Risotto cu creveți, usturoi și lămâie (Spania)

Risotto-cu-creveți-cu-usturoi-și-lămâîe-Spania
Risotto cu creveți, usturoi și lămâie

Îndrăgita specialitate italiană îşi datorează gustul specific nu doar parmezanului sau untului folosit la pregătirea ei, ci şi datorită texturii cremoase. Pentru a o obţine, trebuie să foloseşti un tip de orez ce conţine o cantitate mai mare de amidon  – acesta fiind responsabil de consistenţa cremoasă şi lipicioasă a risotto-ului. Orezul cu bob rotund şi nu foarte lung este cel mai indicat, iar cele mai utilizate soiuri sunt: Carnaroli – cel mai apreciat în Italia, indicat mai ales pentru risotto cu legume sau carne; Arborio – nu are la fel de mult amidon şi absoarbe mai puţin lichid, însă e mai uşor de lucrat cu el; Calriso – oarecum similar cu Arborio;  Vialone Nano – poate absorbi de două ori greutatea sa de lichide, fiind indicat pentru risotto cu peşte.

Risotto cu creveți, usturoi și lămâie (Spania)

Ingrediente
– 350 g orez
– 1 praz,  numai partea verde, tăiat în jumătăți, iar apoi fin feliate
– 2 linguri de ulei de măsline
– 200 ml vin alb sec
– sucul și coaja de la 1 lămâie
– 800 ml supă de legume
– 300 g creveți mari,  cărora le-am îndepărtat capetele cheratinoase ale cozilor
– 3-4 căței de usturoi proaspăt, tocat
– 2 linguri de unt
– 1/2 linguriță de boia iute
– 2 linguri pătrunjel proaspăt tocat
– 3-4 linguri de parmezan proaspăt ras

Preparare

Prăjiți prazul într-o tigaie în ulei fierbinte. Adăugați orezul, prăjiți rapid și stropiți cu vinul. Se aduce la fierbere, se adaugă sucul și coaja de lămâie.

Gătiți orezul la foc moderat, amestecând continuu. Se adaugă supa de legume puțin câte puțin, lăsând să fie absorbită de orez. Continuați în acest fel până când orezul este cremos (aproximativ 20 minute).

Separat prajiți creveții și usturoiul în 1 lingură de unt fierbinte timp de 3-4 minute. Asezonați cu sare și praf de ardei iute.

Se amestecă unt, pătrunjel și parmezanul rămas prin risotto și se condimentează după gust cu sare și piper negru.

Așezați risotto pe farfurie, puneți deasupra creveții și serviți.

Risotto cu creveți, usturoi și lămâie (Spania)@Ghid European©

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.