„Maramureşul e un simbol, e o chintesenţa, un semn, un recapitulator sub care se ascunde – poate mai intens şi mai insidios decât sub altele – sufletul românesc în forma lui cea mai loială, ademenitoare şi mai elevată, adică simplă, curată, liberă de orice adaosuri, afecţiuni şi găteli de iarmaroc ori de protocol. Maramureşul tot e de fapt o taina, acea oglindă fermecată capabilă a reda însuşirile de baza ale neamului: dârzenia, neîngâmfarea, toleranţa, puterea de a ierta, ospitalitatea și buna-cuviinţa.” Cuvinte înflăcărate rostite de Nicolae  Steinhardt, scriitor, critic literar, eseist, jurist, publicist, preot și fost deținut politic.

Coborâm în Valea Izei, acolo unde se spune că în luncile și zăvoaiele pitorești cântă păsări frumos colorate iar dealurile sunt acoperite de livezi de meri, pruni și cireși. Apele verzui ale Izei lin curgătoare și cele albastrui ale Marei șoptitoare, ne îndeamnă să poposim și să ne aplecăm asupra comorilor pe care le găzduiește acest tărâm minunat al României.

Bisericile de lemn din Budești Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.

Împreună, aceste 8 biserici de lemn reprezintă un ansamblu de exemple remarcabile de diverse soluții arhitecturale din diferite perioade și zone. Ele sunt înguste, dar înalte, cu turle suple și lungi la capătul vestic al clădirii. De aceea ele sunt expresia particularității locale a peisajului cultural al acestei zone montane din nordul României.

Se remarcă prin tehnica îmbinărilor din lemn și a realizării învelitorilor din șindrilă, prin motivele ornamentale vizibile pe suprafața portalurilor și ancadramentelor – ce se susțin pe stâlpi zvelți – simbolizând elemente de natură vegetală, animală și geometrică realizate prin dăltuire, crestare.

Biserica „Sfânta Paraschiva” din Poienile Izei, monument UNESCO, este unul dintre cele mai frumoase şi bine conservate monumente din Maramureş. Biserica este un monument fără egal vădind nivelul artistic atins de meşterii lemnari ai Maramureşului. Construită acum aproape 400 de ani din arbori seculari, ea respectă configuraţia tradiţională: planul navei este rectangular, pridvorul e amplasat pe altura de apus, acoperişul are dublă poală, iar turla cu trei clopote are foişor, coif şi o cruce înaltă. Spre deosebire de alte biserici, altarul are patru laturi ca în vechime, lucru rar întâlnit la alte biserici.

Pictura, începută în 1794, impresionează prin tematică şi abordarea originală a iconografiei tradiţionale, cu scene mari, într-un registru cromatic armonios. Se remarcă scenele din pronaos ale Judecăţii de Apoi, în special cele cu Iadul. Se descifrează aici scena cu mincinosul spânzurat de limbă, femeia care a descântat vacile este împunsă din două părţi de victimele sale, cel care „sparge hătu” este reprezentat brăzdat cu plugul de către doi diavoli, femeia care îşi omoară pruncii în pântec, este silită în picturi să înghită unu, iar cel care doarme în timpul slujbei religioase este întins pe un pat încins, cu un diavol alături, care-i cântă la vioară.