România 100: legende și adevăruri la Castelul Corvinilor din Hunedoara

Castelul Corvinilor din Hunedoara are o istorie de peste şase secole, iar în prezent este unul dintre cele mai vizitate monumente din România.

Cel mai importante personaje din istoria Castelului Corvinilor sunt voievodul Ioan de Hunedoara (n. 1407 – d. 1456) şi fiul său Matia Corvin (n. 1443 – d. 1490), rege al Ungariei. Atât Ioan de Hunedoara, cât şi Matia au copilărit în cetatea ce urma să fie transformată după 1440 într-un castel impunător.

Ioan de Hunedoara moare în 11 august 1456, la scurt timp după ce armatele sale au învins oastea sultanului Mehmet al doilea Cuceritorul, care atacase Belgradul. Castelul său a rămas în grija soţiei sale Elisabeta Szilagyi, care însă în următorii ani a oprit lucrările la castel. Le-a reluat, susţin istoricii, după ce fiul său Matia a urcat pe tronul Ungariei, la doar 15 ani, în 1458. Cu ajutorul unor meşteri din Italia, a continuat extinderea castelului, într-un stil renascentist.

 

Potrivit istoricilor, de-alungul existenţei lui, Castelul Corvinilor a fost cuprins de trei incendii mari. Cel mai mistuitor a avut loc în 13 aprilie 1854, la ora 23, fiind cauzat cel mai probabil de un trăznet. Incendiul a distrus acoperişul din şindrilă al castelului şi restul structurii din lemn, tocuri de uşă, geamuri, grinzile de susţinere ale plafoanelor din lemn şi ale scărilor de lemn care predominaseră până atunci în castel.

În toamna anului 1784, Castelul Corvinilor a devenit loc de refugiu pentru familiile nobililor din Ţara Haţegului şi de pe văile Streiului şi Mureşului, puse în pericol de răsculaţii conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan. Potrivit unor documente istorice, mii de oameni s-au baricadat în castel, de teama răsculaţilor. Potrivit unei mărturii care a aparţinut nobilului care a administrat castelul în 1784, 3.000 de oameni au venit să se adăpostească.

Există și o legendă potrivit căreia Vlad Ţepeş ar fi fost ţinut în temniţele Castelului Corvinilor timp de şapte ani. Legenda s-a perpetuat de-alungul timpului, devenind chiar şi subiect de reportaje şi documentare pentru jurnaliştii străini. Nu există însă dovezi certe ale detenției lui Țepeș în cetate.

Se povesteşte despre fântâna din incintă că a fost săpată de către trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara în ţinea în castel. Ioan le promisese celor trei ca îi va elibera dacă vor săpa o fântână cu apa buna de băut. Prizonierii, animaţi de speranţa eliberării, săpară în stâncă timp de 15 ani și, la 28 de metri adâncime, reușiră să găsească prețioasa apă.

Numai că între timp Ioan murise iar soția sa, Elisabeta Szilagyi, decisese sã nu respecte promisiunea și să execute prizonierii. Aceștia, ca ultimă dorinţă, cer permisiunea sa scrie pe zidul de lângă fântână un mesaj pentru familiile lor: „Apa ai, inima nu”, ca un reproş pentru promisiunea făcută si nerespectata.

De fapt, inscripţia descifrată de un specialist spune altceva, și anume: „Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică”. Caracterele vechi arabe conținute de inscripție o datează la mijlocul secolului al XV-lea.

Multe alte legende sunt legate de acest grandios castel. Rămâne doar să îl vizitați pentru a le descoperi.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.