Lângă Șinca Veche, la Ohaba, locuitorii din zonă duc cerealele la cea mai veche moară din Țara Făgărașului. Moara, acționată cu apă, are o vechime de peste 135 de ani și funcționează perfect. Pietrele morii au fost aduse de la Lyon, din  Franța în 1873 și nu au fost niciodată înlocuite. Se întrețin cu niște ciocane speciale atunci când rizurile care macina bobul se tocesc și nu funcționează cum trebuie. Făina este pură, iar oamenii vin aici pentru necesitățile de zi cu zi. Datorită mecanismului de măcinare (fiecare bob este măcinat de pietre cu o viteză mică) făina produsă aici are un gust inconfundabil.

În curtea morii se află o pensiune care este curată, mobilată decent,  cu paturi foarte mari și comode. Totul este rustic, de la leagănul din curte și până la moara de lângă. Curtea este plină de flori și administratorul pensiunii și al morii, are grija de ele ca de ochii din cap. Prețurile sunt modeste, merită din plin plăcerea pe care ți-o oferă aerul curat și susurul apei care se prelinge pe roata morii.

Datorită masivelor transformări aduse de invazia civilizației moderne, peste lumea satului, cele mai multe instalații țărănești din Țara Făgărașului s-au ruinat și, în cele din urmă, au dispărut. Fiindcă a supraviețuit mai mult de un secol, moara de la Ohaba, a fost supranumită și Moara cu Noroc.

Astăzi, chiar în curtea morii, există și pensiunea Moara cu Noroc, care emană și ea parfumul rustic al locului. Deși turismul local nu este deloc înfloritor, și aparent nimic special nu se găsește să capteze interesul vizitatorului, puteți fi plăcut surprinși de cele ce le puteți afla și descoperi la moara de apă din Ohaba.

Vechile mori de vânt sau de apă, vorbesc de vremuri când pâinea noastră avea un cu totul alt gust: mai natural, mai sănătos, mai puțin rafinat. Pâinea țăranului român frământată din făina grăunțelor, poartă pecetea organicului pierdut pentru cei mai mulți din locuitorii aglomerărilor urbane. Iar mecanismul și obiectele originale aflate în incinta morii de la Ohaba sporesc farmecul autentic al acestei instalații de epocă.

Totuși, puțini oameni își mai poartă sacul de grăunțe la moara de apă de la Ohaba, tocmai fiindcă lumea satului a sărăcit în păstrători de tradiții, în locuitori. În vechime, veneau care pline de grâne, astăzi, abia dacă mai vine un mușteriu să macine, o dată la două zile.

O posibilă piedică pentru vizitator este accesul îngreunat de dificultatea drumului care are mare nevoie de reabilitare și reparații. Totuși, cu puțină răbdare și determinare, vă puteți găsi calea spre acest colț uitat al Țării Făgărașului.

Și Moara cu Noroc are nevoie de restaurare, și fonduri se așteaptă pentru un astfel de proiect de amploare. Ca vestigiu al morăritului tradițional, moara de apă din Ohaba are valoare muzeală și istorică. Acesta rămâne motivul pentru care grupuri de turiști se abat prin sat, mai ales pe timpul verii.

 Moara cu apă din gospodăria Virginiei şi a lui Nicolae Popa din localitatea braşoveană Ohaba este unul dintre puținele locuri unde tradiția a rămas neschimbată de aproape o sută cincizeci de ani.