România 100: Sâmbăta de Sus

 

Lacul Vlăgăreștilor e în pădure.. E de fapt un izvor, în mijlocul căruia creşte trestie si papura, dar care are veşnic apa limpede şi rece. Pe locul acela, spune legenda, fusese în vechime un mănunchi de case, scufundate de doi străini cu puteri supraomenești

Supraviețuitorii au luat-o la fugă, urmăriţi de glasurile celor care se înecau. S-au oprit abia atunci cînd s-a făcut linişte şi nu se mai auzea nimic. Ajunseseră la 5 km de lac şi au rămas aici. Mai târziu, într o sâmbătă, au ajuns pe acolo şi nişte păstori care s-au stabilit şi ei pe aceste meleaguri. Legenda spune că astfel au dat numele de Sâmbăta de Sus sătucului lor, ca să-l deosebească de celălalt, prin care trecuseră păstorii, Sâmbăta de Jos, aflat mai la vale, înspre Olt!

Trecând la lucruri materiale, prima atestare documentară a satului Sâmbăta de Sus datează din anii 1436 – 1437 când Vlad Dracul, domnul Ţării Româneşti, dăruieşte fraţilor Roman şi Ştefan Stan satul Voivodeni şi o parte din Sâmbăta de Sus.

Interesantă este istoria prin care a trecut satul de-a lungul timpului. În anul 1653, principele Ardealului Ch. Rakoczy al II-lea amanetează satul pentru 180 de galbeni bogatului boier muntean Vornicul Preda, din Brâncoveni. Satul trece apoi sub stăpânirea lui Papa, fiul lui Preda.

Noul principe al Ardealului Apoffy confiscă moşia. Această faptă ilegală îl indignă pe principele muntean Radu Vodă. El a făcut în aşa fel încât moşia să rămână la Papa.

În anul 1681, satul Sâmbăta de Sus se afla în proprietatea nepotului lui Preda, vornicul Constantin Brâncoveanu, viitorul domn al Munteniei. Acesta intervine de nenumărate ori în favoarea sătenilor, fie la Guvernul Ardelean, fie la Viena, pentru a fi scutiţi de taxe şi impozite.

Marea familie Brâncoveanu a ctitorit cele două biserici din sat şi a clădit Mânăstirea Sâmbăta. Primele dovezi concrete, directe cu privire la vechimea mânăstirii datează de la începutul secolului al XVII-lea, dar preoții au motive să creadă că lăcașul de cult este mult mai vechi.

Fântâna Izvorul Tămăduirii – cel mai vechi obiectiv, atestat de la 1500, pare a fi motivul principal pentru amplasarea mânăstirii (o biserică din lemn) în Poiana Braniștii, sub înaltele pridvoare de piatră ale Munților Făgăraș, acolo unde lanțul lor se întrerupe, parcă într-o uriașă „poartă de trecere către frații de dincolo de munți”. În jurul anului 1696, vechea biserică, construită probabil din lemn a fost refăcută în piatră și cărămidă de domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), menționat în scrieri drept cel mai vechi dintre ctitorii mânăstirii de la Sâmbăta de Sus.

Aici, în 1940, a fost tuns în monahism în chiar Vinerea Izvorului Tămăduirii, părintele Arsenie Boca. Aici a fost preot, declanșând „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”. În numai doi ani, părintele Arsenie Boca a fost ridicat la rangul de stareț al mânăstirii, pe care a renovat-o, a făcut podul peste Valea Sâmbetei, schimbând înfățișarea locurilor.

Vă îndemnăm să faceți un popas la Sâmbăta de Sus!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.