Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Anglia_mici (4 of 39)

Numele oficial: United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland;
Forma scurtă: United Kingdom;
Forma internaționala: United Kingdom;
Forma internaționala scurta: U.K.;
Codul de țară ISO: uk;
Ora oficială: Greenwich Mean Time (GMT);
Ora de vară: (DST) Martie – Octombrie (UTC +1);
Prefixul telefonic de țara: +32;
Capitala: London;
Alte orașe: Belfast, Birmingham, Bradford, Bristol, Cardiff, Edinburgh, Glasgow, Leeds, Liverpool, Manchester, Sheffield;
Forma de guvernamânt: monarhie constituțională;
Localizare: vestul Europei, inclusiv insule și teritorii peste mări;
Suprafața: 243.000 km²;
Relief: insulă, relief în general plat, pășuni, 7% împădurit, lacuri interioare;
Climat: mai mult de jumătate din an cerul este acoperit, climat temperat, ierni blânde, veri răcoroase, umede, curenți nord-atlantici.

Great Britain

Orașe și monumente de vizitat
– Londra, York, Bath, Bristol, Derby, Liverpool, Oxford, Cambridge, Nottingham;
– Edinburgh, Glasgow;
– 
Catedrala de la Canterbury, Castelul Windsor, Castelele din vecinatatea Harrogate;
– legenda regelui Arthur (Tintagel, Glastonbury), zidul lui Hadrien;
– Cardiff;
– Castele (Caernarfon), Porthmadog;
– Gibraltar.
– Catedrala, fosta Abație Sf. Augustin și Biserica Sf. Martin din Canterbury;
– Edinburgh;
– Greenwich;
– Monumentele neolitice de pe insula Orkney;
– Peisajul industrial din Blaenavon;
– Orașul vechi St. George și fortificațiile aferente de pe insula Bermuda;
– Peisajul industrial din Derwent Valley;
– Satul industrial Saltaire;
– Așezarea industrială New Lanark din Scoția;
– Vechiul oraș portuar Liverpool;
– Peisajul minier din Cornwall și de la vest de Devon;
– Cetatea și Catedrala din Durham;
– Monumentele industriale din Ironbridge;
– Stonehenge, Avebury și siturile megalitice asociate;
– Cetățile și orașele fortificate ale regelui Edwards I, din vechiul Comitat Gwynedd;
– Palatul Blenheim;
– Orașul Bath;
– „Valul lui Hadrian” (limita Imperiului roman);
– Westminster (Palatul și Abația) și Biserica Sf.Margareta din Londra;
– Turnul „Tower” din Londra.

Peisaje:
– Giant’s Causeway;
– Parcul regal „Studley Royal” și ruinele abației „Fountains Abbey”;
– Insulele St. Kilda;
– Insula „Henderson Island”;
– Rezervațiile de pe pe insula Gough și de pe insulele Inaccesibile;
– Litoralul de la Dorset și de la est de Devon (“Jurassic Coast”);
– Grădinile botanice regale de la Kew (Londra).

Alegerea momentului potrivit
Cuvintele de ordine pentru climatul Marii Britanii sunt ploaie și umiditate, în mare parte din vestul teritoriului european. Foarte rar temperaturile cresc sau scad excesiv, ceea ce face intervalul mai-septembrie extrem de favorabil pentru vizite turistice. Dar, inclusiv iernile pot intredeschide „ferestre” pentru vizite de sfârșit de săptămână.

Temperaturi medii zi/noapte (in °C)
Edinburgh (Scoția) : ianuarie 6/0, aprilie 11/3, iulie 19/10, octombrie 13/6;
Londra (sud-est) : ianuarie  7/2, aprilie 13/6, iulie 22/14, octombrie 15/9;
Manchester (centru) : ianuarie  6/1, aprilie 12/4, iulie 20/12, octombrie 14/7;
Jersey (ile Anglo-Normande) : ianuarie  8/4, aprilie 13/7, iulie 21/14, octombrie 16/11.

Tradiții și festivaluri
- Mai : festival de muzică și artă la Glastonbury;
- Iunie: «Tourist Trophy» pe Ile de Man;
- Vara: «Fringe Festival» și « Military Tattoo » (paradă militară) la Edinbourgh;
- Ultimul week-end din august: Carnavalul din Notting Hill (suburbie a Londrei).

Prezentare
Teritoriul Marii Britanii a fost populat, la mijlocul mileniului 1 î.Hr., de triburi celtice venite de pe continent. Între anii 43 și 410, o parte a Angliei a fost transformată în provincia romană Britannia, se arată în vol. Enciclopedia Statelor Lumii, 2005.

Cu excepția Scoției și Țării Galilor, teritoriul Angliei a fost cucerit, în sec. V-VI, de triburile germanice ale anglilor, iuților și saxonilor, care au fondat în următoarele secole mici formațiuni statale.

Regatele anglo-saxonilor au fost unite de Egbert de Wessex (802-839) și Alfred cel Mare (871-899) în lupta comună dusă împotriva invaziilor vikingilor (danezilor).

În 1066, Anglia a fost invadată de normanzii conduși de Wilhelm Cuceritorul, care înfrâng și ucid, în bătălia de la Hastings, pe regele anglo-saxon Harold II.

“JWagna Charta Libertatum”, impusă de nobilime în 1215, limitează puterea monarhului, iar în 1265 marii seniori au obținut pentru prima dată convocarea unei adunări pe stări (parlament) în vederea dezbaterii impozitelor puse de către stat.

În secolul al XVI-lea, sub influența Reformei protestante a avut loc schisma față de Roma și organizarea Bisericii Angliei.

Regina Elisabeta I (1557-1603) a pus bazele puterii maritime engleze, care a triumfat în 1588 asupra “Invincibilei Armada”, flotă trimisă de regele Spaniei, Filip II, cu misiunea de a cuceri Anglia.

În 1707, are loc unirea definitivă a Scoției cu Anglia în Regatul Unit al Marii Britanii (din 1801, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei).

Victorioasă în secolul al XVII-lea în lupta pentru hegemonie maritimă cu Olanda, Marea Britanie a devenit, pentru două secole, principala putere maritimă a lumii.

După ce înființează în secolul al XVII-lea primele colonii pe teritoriul Americii de Nord, prin Războiul de 7 ani (1756-63), Marea Britanie elimină Franța de pe continentul nord-american și totodată din India. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Marea Britanie începe colonizarea Australiei și își extinde factoriile în Africa.

England_Houses_Rivers_Looe_Cornwall_Cities_3000x1920

Prin revoluția industrială din secolele XVIII și XIX, Marea Britanie devine principala putere industrială a globului și, totodată, din epoca reginei Victoria (1837-1901), prima putere colonială a lumii.

După 1945, sistemul colonial, care reprezenta, la sfârșitul primului război mondial, 1/4 din suprafața globului, se destramă, Marea Britanie, acum a treia putere mondială, în urma SUA și URSS, continuând să coboare în ierarhia marilor puteri.

Din 1969, problema irlandeză revine în prim-planul politicii interne britanice, o dată cu izbucnirea ciocnirilor violente din Irlanda de Nord (Ulster) dintre catolici (având ca exponent Armata Republicană Irlandeză — IRA, care susține unirea cu Republica Irlanda) și protestanții care se pronunță pentru menținerea sta­tutului de provincie britanică, soldate cu numeroase victime și imense pagube materiale.

Ca urmare a Acordului de pace din 10 aprilie 1999, încheiat între guvernele Marii Britanii și Irlandei, precum și cu partidele politice din Irlanda de Nord (Ulster), se constituie Parlamentul nord-irlandez, format din protestanți și catolici și un guvern comun la Belfast (iul. 1998).

Cu toate acestea, procesul de pace din Ulster a rămas destul de fragil, ciocnirile violente dintre protestanți și catolici reizbucnind în 2001.

În condițiile manifestării naționalismelor regionale, Scoția și Țara Galilor obțin, în 1997, o largă autonomie, iar ulterior, în urma alegerilor generale, se întrunesc Parlamentele regionale și se constituie primele guverne locale, în atribuțiile guvernului central de la Londra rămânând apărarea, politica economică și cea externă.

Marea Britanie este membră a Uniunii Europene din 1973. Nu este parte a Acordului Schengen și nu a adoptat moneda Euro.

Natura
Din punct de vedere administrativ Marea Britanie este divizată în 47 de comitate (din care 8 în Țara Galilor), 7 comitate metropolitane (toate în Anglia), 26 districte (în Irlanda de Nord), 9 regiuni (în Scoția) și 3 areale insulare (în Scoția), potrivit vol. Enciclopedia Statelor Lumii, 2005.

Teritorii dependente sunt: Insulele Normande, Insula Man, Gibraltar; Anguilla, Insulele Bermude, Insulele Cayman, Insulele Virgine Britanice, Insula Montserrat, Insulele Turks și Caicos; Sf. Elena; Insulele Falkland/Malvine, Insula Georgia de Sud, Insulele Sadwich de Sud, Teritoriul Antarctic Britanic; Insulele Pitcairn; Teritoriul Britanic din Oceanul Indian

Țara include insula Marea Britanic (Great Britain), NE insulei Irlanda (Ireland) și o mulțime de insule și insulițe. Marea Britanie, despărțită de continentul european prin strâmtoarea Pas de Calais (numai 35 km lățime), este cea mai extinsă (217 800 km2) și se desfășoară pe o lungime de c. 900 km și o lățime variind între 70 și 500 km; nici un punct din interior nu se află la o distanță mai mare de 120 km de mare.

England_mill_swans_river_reeds_1920x1441

Poate fi separată, printr-o linie imaginară ce unește orașele Newcastle și Exeter, în două regiuni distincte: una mai înaltă (muntoasă), în NV, și alta joasă (câmpii și dealuri), în SE. Munții, puternic erodați, se prezintă sub forma unor lanțuri orientate, în general, SV-NE.

În sudul și estul Angliei se desfășoară o câmpie sedimentară, cu relief neuniform, străbătută de mai multe șiruri de cueste, între care Cotswold Hills (326 m alt.) și Chiltern Hills (255 m alt. max.).

Relieful Irlandei de Nord constă dintr-o depresiune în care cantonează lacul Lough Neagh, înconjurată de masive muntoase granitice.

Datorită influenței curentului cald Gulf Stream, climatul este temperat-oceanic, caracterizat prin ierni blânde și precipitații, în general, bogate (cu excepția SE Angliei). Vegetația naturală este dominată de pajiști, pădurile (îndeosebi de foioase) ocupând suprafețe restrânse (1/10 din suprafața Marii Britanii. Faună este săracă în specii de mamifere, dar bogată în păsări și pești.

England_the_valley_the_hills_the_village_autumn_light_slopes_trees_2048x1367

Marea Britanie beneficiază de un turism extrem de activ, principalul pol de atracție fiind Londra, una dintre cele mai strălucite metropole ale lumii. Principalele obiective turistice sunt: Turnul Londrei/ Tower, Palatul Buckingham, Palatul Parlamentlui, Trafalgar Square cu coloana amiralului Nelson, British Museum, Tate Gallery, teatrul “The Globe”, Tower Bridge, Roata Mileniului ș.a. care fac din Londra unul dintre cele mai vizitate orașe ale lumii.

hills_england_sky_fields_mountains_valley_2048x1365

Turismul cultural are o mare pondere, unele monumente istorice și de artă primind anual peste 2 milioane de turiști. Foarte vizitate sunt și orașele cu antecedență romană: Chester și York.

Gastronomia
Din 1980-1990 agricultura a fost mecanizată, fermierii folosind utilaje pentru exploatarea culturilor agricole. Productivitatea fermelor din Marea Britanie a crescut în această perioadă, cu aproximativ 10 la sută. Mulți fermieri preferă, totuși, să crească animale, una dintre cele mai bune cărni de vită și de miel din lume fiind produsă aici.

Fiecare regiune din Marea Britanie are o bucătărie specială. În diferite momente gastronomia Angliei s-a impus însă asupra celorlalte regiuni, inclusiv în Irlanda. Stilul englezesc de gătit nu utilizează multe condimente și este uneori criticat pentru gustul dulce al preparatelor.

Dar această bucătărie a fost mult influențată de cultura din coloniile britanice, astfel încât a început să folosească condimente noi și tehnici de gătit diverse.

Anglia_mici_site (30 of 60)

În Scoția, felul de mâncarea tradițional este Haggis. Haggis este făcut din măruntaie de oaie fierte într-un stomac de oaie. În Țara Galilor, prazul este leguma cea mai iubită, folosită în multe feluri de mâncare. Una dintre mâncărurile preferate în Țara Galilor este Welsh Rarebit, o mâncare faimoasă care se face din pâine prăjită acoperită cu un amestec de lapte, ouă, brânză și sos Worcestershire.

Britanicii mănâncă, în mod tradițional, patru mese pe zi, micul dejun, prânz, ceai și cină. Micul dejun englezesc tradițional este destul de consistent, cu ouă, cârnați, ciuperci, roșii și pâine prăjită. Cu toate acestea, mulți englezi care au un orar prea ocupat pentru a-și permite un mic dejun gătit consumă la micul dejun cereale și lapte.

Mesele de prânz și cină constau din preparate din carne, cartofi și salate. Ceaiul este luat în jurul orei 16.00 cu sandvișuri, prăjituri, ciocolată sau fructe.

Anglia_mici (18 of 39)

Cea mai importantă masă a săptămânii este prânzul de duminică, acesta este compus în mod obișnuit din friptură de vită, miel sau porc; legume cu sos, cum ar fi conopida cu brânză; cartofi și alte feluri de mâncare.

Într-o conversație uzuală, britanicii folosesc termenul “budincă” într-un mod general pentru a se referi la desert, chiar dacă desertul respectiv nu este de fapt budincă.

Pentru cei care vor să se delecteze cu produse din gastronomia britanică, în aproape fiecare oraș și sat din Regatul Unit pot fi găsite hanuri fermecătoare. Cele mai multe servesc alimente consistente, împreună cu bere, vin și alte băuturi spirtoase.

Un aliment popular este plăcinta din carne. Aceasta combină carnea tocată, legume și cartofi, într-o foaie de aluat de patiserie. Alte mese preferate sunt de pește și cartofi prăjiți sau chips-uri.

Cele mai mari orașe din Regatul Unit
Londra
Londra
Birmingham
Birmingham
Leeds
Leeds
Glasgow
Glasgow
Oraș (Regiune) Populație urbană Populație metropolitană (2001) Sheffield
Sheffield
Manchester
Manchester
Edinburgh
Edinburgh
Liverpool
Liverpool
1 Londra (Londra Mare) 8 174 100 (2011) 13 709 000
2 Birmingham (West Midlands) 1 073 000 (2010) 3 683 000
3 Leeds (West Yorkshire) 751 500 (2011) 2 302 000
4 Glasgow (Scoția) 598 830 (2011) 1 750 000
5 Sheffield (South Yorkshire) 552 700 (2011) 1 569 000
6 Manchester (North West England) 503 000 (2011) 2 556 000
7 Edinburgh (Scoția) 495 360 (2011) 782 000
8 Liverpool (North West England) 445 200 (2010) 2 241 000

Londra, cel mai vizitat oraș european

stockxpertcom_id251004_size5

Pornind de la Mansion House și coborând la Walbrook și Dowgate, descoperim leagănul Londrei, locul unde s-a născut metropola de astăzi. Acest traseu urma, de fapt, cursul unui mic afluent al râului Tamisa, astăzi un firicel de apă subteran. La confluența dintre micul curs de apă și marele râu s-a format o civilizație înfloritoare, unde comercianții făceau negoț cu metale, lemn de construcții și sclavi cu vechii gali. Cu puțin înainte de Anno Domini, navigatorii gali veniți în Britania au descris potențialul insulei lui Iulius Cezar. Deși au descins în 55 î.Hr, romanii nu au reușit să cucerească Britania decât zece ani mai târziu.

Muzeele Londrei păstrează câteva dintre amintirile acelor timpuri îndepărtate: obiecte militare, mozaicuri, monede și bijuterii feminine. Dacă cineva este curios să descopere noi relicve, trebuie să sape cam 5 metri sub nivelul solului actual pentru a redescoperi Londinum, așa cum l-au denumit romanii.

Anglia_mici_site (21 of 60)Încastrată într-unul din zidurile bazilicei St.Swithin de pe Cannon Street, găsim o adevărată comoară: piatra punctului zero, de unde romanii măsurau toate distanțele.

După retragerea romanilor a urmat o epocă tulbure, de stagnare, urmată în 1066 de invazia normandă. Abia atunci Londra a fost ridicată la rangul de capitală de regat și s-a înălțat primul simbol important al orașului, Turnul Alb, întâiul donjon al Turnului Londrei, o emblemă a orașului ridicată pe malul Tamisei și semnul că acest oraș va fi extrem de greu de cucerit.

Un alt moment crucial al metropolei s-a consumat în 1666, când, în plină epidemie de ciumă s-a pornit un incendiu devastator. Prima a curmat viețile a peste 100.000 de oameni, a cincea parte a populației, cel de-al doilea mistuind în patru zile 13.000 de case și 90 de biserici.

Great Fire of LondnAtunci a devenit momentul propice de reconstrucție a orașului pe baze raționale și estetice. Marele arhitect Christopher Wren a elaborat un plan magistral, din păcate respins de edilii orașului. Wren a reușit totuși să-i convingă pe mulți oameni să-și reconstruiască prăvăliile și casele folosind cărămizile și piatra.

Până la construirea primului pod din piatră de peste Tamisa (Westminster Bridge, în 1750), râul era folosit, mai ales, în scopuri comerciale. Mai bine de un mileniu, Tamisa a fost cel mai mare bulevard al Londrei, din moment ce, în 1830 circulau pe râu peste 3000 de ambarcațiuni, iar în oraș doar 1200 de vehicule trase de cai.

De altfel, din 1829, apăruseră pe străzile Londrei omnibuzele trase de cai, formulă importată de la Paris, care a revoluționat transportul public. Un alt eveniment, considerat în epocă senzațional, a fost construirea primei linii feroviare urbane ce lega centrul Londrei de Greenwich (1836).

Primul Război Mondial a creat panică și confuzie, bombardamentele germane fiind îndreptate și asupra clădirilor civile. A doua conflagraţie mondială a adus din nou mirosul de praf de pușca pe străzile orașului, foamete și restricții nemaiîntâlnite până atunci, dar populația Londrei a înțeles perioada de austeritate și s-a supus disciplinat, rezistând eroic, chiar dacă periodic, cartiere întregi se năruiau precum construcțiile din cărți de joc.

Lumea întreagă s-a înclinat în fața rezistenței pe care au arătat-o zi de zi, noapte de noapte londonezii, sub presiunea sirenelor și blitzkriegului nazist. Odată cu încetarea ostilităților, o nouă eră arhitectonică a început și concomitent cu ea, un nou stil de viață al metropolei.

Vă vom prezenta doar câteva dintre cele mai importante atracții ale Londrei și vă vom recomanda altele pe care să le descoperiți singuri.

Catedrala St.Paul’s

St_Pauls_aerial

St.Paul’s este a treia mare catedrală din lume, după Santa Maria del Fiore, din Florența, și San Pietro din Roma (Vatican) și a rămas în memoria oamenilor dintr-o fotografie alb-negru, realizată în timpul bombardamentelor sălbatice din cel de-Al Doilea Război Mondial, cu silueta sa fumegând. Dar St.Paul’s nu a căzut și nici nu a ars datorită unor londonezi, femei și bărbați, care au stat zi și noapte lângă catedrală, stingând toate incendiile mici sau mari ce ar fi putut distruge unul dintre simbolurile Londrei.

Inedită și legată de St.Paul’s este una dintre unitățile de măsură extrem de populare în Marea Britanie și nu numai: piciorul. Ei bine, în secolul al XIV-lea, multe produse, mai ales textile, vândute în magazinele din jurul catedralei St.Paul’s erau măsurate cu ajutorul așa-numitului „St.Paul’s foot”, o mărime ce a stat la originea standardului de măsură 1 picior = 12 inches sau 30,48 cm.

Buckingham Palace

Pe locul palatului s-a aflat o mare livadă plină cu duzi. În 1703, John Sheffield a construi aici o casă care i-a servit drept reședință privată lui George al III-lea, începând cu 1762, pentru a sta departe de reședința oficială de la St.James Palace. George al IV-lea l-a însărcinat pe John Nash să mărească clădirea pâna la demnitatea de palat regal, dar s-a stins din viața înainte de terminarea lucrărilor. Regina Victoria a fost primul monarh care a folosit Palatul Buckingham ca reședință regală oficială.Buckingham-Palace

Când regina se află în Palatul Buckingham, sunt 4 soldați în fața clădirii, iar atunci când regina este plecată, doar doi soldați se află în fața palatului.
Din aprilie 2009, schimbarea gărzilor se face marțea, joia și sâmbăta cu începere la ora 11:30 dimineața și durează 45 de minute. În lunile de iarnă nu căutați uniformele roșii ale gărzilor regale în posturile de gardă. Acestea vor fi, conform regulamentelor, gri și, evident mult mai groase.

Evident, celebre sunt căciulile imense din blană de urs canadian, numite „Bearskins”. Acestea cântăresc 680 de grame și sunt înalte de 45,7 cm. Aceste căciuli au fost purtate în războiul din 1815 de la Waterloo, care a marcat dureroasa înfrângere a lui Napoleon în fața trupelor regale britanico-prusace conduse de ducele de Wellington.

Anglia_mici_site (15 of 60)
De mai mulți ani, Ministerul Britanic al Apărării încearcă să găsească o soluție pentru înlocuirea blănii naturale cu una sintetică, dar toate propunerile de până acum au fost respinse.

Foarte multă lume se întreabă câte astfel de gărzi păzesc regina. Sunt doar 36 de soldați de gardă, ceea ce se vede din afară sau la defilările pentru schimbarea gărzilor sunt doar pentru ceremonial. În plus, Palatul Buckingham are propria secție de poliție, cu oameni care nu arată atât de spectaculos îmbrăcați, dar care sunt extrem de bine antrenați. Garda reginei este formată din ofițeri purtând kilturi scoțiene și căciuli din blană de urs canadian.

London Eye

London Eye, cea mai mare roată de agrement din lume, ce se înalță, în punctul său maxim, la 135 de metri înălțime, cea mai înaltă a patra structură a orașului. Circumferința roții este de 424 de metri, adică de două ori cât Canary Warf Tower. Deschis în martie 2000, London Eye a fost imaginat de David Marks și Julia Barfielt pe planșeta din bucătăria lor din sudul Londrei. Este cea mai mare structură ridicată într-o singură operațiune, roata fiind montată pe niște docuri plutitoare pe Tamisa și ridicată în poziția finală într-o singură zi. S-a numit British Airways London Eye, apoi Millenium Wheel sau Merlin Entertaiments London Eye, iar de la 20 ianuarie 2011 a luat numele oficial de EDF Energy London Eye, numele fiind sponsorizat de compania energetică franceză EDF pentru perioade de câte trei ani.

Anglia_mici (27 of 39)

În roată urcă aproape 3,5 milioane de persoane anual, pentru a privi Londra de sus, timp de 30 de minute, cât durează un tur. Roata se învârte cu 1 km/oră, iar în zilele senine vizibilitatea este de peste 40 de kilometri, până la castelul Windsor.

Portobello Road

Portobello-Road-02Numele oarecum neobișnuit al străzii pline de antichități a Londrei vine în onoarea amiralului Vernon, învingător în bătălia de la Puerto Bello din America Centrală, obținută în 1739, împotriva flotei spaniole. Unul din ofițerii aflați sub comanda lui Vernon, Lawrence Washington, era fratele vitreg al primului președinte american, George Washington.

Primul magazin de antichități de pe Portobello a fost deschis de June Aylard, la numărul 115, în anul 1950. În anii `50, Notting Hill era cunoscut ca un cartier rău famat și extrem de periculos. Între anii 1943 și 1953, John Christie a măcelărit cel puțin opt femei, inclusiv soția sa, apoi le-a îngropat pe diverse terenuri virane.

Madame Tussauds Museum

Anglia_mici_site (56 of 60)Numele real al doamnei Tussauds era Anna Maria Grosholtz și s-a născut la Strasbourg, în Franța. Mama sa lucrase ca îngrijitoare la Berna, în casa doctorului Philippe Curtius, un antropolog specializat în a modela în ceară diverse tipologii umane. Ca atare, Curtius a fost cel care a inițiat-o pe tânăra Anna în modelarea în ceară. Prima figură modelată de doamna Tussauds a fost cea a lui Voltaire. Au urmat Jean-Jacques Rousseau și Benjamin Franklin.

După moartea doctorului Curtius, în 1794, doamna Tussauds a moștenit toată colecția de modele din ceară, alături de care a călătorit timp de 33 de ani în Europa. Numele de Tussands l-a obținut după căsătoria cu François Tussaud, în 1795. În 1802 a acceptat invitația iluzionistului Paul Philidor de a-și expune la Londra, la Lyceum Theatre, colecția sa de figuri de ceară. Din cauza războiului franco-britanic, nu s-a mai putut întoarce în țara natală, ca atare a trebuit să călătorească în Anglia și Irlanda, prezentându-și exponatele.

În 1835 și-a stabilit domiciliul pe Baker Street, în locul în care a deschis un muzeu. Inițial, colecția număra 400 de figuri diferite, dar incendiul din 1925, completat de bombardamentele germane din 1941, au distrus vechile modele create de doamna Tussauds. În 1842, și-a făcut un autoportret, care acum este expus la intrarea în muzeu.

Royal Albert Hall

Royal-Albert-HallRoyal Albert Hall, numit astfel după Prințul Consort al Reginei Victoria, decedat în 1861, a fost deschis în 1871, de către Edward, Prince of Welles, cu aceste cuvinte simple: „Regina (n.a.Victoria) declară deschisă această sală”. Când sala a fost inaugurată avea o acustică atât de proastă încât se spunea că este locul în care compozitorii își pot asculta operele de două ori, cu referire la ecoul îngrozitor. Problema a fost rezolvata abia în 1969, atunci când s-au montat o serie de difuzoare acustice din fibră de sticlă pe plafonul interior. Sala dispune de cea mai mare orgă din Marea Britanie, iar din 1941 găzduiește concertele BBC Promenade, cel mai mare festival de muzică clasică din lume.

În 1918, versiunea corala a operei Jerusalem, de William Blake, a fost susținută sub bagheta lui Sir Hubert Parry, pentru a celebra introducerea liberalizării votului pentru femei.

Tot aici s-a desfășurat și primul turneu de sumo (lupte tradiționale japoneze), organizat pentru prima dată în afara Japoniei.

Peste drum, găsim Albert Memorial, un răspuns britanic pentru Taj Mahal, monumentul ridicat de către Regina Victoria tot în memoria soțului său, Prințul Consort Albert, care a murit la vârsta de numai 41 de ani.

Westminster Abbey

Anglia_mici_site (42 of 60)Există o legendă conform căreia însuși Sf.Petru ar fi stabilit locul pe care se va înălța măreața catedrală și ar fi comunicat în secolul al VII-lea acest lucru unui umil pescar, numit Edric. La rândul lui, Edric i-ar fi comunicat ceea ce a cerut Sf.Petru regelui Sebert al saxonilor din Răsărit. Cert este că pe locul actualei catedrale a fost ridicată o abație, dar fără vreo importanță sau legătură politică până la domnia lui Eduard Mărturisitorul, care și-a dorit păstrarea unui echilibru la Londra, City-ul rămânând centrul comercial, în timp ce Westminster servea Curții Regale. Chiar și așa, cei doi poli importanți ai orașului au creat multe tensiuni, degenerate într-o adevărată luptă care a durat zile bune, în 1222. Numele întreg și corect al abației este Westminster Abbey the Collegiate Church of St.Peter.

Este aproape imposibil să subestimezi importanța simbolică a Westminster Abbey în cultura britanică. Aici este locul în care sunt încoronați și înmormântați mulți regi și regine ale Angliei, lăcașul inspirațional al Bisericii Anglicane britanice și locul de odihnă al marilor artiști și oameni politici.

Lăcașul de cult are valoarea simbolică pe care o are, la Paris, Catedrala Notre Dame, Patheonul, Palatul Versailles și cimitirul Pére Lachaise la un loc. Nicio altă națiune nu a investit atâta importanță într-o singura clădire. Comparația cu Franța nu este deloc întâmplătoare, arhitectura Abației Westminster fiind inspirată după planurile Catedralei din Reims, a celei din Amiens și a Sfintei Capele din Paris.

Originea abației care s-a înălțat aici se pierde în negurile vremurilor. Primul patron spiritual al așezământului a fost Eduard Mărturisitorul, deopotrivă monarh și sfânt. Vechea abație a fost reconstruită din temelii în fina tradiție gotică începând cu secolul al XIII-lea, construcția durând aproape trei secole, dar completarea terminându-se la 1745, atunci când Nicholas Hawksmoor, unul dintre cei mai mari arhitecți ai Angliei, a adăugat cele două turnuri în partea de vest a construcției. A fi înmormântat aici și a avea o placă pe fațada catedralei este onoarea supremă pentru orice cetățean britanic. Dacă St.Paul’s este simbolul bunăstării unui oraș înfloritor în diferite perioade ale existenței sale, Westminster Abbey consacră puterea mistică a Coroanei Britanice.

Anglia_mici_site (21 of 60)Aici a fost canonizat Eduard Mărturisitorul, care a și fondat catedrala.
Multe dintre ceremoniile maritale ale capetelor încoronate au avut loc la Westminster Abbey de-a lungul timpului: aici s-au căsătorit regele Henri I cu Matilda Scoției, Margaret a Angliei, fiica Regelui Edward al II-lea cu John al II-lea, fiul ducelui de Brabant, prințul Albert, duce de York (viitorul rege George al VI-lea) cu Lady Elizabeth Bowes-Lyon (viitoarea Regină mamă a Reginei Elisabeta a II-a), însăși viitoarea regină Elisabeta a II-a cu Ducele de Edinburgh (care era, la vremea aceea Locotenentul Philip Mountbatten), apoi, ceva mai recent Prințul Andrew, Duce de York (al doilea fiu al Elisabetei a II-a) cu Sarah Ferguson și Prințul William, Duce de Cambridge (nepotul reginei), cu Miss Catherine Middleton.

Începând cu Harold al II-lea, cu câteva excepții, toți monarhii Coroanei Britanice au fost încoronați aici. Catedrala este și loc de odihnă veșnică pentru multe capete încoronate, dar și pentru marii poeți, artiști plastici, politicieni sau eroi de război al Marii Britanii: amiralul Robert Blake (1675), Isaac Newton (1727), Charles Darwin (1882), dar și William Wilberforce, omul care a abolit sclavia în Regatul Unit se afla înmormântați aici. Ultimul suveran îngropat la Westminster Abbey a fost George al II-lea (1760). De atunci, toți suveranii au fost îngropați la Castelul Windsor.

Chinatown

Chinatown

Chinatown nu este nici pe departe un oraș, așa cum ne indică numele, ci un mic cartier cuprins între Gerrard Street și Lisle Street din Soho, extrem de animat și, în mare parte, populat de asiatici care și-au deschis aici restaurante, magazine sau cabinete de medicină tradițională chinezească, găzduite de case construite aici în secolul al XVIII-lea.

Evident, deși nimeni nu recunoaște oficial, afacerile de aici sunt controlate din umbră de triadele asiatice (organizații criminale provenind din Hong Kong, Vietnam, Macao, Taiwan sau China), care prin anii ’80 au creat mari turbulențe și violențe, ținute acum sub control.

Chinatown a fost fondat prin anii ‘50-‘60 de câteva sute de emigranți chinezi din Hong Kong, goniți de fluctuația piețelor din Asia și, în mai mică măsură, de situația politică extrem de complicată din zonă. Soho a fost dintotdeauna o zonă primitoare pentru emigranți. Prin anii ‘70, strada principală a Chinatown, Gerrard Street a devenit o arteră pietonală, mărind și mai mult interesul turiștilor și localnicilor pentru restaurantele și magazinele ieftine de aici.

Convet Garden Market

Covent-Garden-Market-01

Dacă te aștepți să găsești la Londra un loc în care se petrece ceva în fiecare moment, nu ezita să mergi în Covent Garden Market.

Covent Garden Market s-a deschis oficial în 1835, an în care a fost emis un brevet care autoriza deschiderea unui târg public în zona Richmond, Dundas și King Street. De-abia după zece ani piața și-a găsit un teritoriu permanent, după ce câțiva afaceriști ai orașului au donat mai multe parcele de pământ, pe care s-au putut construi trei hale metalice. La origini, trei zile pe săptămână, adică marțea, joia și sâmbăta, în piață veneau fermierii din jurul Londrei pentru a-și desface produsele.

De altfel, la nivelul principal, care se află la cota zero a terenului, erau presărate paie, pentru vânzătorii de animale vii. După ce vedeau marfa potențialii cumpărători ieșeau afară cu vânzătorii pentru a negocia. Până la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, piața s-a aflat în centrul tranzacțiilor comerciale ale Londrei. În 1958, clădirea pieței vechi a fost înlocuită cu o construcție nouă și au fost create locuri de parcare pentru autovehicule. În 1998 a fost inaugurat un nou concept, în piață au început să apară și produse gourmet, cadouri unicat, iarna s-a montat chiar și un patinoar artificial, s-au organizat concerte, spectacole de teatru, manifestări comunitare și happening-uri.

The Tower of London

Anglia_mici_site (31 of 60)

Pentru aproape un mileniu, Turnul Londrei a stat de strajă capitalei Marii Britanii. Ca palat regal, fortăreață, închisoare, loc de execuție, arsenal, dar și grădină zoologică și gazdă a bijuteriilor coroanei, Turnul Londrei a fost martorul multor evenimente importante ale capitalei regatului.

Clădirea originară a fost ridicată de William Cuceritorul după ce a invadat Anglia, în 1066. Dar cel mai bine Turnul Londrei este cunoscut ca închisoare. Prizonierii erau aduși pe râul Tamisa de la Westminster, unde erau judecați. Falezele de pe malul râului erau pline de oameni care așteptau verdictul pentru a afla dacă vor asista la o execuție publică, tratată în acele vremuri ca o adevărată reprezentație. Călăul, cu securea sa ascuțită și glugă neagră se așeza în fața bărcii în care se afla condamnatul. Oamenii prezenți știau că în cazul în care condamnatul era găsit vinovat urma să fie executat în public în 48 de ore.

Responsabilitatea pentru paza condamnaților o aveau așa-numiții Yeomen Warders sau Beefeaters, gardieni provenind dintre gărzile lui Henric al VII-lea, care aveau cel puțin 22 de ani în slujba armatei.

În centrul Turnului Londrei, se află faimosul Turn Alb. Este cel mai vechi dintre turnuri, de fapt clădirea pe care a ridicat-o William Cuceritorul. Turnul Alb a fost martorul celor mai sângeroase execuții, inclusiv cele ale lui Ann Boleyn, Catherine Howard, Lady Jane Grey și Sir Walter Raleigh. Mulți oameni de vază au fost întemnițați în turn pentru convingerile lor religioase, inclusiv Elisabeta I, viitoarea regină, suspectată de regina catolică Mary I, că i-ar susține pe protestanți. Cei care se manifestau împotriva dinastiei Tudorilor, intrau în turn prin Poarta Trădătorilor.

Bijuteriile Coroanei Britanice sunt adăpostite de Jewel House. Găsim aici și putem admira: coroana regală bătută în 1.868 de diamante, 273 de perle, 17 safire, 11 smaralde și 5 rubine, ce este purtată de către regină în fiecare an, la deschiderea lucrărilor parlamentului.

GREENWICH – locul unde s-a născut noțiunea timpului

Greenwich-01

Greenwich era un loc de distracție până în secolul al XV-lea, atunci când ducele de Gloucester, fratele regelui Henric al V-lea a comandat construcția unui palat regal. Dacă districtele vecine, Deptford și Woolwich își foloseau mințile și brațele pentru a construi nave, Greenwich și-a concentrat toate energiile pentru plăceri la modă, ca vânătoarea și turnirurile, singura preocupare ceva mai serioasă fiind astronomia.

Mulțumită contribuţiei unor nume ca Wren, Jones, Hawksmoor sau Vanbrugh, dar și a unei moșteniri arhitecturale de excepție, evidentă de cum cobori pe cheiul la care acostează ambarcațiunile de agrement, Greenwich s-a transformat într-un muzeu în aer liber.

Până la urmă și familiile regale au decis să-și stabilească aici reședința de vară tot datorită pasiunii imense pentru vânătoare.

După o perioadă de declin, regina Elisabeta I a și-a îndreptat atenția…regală spre Greenwich care a devenit un simbol al coroanei și locul unde s-au născut mulți dintre viitorii monarhi al Angliei.

Denumirea de Greenwich, echivalent cu Grenewic, vine de la coloniștii danezi care au fondat orașul și înseamnă „locul verde de lângă golf”. Și, cu adevărat locul este de un verde inconfundabil, culoarea predominantă a Londrei.

Royal Naval College
Clădirea Colegiului Naval Regal este ridicată pe locul pe care s-a aflat Palatul Placentia, construit de ducele de Gloucester. Charles al II-lea a încercat să reconstruiască palatul originar, dar, din lipsa fondurilor, lucrarea a fost abandonată. Queen Mary II (1662 –1694) a avut o altă idee, după bătălia navală de la La Hogue (1692): ridicarea unui spital pentru marinarii răniți. I-a comandat arhitectului Christopher Wren să curețe ruinele Palatului Placentia și să ridice un spital al Amiralității Britanice.

Anglia_mici_site (17 of 60)

Colaborarea dintre regină și arhitect nu a decurs prea fericit, monarhul dorind ca reședința comandată pentru sine să fie vizibilă de pe Tamisa, iar drumul ce lega Greenwich de Deptford și Woolwich să nu fie deturnat.

Misiune grea pentru Wren și succesorii săi, Hawksmoor și Vanbrugh, care au fost nevoiți să opteze pentru un plan cu mai multe corpuri de clădiri separate. Rezultatul final, care scoate în evidență fațadele neoclasice simetrice dispuse perpendicular pe cursul râului, l-au determinat pe scriitorul Samuel Johnson să afirme că „munca arhitecților a fost admirabilă dar așezarea clădirilor la distanţă mare una de cealaltă nu a fost o idee bună”.

După închiderea spitalului, în 1873, clădirile au primit destinația de colegiu naval, care s-a mutat astfel de la Postsmouth, rămânând la Greenwich până în 1990. În 1999, Universitatea din Greenwich a închiriat pentru o perioadă de 150 de ani trei dintre cele patru clădiri, ultima rămasă fiind închiriată Colegiului de Muzică.

De vazut
Londra: Natural History Museum, Science Museum/ Victoria Albert Museum, Brompton Oratory, Harrods, Wellington Arch, The Mall, St.James’s Palace, Westminster Cathedral, Downing Street 10 , Trafalgar Square, The National Galery, Royal Opera House Covent Garden, Tate Modern, Millenium Bridge, Shakespeare’s Globe, Tower Bridge, The Guildhall, Little Venice.

scotland_calton_hill_edinburgh_dugald_stewart_monument_2000x1138

Alte orașe:
Belfast – capitala Irlandei de Nord și una dintre cele mai populare destinații turistice, după ce a suferit ample reabilitări și îmbunătățiri;
Birmingham – cel mai mare al doilea oraș al Regatului Unit, cu o moștenire industrială importantă, gazdă a faimosului “Balti Triangle”, centrul gastronomiei și modei asiatice;
Bristol – oraș istoric, faimos pentru arhitectura clădirilor în stil georgian și pentru moștenirea nautică;
Cardiff – capitala Țării Galilor, cu un puternică tradiție în extragerea cărbunelui, dar cu un reușit proiect de reconversie a populației după închiderea minelor;
Edinburgh – capitala Scoției și gazda unuia dintre cele mai mai ample festivaluri de artă din lume, destinație turistica importantă, al doilea cel mai vizitat oraș al Regatului Unit;
Glasgow – cel mai mare oraș al Scoției, un puternic hub cultural, fostă capitală culturală europeană;
Liverpool – oraș „colorat”, capitală a muzicii britanice, faimos și pentru proeminenţa sa în sport, viață de noapte, cartier general al celor cu alte orientări sexuale, capitală a culturii în 2008;
Manchester – oraș boem și nouă gazdă a unui festival de artă;

Atracții turistice
Edinburgh Castle, Edinburgh,o magnifică fortăreață regală situată în cel mai înalt punct al orașului. Castelul este în funcțiune continuă de mai bine de 1000 de ani;
Stonehenge este un monument funerar, o înșiruire de pietre așezate în cerc, în apropiere de catedrala din Salisbury, în Wiltshire;
Arhitectura georgiană în localitatea vestitelor băi romane, Bath;
Catedrala din York situată în orașul istoric York;
Catedrala din Canterbury, al cărui episcop reprezintă capul bisericii anglicane, situată în Canterbury, în Kent;
Locul de naștere al marelui scriitor William Shakespeare, Stratford-Upon-Avon;
Vechile universități de la Oxford și Cambridge;
The Giant’s Causeway, la 100 km de Belfast, pe coasta de nord a Irlandei, loc aflat în patrimoniul UNESCO;
Docurile istorice ale portului Portsmouth, unde au fost construite trei dintre cele mai importante nave ale istoriei navale, vechi de 800 de ani.

 

GhidEuropean va recomanda: Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *