Italia

Numele oficial: Repubblica Italiana
Forma scurtă: Italia
Forma internațională: Italian Republic
Forma internațională scurtă: Italy
Codul de țară ISO: it
Ora oficială: CET – Central European Time
Ora de vară: (DST) Martie – Octombrie (UTC +2)
Prefixul telefonic de țară: +39
Capitala: Roma (2.800.000 locuitori)
Alte orașe: Bari, Bologna, Ferrara, Florența, Genova, Livorno, Milano, Napoli, Pisa, Palermo, Ravenna, Torino, Veneția, Verona
Forma de guvernământ: Republica parlamentară
Localizare: peninsulă în sud-vestul Europei
Suprafața: 301.318 km²
Relief: muntos (Munții Alpi în Nord și Apenini în centru), cu dealuri și porțiuni mici de șes în nord, nord-est și sud-vest
Climat: mediteranean în majoritatea teritoriului, cu ierni reci în nord.

Prezentare:
Italia țâșnește din centrul Europei în Marea Mediterană precum o arcă a lui Noe, plină de minunății, înconjurată de alte mici „ambarcațiuni”, Sardinia, Sicilia, Capri, sau Lipari, insule care sunt adevărate paradisuri.

Este imposibil să te plictisești în Italia. Sunt atâtea delicii care îți stimulează simțurile încât te simți învăluit de toate binefacerile acestui pământ bătrân: mare limpede și darnică la est, la vest, dar și la sud, munți la nord dar și în centru, pini alpini dar și marini, recolte impresionante, vin și mâncare bună și sănătoasă, tradiții regionale diverse și extrem de bine păstrate, autostrăzi impecabile, dar și pictori, sculptori, scriitori, muzicieni și regizori de film și de teatru, iar peste toate, gloria monumentelor și a arhitecturii.

Orașe și monumente de vizitat:
– Picturile rupestre din Val Camónica (Lombardia);
– Biserica și Mănăstirea Dominicană „Santa Maria delle Grazie” cu tabloul „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci din Milano;
– Centrul vechi istoric din Florența;
– Il Campo dei Miracoli din Pisa;
– Veneția și laguna sa;
– Centrul vechi istoric din San Gimignano;
– Sassi di Matera din Matera;
– Centrul istoric din Siena;
– Centrul vechi istoric din Napoli;
– Orașul renascentist Ferrara;
– Monumentele paleocreștine din Ravenna;
– Centrul istoric al orașului Pienza;
– Situl arheologic Valle dei Templi (Valea templelor) din Agrigento;
– „Su Nuraxi” din Barumini (Sardinia);
– Palatul Regal din Caserta, cu parcul, apeductul Vanvitelli și complexul San Leucio;
– Vila romană din Casale din Sicilia;
– Domul, Torre Cívica și Piazza Grande din Modena;
– Siturile arheologice din Pompei, Herculaneum și Torre Annunziata;
– Centrul istoric al orașului Urbino;
– Centrul istoric vechi din Verona;
– Basilica „San Francesco” din Assisi;
– „Villa d’Este” din Tivoli;
– Orașele barocului târziu din Val di Noto;
– Siracuza și necropola de la Pantalica;
– Genova („Strade Nuove” și „Palazzi dei Rolli”);
– Calea ferată retică din zona Albula și Bernina.

Natura:
– Grădina botanică din Padova;
– Peisajul cultural de la Portovenere și Cinque Terre;
– Coasta amalfitană:
– Parcul național Cilento și Vallo di Diano, cu siturile arheologice de la Paestum, Velia și Mănăstirea carthuziană din Padula;
– Alpii Dolomitici;
– Vulcanul Etna.

Alegerea momentului potrivit
Climatul continental, în nord, cu ierni umede și friguroase și veri calde și mediteranean, la sud, fac din intervalul iunie-septembrie cel mai potrivit pentru a vizita Italia. Pentru sud trebuie evitate lunile iulie și august care sunt extrem de călduroase.

Temperaturi (medie zi/noapte, in °C):
Cagliari (Sardinia): ianuarie 14/6; aprilie 18/9; iulie 30/19; octombrie 23/14;
Florența: ianuarie 10/4, aprilie 19/8, iulie 31/17, octombrie 21/10;
Napoli: ianuarie 13/4, aprilie 18/8, iulie 29/18, octombrie 22/12;
Palermo (Sicilia): ianuarie 15/10; aprilie 18/13; iulie 28/23; octombrie 23/18;
Roma: ianuarie 13/4, aprilie 18/8, iulie 29/18, octombrie 23/12;
Veneția: ianuarie 6/-1, aprilie 17/8, iulie 28/18, octombrie 18/9.

Tradiții și festivaluri
– Februarie: carnavalul de la Veneția;
– Iunie: Sf.Giovanni la Florența;
– de la jumatatea lui iunie la sfârșitul lui august: festivalul clasic de la Verona;
– Iulie: Sarbatoari la Napoli și Veneția;
– Septembrie: regate la Veneția;

Ne aflăm pe un teritoriu care a fost cu două milenii în urmă centrul lumii, o țară de dimensiuni nu foarte mari (în raport cu Franța, Spania sau Germania), dar care se poate lăuda cu o istorie care se predă în cele mai multe școli ale lumii.

Nașterea Romei a stat în alăturarea a două populații și, în egală măsură, civilizații iluminate: grecii, aducând cu ei uriașa cultură și meticuloasa organizare urbană și etruscii, una dintre cele mai interesante și enigmatice populații ale lumii, venind de undeva, din vestul Anatoliei pe la 900 î.Hr, pentru a se stabili în zona Lazio și a Toscanei.

Aici s-a năsut una dintre ele mai mari civilizații ale lumii, care a adus importante inveții inginerești încă din vremuri străvechi, a fondat primele orașe independente și a fost leagănul Renașterii, curentul de înnoire socială și culturală, care a schmibat radical lumea occidentală.

Deși frământată de revolte, războaie și revoluții și scindată până în anul 1870, când Roma s-a alipit și ea tânărului regat italian condus de regele Victor Emanuelle al II-lea, Italia a arătat în tot timpul istoriei sale un soi de trai dulce, în care natura, gastronomia excepțională, vinurile fabuloase și tradițiile regionale au fost tot timpul mai importante chiar decât politica și unitatea națională.

Și astăzi, fie că te afli la Roma, privind monumente vechi de mai bine de 2000 de ani, la Veneția, orașul lagunar care a dominat prin flota sa maritimă, alături de Genova, Marea Mediterană vreme de secole, la Bologna, unde se spune că vei gasi cea mai bună mâncare din Italia, la Padova sau Siena, ori în mirificele sate din Cinque Terre sau de pe Coasta Amalfitană, în Calabria sau în Sicilia, important este să înțelegi locul și rolul oamenilor pe care îi întâlnești și nu modul în care hazardul istoriei i-a apropiat sau i-a despărțit.

A face doar o scurta descriere a principalelor atracții turistice ale Italiei este o impietate. Cam cât de scurtă ar trebuia sa fie descrierea ca să nu pierdem repere importante ale acestei țări minunate, pentru vizitarea căreia nu îți ajunge o viață de om?

Despre Veneția, una dintre cele mai populare destinații turistice ale Italiei, scriitorul american Herman Melville spunea, în 1857 că preferă să fie în în acest oraș într-o zi ploioasă decât în orice altă capitală într-o zi frumoasă. Pe lângă obiectivele renumite la nivel mondial, cum ar fi Catedrala San Marco, Palatul Dogilor și Puntea Suspinelor, piețele Campo Santo Stefano și Campo Santa Margherita, bisericile Santa Maria Gloriosa dei Frari și Santi Giovanni e Paolo, pe fiecare străduță se află câte un monument vechi de 400-500 de ani, scrie traveleuropa.ro.

Roma, orașul care a înflorit în timpul Renașterii fiind capitala statelor Papale și a Papalității, a devenit, în 1870, capitala Italiei unite. A fost transformată într-o capitală modernă în anii 1920-1930, fiind centrul administrativ, cultural și de transport al Italiei. Coloseumul, Columna lui Traian, Bazilica Santa Maria Maggiore, Bazilica Sf. Petru, Capela Sixtină, Fontana di Trevi, Panteonul, Fontana dei Fiori, Forul lui Augustus și Forul lui Traian, Arcul lui Costantin, Piazza Venezia, Piazza Navona, Muzeul Capitoliului, Capitoliul, Palatul Montecitorio, Forul Imperial, Forumul Roman, Bazilica Santa Francesca Romana, Piazza di Spagna, Bazilica, Piața Trinita dei Monti sunt doar o parte dintre obiectivele turistice ale capitalei Italiei.

Colosseumul (”Il Colosseo”), unul dintre cele mai renumite monumente din Italia, și cunoscut în antichitate sub numele de Amphiteatrum Flavium, a fost ridicat între 70-82 d.Hr. Colosseumul a fost scena luptelor dintre gladiatori, dar și a luptelor dintre oameni și animale. A fost avariat de incendii provocate de fulgere și a fost distrus de cutremure în perioada medievală, dar cel mai rău a fost devastat de vandali. În anii 1990 au început lucrări de restaurare, iar în 2000 Colosseumul a găzduit pe scenă o serie de piese de teatru, primele spectacole cu public după 1500 de ani. Obiectivul a fost declarat monument istoric încă din 1744 printr-un edict papal.

Columna lui Traian, un alt monument de renume mondial, a fost inaugurat în anul 113 și a fost construit de arhitectul Apolodor din Damasc, la ordinul Senatului roman, fiind celebru pentru imaginile, sculptate în relief, înfățișând cele două războaie dacice purtate de împăratul Traian (101-102 d.H. și 105-106 d.H.). Coloana se înalță deasupra unui soclu cu latura de 5,48 m și este construit din patru rânduri de câte două blocuri mari de piatră. Înălțimea totală a Columnei Traiane, fără statuie, este de 39,83 m. Banda sculptată are o lungime de 200 m, pe ea fiind reprezentate 124 de episoade din războaiele dacice și peste 2.500 de figuri. Basoreliefurile Columnei prezintă detalii importante despre îmbrăcăminte, armament, fortificații, harnașament, și mai ales despre figurile personajelor. O copie în mărime naturală a Columnei, realizate între anii 1939-1943, se află expusă din 1972 în lapidariumul Muzeului Național de Istorie a României din București.

La rândul ei, celebra Capela Sixtină, prin picturile în frescă de pe tavan și pereți este una dintre cele mai mari realizări ale civilizației occidentale. A fost construită între anii 1472-1483, în timpul pontificatului Papei Sixtus al IV-lea, și măsoară 40,93 metri lungime, 13,41 metri lățime și 20,70 metri înălțime. În anul 1508, împăratul Iulius al II-lea a comandat tavanul capelei, iar patru ani mai târziu Michelangelo l-a finalizat, rezultatul fiind de o frumusețe desăvârșită. Scenele centrale ilustrează Geneza (scenele: separarea luminii de întuneric, crearea soarelui, lunii și a plantelor, separarea pământului de ape, crearea lui Adam și a Evei, izgonirea din Rai, potopul, jertfa lui Noe) și spun poveștile lui Noe, fiind înconjurate de o schemă decorativă dominată de figurile profeților și ale sibilelor, menționează Britannica.com.

Milano cu Domul, Piazza Duomo, Santa Maria delle Grazie (capodoperă a lui da Vinci) este și el unul dintre importantele orașe de turism cultural din Italia. Domul din Milano este una dintre cele mai mari catedrale gotice din lume, începută în anul 1386 la inițiativa arhiepiscopului Antonio de Saluzzo, și încheiată abia în 1887. Domul are o capacitate de peste 40.000 de locuri și o lungime de 157 m, 135 turle (cea mai înaltă atinge 109 metri) din marmură și 2.245 statui din marmură. Totodată, la Biserica Santa Maria delle Grazie se află “Cina cea de taină” a lui Leonardo da Vinci, una dintre cele mai faimoase picturi din lume.

Vulcanul Etna, cel mai înalt (3.340 m) și activ vulcan din Europa, se află la 30 km nord de Catania, pe coasta de est a Siciliei și poate fi vizitat în intervalul aprilie-octombrie. Regiunea din preajma vulcanului a fost declarată parc național în 1981, tot aici găsindu-se și una dintre cele mai importante zone de schi alpin din Europa. De asemenea, nicio altă grădină din Sicilia nu este la fel de prosperă ca podgoriile și crângurile de lămâi, portocali, migdali și măslini, care se întind până aproape de vulcan, mai scrie traveleuropa.ro.

Palermo, prin diversitatea sa culturală, rezultatul a 25 de secole de istorie tumultoasă, găzduiește, la rândul său, Catedrala di Santa Maria la Nuova. Construită de Regele William al II-lea pe un vârf de munte, catedrala combină stilul Moorish (maur) și Norman, fiind celebră pentru mozaicul multicolor care îmbracă fiecare centimetru al pereților și pentru faptul că niciuna dintre cele 216 coloane nu sunt la fel.

La Muzeul Național Arheologic din Napoli, se află sculpturile și artefactele din Pompei și Herculane, cele mai mari comori din antichitatea greco-romană. Aici poate fi văzută colecția inestimabilă de antichități strânsă de Papa Paul al III-lea, precum și statuia lui Hercules (trei metri înățime).

Arhitectura
Două tendințe principale se întâlnesc în arhitectura italiană, fără să fie în mod necesar contradictorii: aceea care face să prevaleze organizarea geometrică a spațiului și a structurilor și aceea care acordă cea mai mai mare importanță decorului, animării suprafețelor, efectului materialelor și policromiei. Din acest punct de vedere, prima tendință, mai intelectuală, poate fi identificată, în Toscana, în perioada Renașterii, la Brunelleschi, Alberti și Rossellino, în timp ce a doua tendință, mai senzualistă, se regăsește în aceeași perioadă, în Italia de Nord, la Giovanni Antonio Amadeo, potrivit Dicționarului Larousse. În perioada romană, situația era tocmai invers: prima tendință se regăsea în Italia de Nord, în timp ce a doua în Toscana. Nu se poate spune însă că barocul roman sau piemontez sacrifică pe una dintre cele două tendințe mai mult decât pe cealaltă.

Piața italiană este moștenitoarea forumurilor antice și inima vie a orașului. Adesea de origine medievală, piețele reunesc principalele edificii suple și armonioase, care preiau elementele renașterii și ale artei baroce. Exemple în acest sens sunt Piaza della Signoria din Florența, Piazza del Campo din Siena, Volterra și Todi din Pistoia (unde decorul medieval este intact) etc. În locul unei piețe unice, orașele pot avea câte două sau chiar trei piețe care comunică între ele cum sunt cele din Verona, Veneția, Brescia sau Padova. În timp ce Piața Santissima Annunziata din Florența sau Piața din Pienza sunt produsele omogene ale Renașterii, piețele din Roma arată triumful barocului asupra arhitecturii orașelor.

De asemenea, în arta italiană o parte importantă este ocupată de arhitectura civilă, al cărei produs clasic este palatul. Majoritatea orașelor italiene importante păstrează palate private, mai ales gotice, renascentiste, baroce, dar și romane sau neo-clasice, existând diferențe specifice între palatele romane, toscane, genoveze sau venețiene. Tot la categoria palate, se încadrează și numeroase edificii publice (spitale, tribunale, primării, săli de reuniune etc.), dintre care cele mai cunoscute sunt palatele comunale. Adevărate simboluri ale orașului de cele mai multe ori, palatele comunale servesc în prezent drept sedii ale municipalităților (autorități locale).

Evoluția principatelor italiene spre regimuri de tip monarhic este ilustrată, în orașe, prin edificii privilegiate, prezente sub forma reședințelor senioriale, regale sau pontificale. Dacă aspectul medieval se păstrează încă în Palatele regilor normanzi din Palermo, Castelul Nuovo al monarhilor angevini și aragonezi din Napoli, Castelul Sforzesco din Milano, Castelul Della Scala din Verona, influențele renascentiste se observă mai ales Palatul Urbino din Vatican, Palatul ducal și Castelul San Girogio din Mantua. Există însă și reședințe în care se regăsesc cu precădere elemente ale artei moderne: Palatul Pitti din Florența, Palatul pontifical Latran sau Quirinal din Roma, Palatul Pilota din Parma, palatele regale din Turin sau Napoli etc, mai scrie Larousse.fr.

Cu toate acestea, castelul nu este elementul definitoriu al peisajului italian, acest rol revenind vilelor de agrement din secolele XVI, XVII și XVIII, numeroase dintre ele situate în Veneția, Lombardia de Nord, Florența, Roma, Napoli, Palermo etc. Fie că sunt case simple de locuit sau adevărate palate fastuoase, cum este, de exemplu, Villa Palladio din Veneția sau Palatele Farnese și Caprarola din Roma, toate aceste vile sunt obligatoriu înconjurate de grădini. Ceea ce dă frumusețea grădinilor italiene, al căror stil se definește printr-o anumită fantezie în dispunerea elementelor regulate, este manierismul epocii baroce, potrivit Britannica.com: Grădinile Boboli din Florența, Grădinile Vilei d’Este din Tivoli.

Importanța urbanizării în Italia nu a împiedicat arhitectura să fie prezentă și la sate, cea mai relevantă dovadă constituind-o abațiile (mănăstiri): abațiile benedictine (Abația de pe Monte Cassino), abațiile cisterciene (Mânăstirea din Pavia), precum și numeroasele sanctuare, care sunt expresia pietății populare.

Gastronomie
Pentru o persoană care vine din afara Italiei, bucătăria italiană se rezumă la câteva feluri clasice precum pizza napoletana, paste a la bolognaise și deliciosul desert tiramisu. Însă, sub umbrela de gastronomie italiană sunt regrupate atât specificitățile culinare din peninsula italică, cât și din cele două insule, Sicilia și Sardinia. Vom descoperi astfel calitatea produselor de “terroir” din Piemont, din Valea Aosta (Valle d’Aosta), originalitatea bucătăriei venețiene, farmecul puternic al bucătăriei populare romane, bogăția lombardă, savorile meridionale calabreze, siciliene din Sardinia sau din Puglia etc., scrie site-ul cuisine.journaldesfemmes.com.

Italia este una dintre țările vinului și a brânzeturilor variate, precum și a altor produse tradiționale: trufe albe din Piemont, parmezan Reggiano, grana padano, jambon de Parma, orez de Vercelli, grappa etc. Uleiul de măsline este la baza bucătăriei italiene, Italia fiind al treilea cel mai mare consumator al acestui produs din lume, după Grecia și Libia.

Chiar dacă au zeci de feluri de pizza, nenumărate rețete de paste și orez și tot atât de multe varietăți de brânză și soiuri de vin ca în Franța, totuși orice meniu italian conține, în majoritatea zonelor țării, patru elemente: antipasto, primo, secundo și un desert. Antipasto este o selecție de aperitive, în general fierbinți, iar primo, poate consta în paste, servite cu un sos specific, dar poate fi și risotto, gnocchi, polenta (mămăligă) sau supă, în funcție de regiune. Secundo este felul principal și constă în carne, pește sau fructe de mare, servite alături de contorno (o salată, legume sau cartofi). Meniul se încheie cu digestivi sau lichioruri prezente în fiecare dintre cele 20 de regiuni ale Italiei, limoncello, grappa sau amaro, fiind doar câteva dintre acestea.

Cafeaua italiană (cappuccino, expresso, lungo) a devenit, la rândul ei, o importantă componentă a culturii italiene, având în vedere că la Veneția a apărut pentru prima dată, în 1570, comerțul cu cafea. De asemenea, primul butic de cafea s-a deschis în Piața San Marco din Veneția, în 1683, potrivit lavazza.fr. Se spune că după ce a băut o ceașcă de cafea, Papa Clement al VIII-lea ar fi exclamat: “Aroma cafelei este atât de plăcută, încât ar fi păcat ca doar necredincioșii să se bucure de ea”.

Aparatele de cafea de tip expresso au fost inventate tot de italieni, în 1855, iar în 1901 inginerul milanez Luigi Bezzera a creat primul expresor de cafea cu aburi. În italiană “espresso” înseamnă “preparat rapid”, ceea ce arată că acest tip de aparat a fost creat pentru a prepara cafeaua mai repede, la restaurante, dar și acasă. Această tehnică de făcut cafea, precum și expresoarele s-au răspândit rapid în Italia și în toată lumea.

Un alt produs italian care a devenit un adevărat fenomen mondial este gelato. Gelato, un tip de înghețată fabricată cu lapte și bătută cu o viteză mai mică, datorită căreia conținutul de aer este de 25-30%, în loc de procentul de 50% al înghețatei obișnuite, a apărut pentru prima dată la curțile renascentiste ale principilor italieni. Prima atestare documentară în afara Italiei datează din secolul al XVII-lea, când negustorul Procopio Cuto a deschis la Paris o cafenea care servea gelato. Există în Italia și o universitate (Gelato University), unde se învață arta preparării gelato.

Deși este exportată cu succes în toată lumea, putând fi fi găsită și congelată în supermarket, se spune că, pentru o pizza adevărată trebuie să mergi la Napoli (orașul unde a apărut) sau la Roma, o adevărată capitală a pizzeriilor sau trattoriilor. Potrivit site-ului pizzanapoletanismo.com, Alexandre Dumas scrie într-un jurnal în perioada 1841-1843 că pizza era mâncarea de bază în Napoli și că avea ingrediente variate, cum ar fi brânză, roșii, ulei și anșoa. O altă pizzerie cunoscută este “Da Michele”, deschisă în 1870, unde mulți consideră că ar fi singurele Pizza Marinara și Pizza Margherita. Marinara este considerată a fi prima rețetă de pizza, fiind făcută cu roșii, usturoi, oregano și ulei, în timp ce Margherita este prima pizza pe care s-a pus brânză. Una dintre versiunile cele mai cunoscute cu privire la originea Pizza Margherita, tradițională din Napoli și făcută cu roșii, mozzarella, busuioc și ulei de măsline, este că bucătarul Raffaele Esposito ar fi servit-o, la 11 iunie 1889, Margaretei de Savoia (Margherita di Savoia).

Pastele sub toate formele și dimensiunile (spaghete, tagliatelle, penne, rigatoni, gnocchi, lasagna, cannelloni, tortellini) au devenit o emblemă a Italiei, pentru că aici au fost ele puse în valoare încă din antichitate, creând rețete de la cele mai simple, la cele mai sofisticate, potrivit histoiredespates.net. Anul 1145 este data oficială de apariție a pastelor, geograful arab Al-Idrisi scriind, în cartea sa “Pentru cei care au pasiunea de a călători în jurul lumii”, că în Trabia, un oraș la 30 de km depărtare de Palermo, a descoperit un fel de mâncare preparat din griș în formă de panglici, ce era exportat în Calabria și în multe țări musulmane și creștine. Pastele au fost atestate oficial, pentru prima dată, într-un document italian medieval din 4 februarie 1279, când notarul genovez Ugolino Scarpa, făcând inventarul unei moșteniri, a inclus și “una bariscela plena de macaronis” (“un castron plin cu macaroane”). În secolele XVI-XVII, pastele au devenit o adevărată artă, prin crearea corporațiilor producătorilor de paste de diferite tipuri de (“fideli” în Liguria, “maccarune” în Napoli, “vermicelli” în Roma).

Italia este și al doilea cel mai mare producător de vinuri din lume și primul exportator mondial, propunând, în general, vinuri albe, foarte seci, puțin aromatice, care corespund preferințelor locale. Vinul alb cel mai cunoscut este Soave, provenind din Veneția, un vin sec și puțin aromat care este pe gustul italienilor, mai menționează technoresto.org. Frascati (regiunea Latium), Albana di Romagna (regiunea Emilia-Romagna), Greco di Tufo (regiunea Campania) sunt alte vinuri albe, mai complexe decât Soave. Alte cupaje albe renumite sunt: Trebbiano, Moscato (nord), Malvasia (centru), Greco, Aglianico (sud).

Barbaresco și Barolo (un vin taninic cu arome de cacao și condimente), sunt două dintre cele mai bune vinuri roșii din Italia și se întâlnesc în Piemont, potrivit technoresto.org. Un alt vin roșu originar din Toscana este Chianti, unul dintre cele mai cunoscute vinuri italiene. Tot în Toscana se întâlnește și Brunello di Montalcino, cu arome puternice și complexe. Dintre cupajele roșii amintim Nebbiolo, Barbera, Sangiovese (nord), Sangiovese, Canaiolo (centru), Verdeca, Bombino Nero, Nerello mascalese (sud).

Chianti, orașul transformat în marcă
Sortimentul Chianti, ”eternul stâlp al vinului italian”, așa cum îl numea editorul american Burton Anderson, se produce în regiunea viticolă Toscana, cuprinzând șapte subzone: Chianti Classico, în inima regiunii, între Florența și Siena, Chianti Rufina, în nord-est, Chianti Montalbano, și patru zone deluroase, denumite după orașele cu care se învecinează: Colli Fiorentini (Florența), Colli Senesi (Siena), Colli Aretini (Arezzo) și Colline Pisane (Pisa).

Toscana, ”regiune binecuvântată, în care totul este frumusețe și armonie” (”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”, Mihai Macici), integrează viile într-un peisaj fermecător, cu munți, dealuri, câmpie, ape și păduri. Cu o mare diversitate a condițiilor de climă și de sol, regiunea ne oferă vinuri foarte diferite sub raportul calității. Potrivit oenologului Mihai Macici, în Toscana, aproximativ 90.000 ha sunt acoperite cu viță-de-vie, iar soiurile dominante aflate în cultură sunt Sangiovese și Trebbiano (Trebbiano Toscano). Primul dintre acestea, Sangiovese, se află la baza producerii celebrelor vinuri de Chianti, în proporție de 75-90%, la acesta adăugându-se Canaiolo, Malvasia, eventual Cabernet.

Dintre toate subzonele în care se produce sortimentul Chianti, cea mai importantă este, în mod indiscutabil, Chianti Classico, atât sub aspectul calității, cât și al rezistenței. Potrivit lui Jancis Robinson, în volumul ”Wine Course”, se poate susține că vinul Chianti Classico este unul dintre vinurile cel mai bine făcute din lume.

Compoziția vinurilor de Chianti a fost inventată de baronul Bettino Ricasoli, în 1847, și cuprinde soiurile Sangiovese (75-100%), Canaiolo Nero (maxim 10%), Trebbiano Toscano și/sau Malvasia Bianca (până la 10%), notează Giuseppe Sicheri în cartea ”Vinurile lumii”. Unii producători, însă, folosesc și soiul Cabernet, pentru a-i crește longevitatea, alții folosesc doar Sangiovese, fără alte adaosuri. Tot de pe vremea baronului Bettino Ricasoli datează și obiceiul de a folosi și struguri albi (Malvasia și Trebbiano), pentru obținerea unui vin mai proaspăt, ce poate fi consumat ca vin tânăr.

În trecut, era aplicată și practica oenologică de ”administrare după obicei toscan” (governo all ‘uso toscano), care consta în a face vinul să refermenteze primăvara, cu must din struguri stafidiți, cu scopul de a obține un vin mai bogat în zahăr, glicerină, prin urmare mai ușor de băut și mai vioi, prin prezența gazului carbonic. Acest obicei s-a pierdut în zilele noastre, fiind respectat doar în producții mici, pentru uzul familial.

Vinurile de Chianti sunt de culoare roșu-rubiniu, au un buchet bogat, cu arome de violete, au o savoare armonioasă, catifelată, sunt corpolente, dar echilibrate, cu o tărie alcoolică de 11,5—12,5% vol. Giuseppe Sicheri remarcă și parfumul intens specific de vin, care facilitează percepția mirosului de toporași și de stânjenei, evidente îndeosebi la Chianti Classico.

Potrivit volumului ”Wine”, coordonat de André Dominé, de o calitate deosebită sunt și vinurile Chianti Rufina, unele dintre ele depășind chiar vinurile Chianti Classico. Regiunea se întinde pe dealurile din vecinătatea orașului Pontassieve, pe valea râului Arno. Majoritatea viilor de aici aparțin familiilor Frescobaldi și Giuntini Antinori, care produc și cele mai bune vinuri. Datorită faptului că viile sunt plantate aici la înălțimi mai mari, de până la 900 m, dar și datorită condițiilor de sol, vinurile obținute sunt deosebit de elegante.

Orașe
Roma, capitala Italiei, leagănul Imperiului Roman, cu Fontana di Trevi, Piazza Navona etc;
Florența, orașul Renașterii italiene, cu râul Arno și Ponte Vecchio în prim plan, Domul);
Bologna, cu una dintre cele mai vechi universități din lume și gastronomie legendară;
Genova, o fostă republică maritimă, port important comercial și turistic, croaziere;
Milano, orașul modei, un important nod comercial, cu celebrul să dom;
Napoli, unul dintre cele mai vechi orașe ale Europei, capitala pizzei italiene;
Pisa, o altă fostă republică maritimă, orașul celebrului turn inclinat;
Torino, centrul industriei auto italiene, prima capitală a Italiei moderne;
Veneția, una dintre cele mai frumoase destinații din Italia, orașul-lagună.

Alte destinații în Italia:
Praia a Mare – plaje fascinante de insula Dino;
Isola Bella, i-le Borromene, lacul Maggiore;
Alpii italieni – unii dintre cei mai frumoși munți din Europa, incluzând muntele Rosa;
Coasta Amalfi – case multicolore cocoțate pe stânci, apă limpede precum cristalul;
Capri – insula faimoasă în Golful Napoli, loc favorit al împăraților Romei antice;
Cinque Terre – cinci localități de basm, „agățate” pe coasta nord-vestică a Italiei;
Lacul Como – o atmosferă unică și o destinație de relaxare din timpurile romane;
Lacul Garda – o destinație fascinantă în nordul Italiei, cel mai mare lac al țării;
Matera – localitate celebră pentru „bordeiele” sale din piatră, numite “sassi”;
Pompeii și Herculaneum, așezări acoperite de lava vulcanică în anul 79 î.Hr.;
Vezuviu – cel mai cunoscut vulcan al Europei, situat în Golful Napoli.

Nu trebuie să ratați:

• Sate medievale pe întreg teritoriul, în special în zona rurală, cele mai notabile exemple fiind San Gimignano, cunoscut pentru turnurile sale, și Assisi, care găzduiește Basilica di San Francesco, dedicată sfântului patron al Italiei;
• Italia etruscă, cu muzeul dedicat celei mai importante civilizații de pe teritoriul Italiei, muzeu găzduit de Roma, în Villa Giulia. Interesante mai sunt și cavourile din Tarquinia, precum și enormul complex mortuar de la Cerveteri;
• Mozaicuri romane uriașe la Villa Romana, din Piazza Armerina – Sicilia;
• Influența grecească, bine conservată în templele din Agrigento în sud-vestul Siciliei și Paestum, la sud de Napoli;
• Ruine romane, din sudul extrem (Sicilia) până în nordul peninsulei, de la Taormina la Verona, locurile unde se găsesc două frumoase arene construite în timpul celui mai mare imperiu din istoria omenirii;
• Catedrala (Domul) din Florența, cu turnul proiectat de Giotto și tavanele pictate ale Palazzo Vecchio, fieful familiei Medici;
• Italia creștină, cu Vaticanul, sediul Bisericii Catolice și locul de unde papii au luat hotărâri care, uneori, au schimbat cursul istoriei. În ,arile orașe italiene putem admira arhitectura religioasă romanică (700-1200), gotică (1100-1450), renascentistă ( problem și barcă. Nu trebuie uitate nici mănăstirile fascinante din micile localități, aproape peste tot întâlnind fresce, mozaicuri și sculpturi;
• Orașele bizantine situate mai ales în nordul Italiei, cucerit din mâinile lombarzilor la 751. Veneția este cel mai cunoscut, dar aproape se află Chioggia și, mai ales, Ravenna, care a fost capitala Imperiului Roman deApus;
• Renașterea (Rinascimento în italiană). Una dintre cele mai frumoase panorame din Italia este cea de pe colinele Florenței, din Piazza Michelangelo, de unde se vede, în toată splendoarea lui, orașul Renașterii italiene. Tot la Florența întâlnim unele dintre cele mai faimoase semnături pe arhitectura și arta orașului: Ghiberti (poarta din bronz a baptisteriului domului, Brunelleschi (domul) și Giotto (campanella). Apoi, în literatura: Dante, Petrarca și Machiavelli. În pictură și sculptură: Leonardo da Vinci, Michelangelo, Donatello, Masaccio și Boticelli. Florența este mai mult decât un oraș, este un oraș-muzeu;
• Străduțele cu mici restaurante unde se pot servi adevărate delicii culinare;
• Peisaje de vis pentru îndrăgostiții de pictură;
• Spectacole de operă sau de muzică clasică în orașe cu puternice tradiții muzicale: Milano, Verona, Parma, Roma, Veneția, Spoleto, Florența, Palermo.
• Alpii vestici, de unde se pot admira văile înverzite, prin care își fac loc râuri sprintene: Val Pellice, Val Chisone, Val Po și multe altele;
• Zone culturale diferite față de cultura preponderent latină: Alto Adige (germană);

Insule de vizitat: Sicilia, Sardinia, Capri, Ischia, Elba, Procida, I-le Eoliene, Tremiti, Ustica, Pantelleria, I-le Egadi, I-le Pelagie, I-le Dino;

Ghid European va recomanda: Italia