetat gurmanzii pentru a-i desfăta cu bucate tradiționale: ”meze” (aperitive), salate, feluri principale, supe, asezonate cu ierburi și condimente, și însoțite de vinuri și băuturi. În meniul de aperitive se regăsesc: ”Tzatziki” (sosul de iaurt cu castraveți, usturoi și ulei de măsline, servit cu pâine, cartofi prăjiți sau chiftele), brânza Feta, ”Saganaki” (brânză rumenită), ”Keftedakia” (chiftele prăjite din carne de vită, cu usturoi și pâine), ”Spanakopitakia” (plăcinte cu spanac cu brânză feta), ”Tiropitakia” (plăcințele cu brânză), ”Dolmadakia” (frunze de viță de vie umplute cu orez, ceapă și carne tocată de vită), ”Kalamarakia” (bucăți mici de calamar cu suc de lămâie), ”Htapodi” (bucăți mici de caracatiță cu suc de lâmâie, ulei de măsline, oțet și oregano). Felurile principale pot include: ”Moussaka”, ”Pastitsio” (un fel de lasagna), ”Paidakia” (coaste de miel la grătar servit cu lămâie), ”Kokoretsi” (fel consumat mai ales în perioada Paștelui, ce conține măruntaie de miel coapte, stropite cu lămâie). Pe lângă aceste bucate grecești servite în taverne, rămân în memoria papilelor gustative mai popularele ”Gyros”, ”Kleftiko” și ”Souvlaki”, iar la desert, plăcinta ”Bougatsa”, ”Finikia” și baclavaua. În meniul de băuturi, pe lângă vinuri (”Mavrodafni”, ”Retsina” etc.), se regăsesc tăriile ”Raki” și ”Ouzo”.

Condiţii de călătorie:
Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Grecia.
Intrarea în Grecia este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate.
Pentru verificarea condiţiilor particulare de intrare şi şedere prevăzute de legislaţia elenă, vă recomandăm consultarea informaţiilor oficiale furnizate de autorităţile greceşti:
· Ministerul Afacerilor Externe al Greciei (www.mfa.gr)
· Ambasada Greciei din Bucureşti (www.grembassy.ro)

Insula Corfu
Insula Corfu este a doua ca mărime din Marea Ionică. Istoria insulei începe departe în timp, în mitologia greacă. Numele grecesc, Kerkyra, provine de la nimfa Corcyra, fiica zeului râurilor, Asopos. Corfu este identificată de arheologi cu insula mitică a feacilor, Phaiax, potrivit SimUnesCO, citat de Agerpres.

În Odiseea lui Homer, Odiseu a fost adus de apă pe țărmul Scheria, tărâmul feacilor, după zile în care s-a războit cu valurile mării. Pe de altă parte, numele ”Corfu” este o variantă italiană a unui cuvânt bizantin, care se traduce ”oCorfu (2)rașul vârfurilor” sau un derivat din cuvântul Koryphai, care indică prezența a două vârfuri.

Insula Corfu este localizată în largul coastelor Albaniei și Greciei, având o poziție strategică la intrarea în Marea Adriatică. Potrivit UNESCO, orașul istoric Corfu, inclus în patrimoniul cultural universal, își are rădăcinile în secolul al VIII-lea î.Hr. Cele trei forturi ale orașului, proiectate de ingineri venețieni, au fost utilizate timp de patru secole pentru apărarea intereselor comerciale pe mare ale Republicii Veneția în fața Imperiului Otoman.

Corfu (3)

De-a lungul timpului, forturile au fost refăcute de câteva ori, cel mai recent în timpul conducerii britanice, în secolul al XIX-lea. Ca port mediteranean fortificat, ansamblul urban și portuar al insulei Corfu este remarcabil pentru integritatea și autenticitatea sa, notează Comisia de evaluare UNESCO pe site-ul organizației.

Plimbandu-te prin orașul istoric, devine evident că așezarea a fost sub control străin o perioadă îndelungată. Potrivit unor descrieri, ”Corfu este Veneția și Napoli, o urmă de Franța și un pic mai mult din Anglia, dincolo de identificarea cu Grecia, bineînțeles”, evidențiază SimUnesCO.com. Iar aceste influențe sunt justificate, odată ce insula s-a aflat sub stăpânire venețiană, rusă, franceză și britanică, până la uniunea finală cu Grecia.

Aerial view from Old fortress on the marina with yachts, Kerkyra

Calatorii pot descoperi multe obiective istorice în interiorul și în jurul orașului: fortăreața veche impresionantă din secolul al XV-lea, precum și noua fortăreață, Spianada — cea mai mare din piață din Balcani, Liston — semnul distinctiv al orașului, biserica Sfântul Spiridon, Palatul Sfinților Mihail și Gheorghe (Muzeul de artă asiatică), Muzeul Dionysios Solomos, Palatul Mon Repos, Palaiopolis, unde se afla Agora antică, și Achilleion — palatul construit de împărăteasa consoartă Elisabeta a Austriei (Sisi) (1854-1898), de asemenea regină consoartă a Regatului Lombardia-Veneția (1854-1866).

Potrivit istoriei publicate de UNESCO, prima insulă de la intrarea către Adriatică a fost anexată teritoriului Greciei în 775-750 î.Hr. În 734 î.Hr., corintienii au fondat colonia cunoscută sub numele Kerkyra, la sud de locul unde se află orașul istoric acum. Corfu, alături de colonia Epirus, a intrat sub influența Republicii Romane, în 229 î.Hr., și a servit ca punct de plecare pentru expansiunea Romei spre est. În timpul conducerii lui Caligula (37-41), doi discipoli ai apostolului Pavel, Sf. Iason, episcop de Iconium, și Sosipatru, episcop de Tarsus, au introdus creștinismul pe insulă.

pictorial harbors of small greek islands - Skiathos

Insula Corfu a revenit Imperiului Roman de Răsărit în procesul diviziunii, în 336, și a intrat într-o perioadă zbuciumată începând cu invazia goților, în 551. Populația a abandonat treptat vechiul oraș și s-a mutat pe peninsula delimitată de cele două vârfuri, unde acum se află citadela veche. Venețienii, care își afirmau un rol decisiv în sudul Adriaticii, au venit în ajutorul Bizanțului în cădere, apărându-și totodată relațiile comerciale cu Constantinopolul împotriva prințului normand Robert Guiscard. Insula a intrat sub controlul normanzilor în 1081 și a revenit Imperiului Bizantin în 1084.

Dupa atacul cruciaților în Constantinopol, din 1204, Imperiul Bizantin a fost răvășit, astfel că, în schimbul susținerii militare, venețienii au obținut toate bazele navale necesare pentru controlul în mările Ionică și Egee, între care s-a aflat și Corfu, ocupată în 1204-1214. În următoarea jumătate de secol, insula a căzut în mâinile despoților din Epirus (1214-1267) și apoi ale angevinilor din Neapole (1267-1368), care s-au folosit de teritoriu în politicile duse împotriva Imperiului Bizantin și Republicii Veneția. Micul oraș medieval s-a dezvoltat între cele două vârfuri fortificate, bizantinul Castel da Mare și angevinul Castel di Terra.

Corfu (7)

Profitând de conflictele interne din Regatul de Neapole, Republica Veneția a preluat controlul în perioada 1386-1797. Alături de Negroponte, Creta și Methoni, se va integra în sistemul bazelor de apărare împotriva ofensivei maritime otomane și va servi ca punct de aprovizionare pentru navele ce călătoreau către provincia Romania, cu reședința la Nafplion, din Despotatul de Moreea (vechiul Peloponez), și către Marea Neagră. În urma asediului turcilor, în 1537, s-a lansat un alt program de lucrări pentru a izola citadela și a întări apărarea. Lucrările bazate pe planurile arhitectului Michele Sanmicheli (1484-1559) au fost finalizate în 1558. Un alt asediu al turcilor, în 1571, a determinat venețienii să demareze un proiect vast pentru orașul medieval, suburbii, port și clădirile militare. Arhitectul Ferrante Vitelli, duce de Savoia, a proiectat un nou fort, la vest de orașul vechi. În 1714-1716, rezistența venețiană a reușit să oprească invadatorii turci. Comandantul forțelor venețiene din Corfu, Giovanni Maria von Schulenburg, a contribuit la ultimele îmbunătățiri la sistemul de fortificații.

Corfu (6)

In urma Tratatului de la Campo Formio (1797), în urma dispariției Republicii Veneția, Corfu a intrat sub controlul francez (1797-1799). Prin alianța ruso-turcă a luat naștere Statul Insulelor Ionice, cu capitala în Corfu (1799-1807). Retrasarea granițelor în Europa, după căderea lui Napoleon, a făcut ca insula să devină protectorat britanic (1814-1864). Sub comanda înaltului comisar Sir Thomas Maitland (1816-1824), dezvoltarea s-a concentrat pe Spianada. Succesorul său, Sir Frederic Adam (1824-1832), și-a îndreptat atenția spre reorganizarea sistemului de educație — construcția noii Academii — și spre lucrări publice — un apeduct, restructurarea vechii citadele, reconstrucția unor clădiri. În 1864, insula a fost anexată Regatului Greciei și a devenit treptat destinația preferată de vacanță pentru aristocrația Europei. Orașul istoric a suferit numeroase pierderi în bombardamentul din 1943.

Zona de conservare, cu o suprafață de 70 hectare, a fost inclusă în patrimoniul UNESCO în 2007.

GhidEuropean va recomanda: Grecia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *