Numele oficial: Romania
Codul de tara ISO: ro
Ora oficiala: UTC +2h
Ora de vara: (DST) Martie – Octombrie (UTC +3)
Prefixul telefonic de tara: +40
Capitala: Bucuresti (2 milioane loc.)
Alte orase: Iasi (350.000 loc.), Constanta (344.000 loc.), Timisoara (327.000 loc.), Cluj-Napoca (334.000 loc.), Galati (331.000 loc.), Brasov (316.000 loc.)
Forma de guvernamant: Republica
Localizare: Sud-estul Europei, cu granite la Marea Neagra si Dunare
Suprafata: 238.391 km²
Relief: Campii fertile, dealuri line si munti inalti in centrul si nord estul tarii, mare la sud-est si fluviul Dunarea la granita de sud
Climat:continental temperat cu ierni geroase si veri caniculare

Oraşe si monumente de vizitat:
– Bucuresti (Palatul Mogosoaia, Palatul Parlamentului);
– Sighisoara (orasul vechi);
– Brașov, Sibiu, Iasi, Oradea, Timisoara, Cluj-Napoca;
– Castelul Peleș
– Alba Carolina, Alba Iulia;
– Mina de sare Turda;
– Manastirile din Bucovina;
– Bisericile din lemn din Maramures;
– Cetatile feudale din Transilvania (Bran, Deva, Hunedoara, Rasnov);
– Delta Dunării;
– Mănăstirea Horezu;
– Așezări săsești cu biserici fortificate din Transilvania;
– Fortărețe dacice din Munții Orăștiei;
– Centrul vechi istoric din Sighișoara;
– Cimitirul vesel de la Săpânța Maramureș).

Natura:
Marea Neagra (litoral, plaje);
– Muntii Carpati, Maramures, Muntii Apuseni,
 Munții Bucegi (drumeții, schi);
– Vulcanii noroioși de la Berca;
– Flora și fauna din Delta Dunării;
– Rute auto alpine spectaculoase (Transfagarasan (DN7C), Transalpina (DN67C).

Temperaturi (medie zi/noapte, in °C):
București (sud) : ianuarie 2/-6, aprilie 18/6, iulie 29/16, octombrie 18/6; à
Constanta (litoral) : ianuarie 3/-4, aprilie 13/6, iulie 27/18, octombrie 17/9.

Alegerea momentului potrivit:
Cea mai potrivita perioada pentru vizitarea Romaniei este iunie-septembrie, atunci cand si temperatura apei marii atinge valori medii de 22°C.

Festivaluri/Tradiţii:
– Mai-iunie: Festivalul International de film Transilvania, la Cluj-Napoca
– Iulie: Festivalul “Sighisoara Medievala”
– August: Festivalul International de Film Anonimul, la Tulcea, , Festival de dansuri populare la Prislop, langa Borsa
– Septembrie: Sambra oilor in regiunea Rasnov-Bran, aniversarea capitalei Bucuresti, Festivalul si Concursul George Enescu (muzica clasica) de la Bucuresti, Festivalul de Jazz de la Sibiu.

Prezentare
România este situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial (1940), România Mare, sub presiunea Germaniei naziste, a cedat teritorii Ungariei (nord-estul Transilvaniei), Bulgariei (Cadrilaterul) și Uniunii Sovietice (Basarabia, Herța și Bucovina de nord). După abolirea dictaturii lui Antonescu la 23 august 1944 România s-a retras din alianța cu Puterile Axei, trecând de partea Puterilor Aliate (Anglia, Statele Unite, Franța și Uniunea Sovietică). Prin Tratatul de pace de la Paris semnat la 10 februarie 1947, din teritoriile cedate ale fostei Românii Mari a recuperat Transilvania de Nord.

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238 391 km²) și a șaptea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori) dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al ei și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori). În 2007, a fost rândul României să desemneze un oraș drept Capitală Europeană a Culturii, fiind ales Sibiul. România este membră a unor organizații internaționale, printre care: ONU din 1955, CoE din 1993, Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007, NATO din 29 martie 2004, OSCE, OIF din 2003, Uniunea Latină din 1980, și unor instituții economice: Grupul Băncii Mondiale, FMI din 1972, BERD din 1991, OCDE.

Istorie: Dacia și Imperiul Roman
Se consideră că triburile creatoare ale culturii bronzului pe teritoriul României aparțin grupului indo-european al tracilor. Strabon în „Geografia” menționa că geții aveau aceeași limbă cu tracii, iar dacii aceeași limbă cu geții. Totuși, prima relatare despre geți aparține lui Herodot. Cucerirea Daciei de către romani conduce la contopirea celor două culturi: daco-romanii sunt strămoșii poporului român. După ce Dacia a devenit provincie a Imperiul Roman s-au impus elemente de cultură și civilizație romană, inclusiv latina vulgară care a stat la baza formării limbii române.

Pe baza informațiilor din inscripția de la Dionysopolis și de la Iordanes, se știe că sub stăpânirea lui Burebista, ajutat de marele preot Deceneu, s-a format primul stat geto-dac. În anul 44 î.Hr., Burebista este asasinat de unul dintre slujitorii săi. După moartea lui, statul geto-dac se va destrăma în 4, apoi în 5 regate. Nucleul statal se menține în zona munților Șureanu, unde domnesc succesiv Deceneu, Comosicus și Coryllus. Statul centralizat dac va atinge apogeul dezvoltării sale sub Decebal. În această perioadă se mențin o serie de conflicte cu Imperiul Roman, o partea a statului dac fiind cucerită în 106 d.Hr. de împăratul roman Traian. Între anii 271-275 d.Hr. are loc retragerea aureliană.

Istorie: Perioada principatelor și Epoca fanariotă
În primul mileniu, peste teritoriul României au trecut valuri de popoare migratoare: goții în secolul III – IV, hunii în secolul IV, gepizii în secolul V, avarii în secolul VI, slavii în secolul VII, ungurii în secolul IX, pecenegii, cumanii, uzii și alanii în secolele X – XII și tătarii în secolul XIII.

În secolul al XIII-lea sunt atestate primele cnezate la sud de Carpați. Mai apoi, în contextul cristalizării relațiilor feudale, ca urmare a creării unor condiții interne și externe favorabile (slăbirea presiunii ungare și diminuarea dominației tătarilor) iau ființă la sud și est de Carpați statele feudale de sine stătătoare Țara Românească (1310), sub Basarab I și Moldova (1359), sub Bogdan I. Dintre domnitorii ce au avut un rol mai important, pot fi amintiți: Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Dimitrie Cantemir în Moldova, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș și Constantin Brâncoveanu în Țara Românească și Iancu de Hunedoara în Transilvania. Începând cu sfârșitul secolului al XV-lea cele două principate intra treptat în sfera de influență a Imperiului Otoman.

Transilvania, parte de-a lungul Evului Mediu a Regatului Ungariei, guvernată de voievozi, devine un principat de sine stătător, vasal Imperiului Otoman din 1526. La cumpăna secolelor al XVI-lea și al XVII-lea Mihai Viteazul domnește pentru o foarte scurtă perioadă de vreme peste o bună parte din teritoriul României de astăzi.

În secolul al XVIII-lea, Moldova și Țara Românească și-au păstrat în continuare autonomia internă, dar în 1711 și 1716 respectiv, începe perioada domnitorilor fanarioți, numiți direct de turci din rândul familiilor nobile de greci din Constantinopol. Prin încheierea pactului dualist în 1867, Transilvania și-a pierdut la scurtă vreme resturile autonomiei sale politice, fiind înglobată din punct de vedere politic și administrativ Ungariei.

Istorie: Unirea și Regatul României
Statul modern român a fost creat prin unirea principatelor Moldova și Muntenia (sau Țara Românească), în anul 1859, odată cu alegerea concomitentă ca domnitor în ambele state a lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, Cuza fiind obligat să părăsească țara. În 1877, România își obține independența iar în 1881, Carol I este încoronat ca Rege al României. În 1913, România a intră în război împotriva Bulgariei, la capătul căruia a obținut Cadrilaterul. În 1914, regele Carol I moare, rege al României devenind Ferdinand I.

În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei. Deși forțele române nu s-au descurcat bine din punct de vedere militar, până la sfârșitul războiului, Imperiile Austriac și Rus s-au dezintegrat; Adunarea Națională în Transilvania, și Sfatul Țării în Basarabia și Bucovina și-au proclamat Unirea cu România, iar Ferdinand s-a încoronat rege al României la Alba Iulia în 1922. Tratatul de la Versailles a recunoscut toate proclamațiile de unire în conformitate cu dreptul la autodeterminare stabilit de Declarația celor 14 puncte ale președintelui american Thomas Woodrow Wilson.

Odată cu venirea sa la putere, Ion Gigurtu, președinte al Consiliului de Miniștri, între 4 iulie și 4 septembrie 1940, a declarat că va duce o politică nazistă pro-Axa Berlin–Roma, antisemită și fascist-totalitară. În urma Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, prin acceptarea arbitrajului lui Hitler asupra Transilvaniei (după ce Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa nazistă și aderarea totală a României la Axa Berlin–Roma), România a cedat Ungariei nordul Transilvaniei, inclusiv orașul Cluj. Vastele teritorii din Transilvania care au fost cedate de Ion Gigurtu în favoarea Ungariei conțineau importante resurse naturale, inclusiv mine de aur. Ion Gigurtu a fost de acord și cu cedarea a 8000 km2 din Dobrogea de sud în favoarea Bulgariei și Uniunii Sovietice, Basarabia Herța și Bucovina de Nord.

Față de retragerea haotică din Basarabia, cedările teritoriale, nemulțumirea opiniei publice și protestele liderilor politici, regele Carol al II-lea suspendă Constituția României și îl numește ca prim-ministru pe Generalul Ion Antonescu. Aceasta, sprijinit de Garda de Fier, cere regelui să abdice în favoarea fiului său, Mihai. Apoi, Antonescu își asumă puteri dictatoriale și devine șef de stat precum și președinte al consiliului de miniștri. În 1941, ca aliat al Germaniei, România declară război Uniunii Sovietice.

Istorie: epoca socialistă
La data de 23 august 1944, armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, regele Mihai își dă acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistițiului cu Națiunile Unite. În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai a dispus destituirea și arestarea mareșalului, iar România a trecut de partea Aliaților.

La mai puțin de 3 ani de la ocuparea României de către sovietici, în 1947, regele Mihai I este forțat să abdice și a fost proclamată Republica Populară Română – stat al “democrației populare”. Regimul instaurat, condus de Partidul Muncitoresc Român, își întărește poziția printr-o politică de tip stalinist de descurajare a oricărei opoziții politice și de schimbare a structurilor economico-sociale ale vechiului regim burghez. La începutul anilor 1960, guvernul român a început să-și afirme o anumită independență față de Uniunea Sovietică în politica externă, fără să renunțe însă la „cuceririle revoluționare” în politica internă. În 1965 moare liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, după care România intră într-o perioadă de schimbări. După o scurtă luptă pentru putere, în fruntea partidului comunist a venit Nicolae Ceaușescu, care a devenit secretar general al Partidului Comunist Român în 1965, președinte al Consiliului de Stat în 1967 și președinte al Republicii Socialiste România în 1974. Conducerea lungă de câteva decenii a președintelui Nicolae Ceaușescu a devenit din ce în ce mai autoritară în anii 1980.

Istorie: România după 1989
În contextul căderii comunismului în toată Europa de Est, un protest început la mijlocul lunii decembrie 1989 la Timișoara s-a transformat rapid într-un protest național împotriva regimului politic socialist, înlăturându-l pe Nicolae Ceaușescu de la putere.

Un consiliu interimar format din personalități ale vieții civile și foste oficialități comuniste a preluat controlul guvernului, iar Ion Iliescu a devenit președintele provizoriu al țării. Noul guvern a revocat multe din politicile autoritare comuniste și a închis câțiva dintre conducătorii regimului comunist.

În mai 1990 s-au organizat alegeri ale partidelor pentru legislatură și președinție. Iliescu a fost ales președinte, iar partidul său, Frontul Salvării Naționale, a câștigat controlul legislativ. Petre Roman a devenit prim-ministru. Alegerile însă nu au pus punct demonstrațiilor antiguvernamentale. Dezlănțuirile minerilor au dus la demiterea guvernului Roman în septembrie 1991. În octombrie, fostul ministru de finanțe, Theodor Stolojan i-a urmat lui Roman ca prim-ministru și a format un nou cabinet. În alegerile naționale din 1992, Ion Iliescu și-a câștigat dreptul la un nou mandat. Cu sprijin parlamentar de la partidele parlamentare naționaliste PUNR, PRM și fostul partid comunist PSM, a fost format un guvern în noiembrie 1992, sub prim-ministrul Nicolae Văcăroiu.

Emil Constantinescu din coaliția electorală Convenția Democrată Română (CDR) l-a învins în 1996 pe președintele Iliescu, după un al doilea scrutin și l-a înlocuit la șefia statului. Alegerile din 2000 au fost câștigate de PSD și Ion Iliescu, iar Adrian Năstase a fost numit prim-ministru. În 2004, alegerile l-au dat învingător pe Traian Băsescu în funcția de Președinte al statului, în fruntea unei coaliții formată din PNL și PD, alături de UDMR și PUR, iar în funcția de prim-ministru a fost numit Călin Popescu Tăriceanu.

Din 2004 România este membru NATO, iar din 2007 a devenit membră a Uniunii Europene. În urma alegerilor legislative din noiembrie 2008, Partidul Democrat-Liberal a obținut cele mai multe mandate, fiind urmat de alianța dintre PSD și PC, PNL și UDMR.

În 2014, președinte al României este ales primarul Sibiului Klaus Werner Johannis.

Geografie
Teritoriul actual al României mai este numit și spațiul carpato-danubiano-pontic, deoarece România se suprapune unui sistem teritorial european, conturat după forma cercului Carpaților Românești și a regiunilor limitrofe impuse și subordonate complementar Carpaților, fiind mărginită în partea de sud de fluviul Dunărea, iar în partea de est de Marea Neagră.

România este situată în emisfera nordică, la intersecția paralelei 45° latitudine nordică și meridianului de 25° longitudine estică, iar în Europa în partea central sud-estică la distanțe aproximativ egale față de extremitățile continentului european. România se învecinează la nord cu Ucraina, granița de sud este formată cu Bulgaria (o mare parte fiind frontieră acvatică, cu Dunărea), în vest cu Ungaria, în sud-vest cu Serbia, iar în est cu Republica Moldova (formată în totalitate de Prut). Frontierele României se întind pe 3150 km, din care 1876 km au devenit, în 2007, granițe ale Uniunii Europene (spre Serbia, Moldova și Ucraina), în timp ce cu Marea Neagră, granița formată are o lungime de 194 km pe platforma continentală (245 km de țărm). Suprafața României este de 238 391 km², la care se adaugă 23 700 km² din platforma Mării Negre.

Relief
Relieful României este caracterizat prin patru elemente: varietate, proporționalitate, complementaritate și dispunere simetrică, dat fiind numărul mare de forme de relief, repartiția aproximativ egală a principalelor unități de relief (35% munți, 35% dealuri și podișuri și 30% câmpii) și gruparea reliefului. Carpații Românești se extind ca un inel, ce închide o mare depresiune în centrul țării, cea a Transilvaniei. Sunt munți cu altitudine mijlocie, fragmentați, cu un etaj alpin, pășuni alpine și întinse suprafețe de eroziune, a căror altitudine maximă se atinge în vârful Moldoveanu (din Munții Făgăraș), la 2 544 de metri. Pe teritoriul României, Munții Carpați au o lungime de 910 km.

La exterior Munților Carpați se află un inel de dealuri — Subcarpații și Dealurile de Vest — locurile cele mai populate, datorită bogatelor resurse de subsol (petrol, cărbuni, sare) și condițiilor favorabile culturii viței-de-vie și pomilor fructiferi. În est și sud se extind trei mari podișuri (Moldovei, Dobrogei și Getic), dar și Podișul Mehedinți, în timp ce în sud și vest se întind două mari câmpii, Câmpia Română (îngustată spre est) și Câmpia de Vest.

Delta Dunării este cea mai joasă regiune a țării, sub 10 m altitudine, cu întinderi de mlaștini, lacuri și stuf. Ceva mai înălțate sunt grindurile fluviale și maritime (Letea, Caraorman, Sărăturile) pe care se grupează satele de pescari. Este un teritoriu descris din Antichitate de numeroși oameni de știință ai vremurilor, printre care Herodot, Strabon, Ptolemeu sau Plinius cel Bătrân. Delta Dunării a fost introdusă în lista patrimoniului mondial al UNESCO în 1991 ca rezervație naturală a biosferei.

România beneficiază de toate tipurile de unități acvatice: fluvii și râuri, lacuri, ape subterane, ape marine. Particularitățile hidrografice și hidrologice ale României sunt determinate, în principal, de poziția geografică a țării în zona climatului temperat-continental și de prezența arcului carpatic. Factorul antropic a contribuit la unele modificări ale acestor particularități.

Faună și floră
Pe teritoriul României au fost identificate 3700 de specii de plante din care până în prezent 23 au fost declarate monumente ale naturii, 74 dispărute, 39 periclitate, 171 vulnerabile și 1253 sunt considerate rare. Cele trei mari zone de vegetație în România sunt zona alpină, zona de pădure și zona de stepă. Vegetația este distribuită etajat, în concordanță cu caracteristicile de sol și climă, dar și în funcție de altitudine, astfel: stejarul, gârnița, teiul, frasinul (în zonele de stepă și dealuri joase); fagul, gorunul (între 500 și 1200 de metri); molidul, bradul, pinul (între 1200 și 1800 de metri); ienupărul, jneapănul și arborii pitici (într 1800 și 2000 de metri); pajiștile alpine formate din ierburi mărunte (peste 2000 de metri). În largul văilor mari, datorită umezelii persistente, apare o vegetație specifică de luncă, cu stuf, papură, rogoz și adesea cu pâlcuri de sălcii, plopi și arini. În Delta Dunării predomină vegetația de mlaștină.

Fauna României este în special repartizată în funcție de vegetație. Astfel, pentru etajul stepei și silvostepei sunt specifice următoarele specii: iepurele, hârciogul, popândăul, fazanul, dropia, prepelița, crapul, carasul, știuca, șalăul, somnul; pentru etajul pădurilor de foioase (stejar și fag): mistrețul, lupul, vulpea, mreana, ciocănitoarea, cinteza; pentru etajul pădurilor de conifere: păstrăvul, lostrița, râsul, cerbul, iar specifice faunei alpine sunt caprele negre și vulturii pleșuvi.

În particular, Delta Dunării este sălașul a sute de specii de păsări, incluzând pelicani, lebede, gâște sălbatice și păsări flamingo, protejate de lege (așa cum sunt de altfel și porcii sălbatici și lincșii). De asemenea Delta reprezintă un popas sezonal pentru păsările migratorii. Câteva dintre speciile rare de păsări aflate în zona Dobrogei sunt pelicanul creț, cormoranul mic, lopătarul, gâsca cu piept roșu și gârlița mare, dar și lebăda de iarnă.

Climă
Clima României este determinată în primul rând de poziția sa pe glob, precum și de poziția sa geografică pe continentul european. Aceste particularități conferă climei un caracter temperat continental cu nuanțe de tranziție.

Extinderea teritoriului țării pe aproape 5° de latitudine impune diferențieri mai mari între sudul și nordul țării în ceea ce privește temperatura decât extinderea pe circa 10 °C de longitudine, astfel dacă temperatura medie anuală în sudul țării se ridică la circa 11 °C, în nordul țării, la altitudini comparabile, valorile acestui parametru sunt mai coborâte cu circa 3 °C. Între extremitatea vestică și cea estică a teritoriului național, diferența termică se reduce la 1 °C (10 °C în vest, 9 °C în est).

Relieful țării are un rol esențial în delimitarea zonelor și etajelor climatice. Munții Carpați formează o barieră care separă climatele continentale aspre din est de cele din vest de tip oceanic și adriatic. În concluzie, clima României este una de tip temperat-continentală, cu patru anotimpuri și este marcată de influențe ale climatelor stepice din est, adriatice din sud-vest, oceanice din vest și nord-vest, păstrându-și totuși identitatea climatului carpato-ponto-danubian.

Precipitațiile sunt moderate, variind de la insuficienta cantitate de 400 mm din Dobrogea la 500 mm în Câmpia Română și până la 600 mm în cea de Vest. Odată cu altitudinea, precipitațiile cresc, depășind pe alocuri 1000 mm pe an.

Primele înregistrări climatice în România s-au făcut odată cu înființarea Institutului Meteorologic Central (în 1884) și cu apariția lucrărilor elaborate de Ștefan Hepites. După 1960 are loc o dezvoltare a rețelei de stații meteorologice, apărând și importante lucrări referitoare la caracteristicile climatice ale spațiului montan, litoral, urban, rural, etc.

Religie
Viața religioasă în România se desfășoară conform principiului libertății credințelor religioase, principiu enunțat la articolul 29 din Constituția României, alături de libertatea gândirii și a opiniilor. Chiar dacă nu se definește explicit ca stat laic, România nu are nicio religie națională, respectând principiul de secularitate: autoritățile publice sunt obligate la neutralitate față de asociațiile și cultele religioase.

Biserica Ortodoxă Română este instituția religioasă din România cu cel mai mare număr de credincioși. Biserica Ortodoxă, cu tradiții de aproape două milenii, are rădăcini adânci în domeniul cultural și social din România. Ea este o biserică autocefală care se află în comuniune cu celelalte biserici ortodoxe. Cea mai mare parte a populației României, respectiv 86,7%, s-a declarat ca fiind de confesiune creștin ortodoxă, conform recensământului din 2002. Ponderea comunităților religioase aparținătoare altor ramuri ale creștinismului este următoarea: romano-catolici (4,7 %), reformați (3,7 %), penticostali (1,5 %) și români uniți (0,9 %). Astfel, populația creștină din România reprezintă 99,3% din totalul populației țării. În Dobrogea există și o minoritate islamică compusă majoritar din turci și tătari. De asemenea, la recensământul din 2002, în România existau 6 179 de persoane de religie mozaică, 21 349 de atei sau persoane fără religie și 11 734 de persoane care nu și-au declarat religia.

ână la Unirea din 1918, cea mai mare parte a populației din Transilvania era formată din credincioși ai Bisericii Române Unite cu Roma, ca urmare a trecerii unei mari părți a românilor, până atunci ortodocși, la Biserica Romei, la sfârșitul secolului al XVII-lea. Catolicismul și protestantismul sunt prezente mai ales în Transilvania și Crișana. În Bihor, de pildă, se află centrul cultului baptist din România, comunitatea de aici numărând 22 294 de adepți. De asemenea, în România există și alte culte, precum ortodocșii pe stil vechi, cultul armean și altele asemenea. În august 2010, în România existau 18.300 de biserici.

Principalele orașe
1. București 1.883.425 locuitori;
2. Cluj-Napoca 324.576
3 Timișoara 319.279
4. Iași 290.422
5. Constanța 283.872
6. Craiova 269.506
7. Brașov 253.200
8. Galați 249.432
9. Ploiești 209.945
10. Oradea 196.367
11. Brăila 180.302
12. Arad 159.074
13. Pitești 155.383
14. Sibiu Sibiu 147.245
15. Bacău 144.307
16. Târgu Mureș 134.290
17. Baia Mare 123.738
18. Buzău 115.494
19. Botoșani 106.847
20. Satu Mare 102.411

Turism
Traversată de apele Dunării, România are un relief variat, incluzând împăduriții Munți Carpați, coasta Mării Negre și Delta Dunării, cea mai bine păstrată deltă europeană. Satele românești păstrează în general un mod de viață tradițional. România se bucură de o abundență a arhitecturii religioase și păstrează câteva orașe medievale și castele.

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate, având de asemenea o contribuție importantă la economia țării. În 2006, turismul intern și internațional a asigurat 4,8% din PIB și aproximativ o jumătate de milion de locuri de muncă (5,8% din totalul locurilor de muncă). După comerț, turismul este cea de-a doua ramură importantă din sectorul de servicii. Dintre sectoarele economice ale României, turismul este unul dinamic și în curs rapid de dezvoltare, fiind de asemenea caracterizat de un mare potențial de extindere. După estimările World Travel and Tourism Council, România ocupă locul 4 în topul țărilor care cunosc o dezvoltare rapidă a turismului, cu o creștere anuală a potențialului turistic de 8% din 2007 până în 2016. Numărul turiștilor a crescut de la 4,8 milioane în 2002, la 6,6 milioane în 2004. De asemenea, în 2005, turismul românesc a atras investiții de 400 milioane de euro.

În ultimii ani, România a devenit o destinație preferată pentru mulți europeni (mai mult de 60% dintre turiștii străini provin din țările membre UE), rivalizând și fiind la concurență cu țări precum Bulgaria, Grecia, Italia sau Spania. Stațiuni precum Mangalia, Saturn, Venus, Neptun, Olimp și Mamaia (numite uneori și Riviera Română) sunt printre principale atracții turistice pe timp de vară. În timpul iernii, stațiunile de schi de pe Valea Prahovei și din Poiana Brașov sunt destinațiile preferate ale turiștilor străini. Pentru atmosfera lor medievală sau pentru castelele aflate în apropiere, numeroase orașe transilvănene precum Sibiu, Brașov, Sighișoara, Cluj-Napoca sau Târgu Mureș au devenit importante puncte de atracție pentru turiști. De curând s-a dezvoltat și turismul rural ce se concentrează asupra promovării folclorului și tradițiilor. Principalele puncte de atracție le reprezintă Castelul Bran, mănăstirile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din Transilvania ori Cimitirul Vesel din Săpânța. România oferă și atracții turistice naturale, precum Delta Dunării, Porțile de Fier, Peștera Scărișoara și alte peșteri din Munții Apuseni.

Prin funcțiile sale complexe, prin poziția în cadrul țării și prin numeroasele obiective cu valoare istorică, arhitectonică și de altă natură, Bucureștiul reprezintă unul dintre principalele centre turistice ale României. Bucureștiul se remarcă prin de amestecul eclectic de stiluri arhitecturale, începând de la Curtea Veche, rămășițele palatului din secolul al XV-lea al lui Vlad Țepeș – cel care a fost fondatorul orașului și, totodată, sursa de inspirație pentru personajul Dracula -, la biserici ortodoxe, la vile în stil Second Empire, la arhitectura greoaie stalinistă din perioada comunistă și terminând cu Palatul Parlamentului, o clădire colosală cu șase mii de încăperi, a doua ca mărime în lume după Pentagon.

Printre cele mai importante obiectivele turistice ale municipiului București se numără: Ateneul Român, Arcul de Triumf, Palatul Băncii Naționale, Teatrul Național, Universitatea București, Parcul Cișmigiu, Grădina Botanică, Parcul Herăstrău, Muzeul Satului, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie al României, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Biserica Stavropoleos, Hanul lui Manuc. De asemenea, aici se organizează, în fiecare an, Târgul de Turism al României.

Bucovina este situată în partea de nord a României, în nord-vestul Moldovei. Regiune montană pitorească, cu tradiții etnografice ce dăinuie nealterate, Bucovina se remarcă printr-o activitate turistică dinamică, datorată în primul rând mănăstirilor. Cele cinci mănăstiri cu pictură exterioară, intrate în patrimoniul turistic mondial, își păstrează

Cultură
România are o cultură unică datorită așezării sale geografice și a evoluției istorice distincte. Este fundamental definită ca fiind un punct de întâlnire a trei regiuni: Europa Centrală, Europa de Est și Europa de Sud-Est, dar nu poate fi cu adevărat inclusă în nici una dintre ele. Identitatea românească a fost formată pe un substrat din amestecul elementelor dacice și romane, cu multe alte influențe.

Cultura de tip folcloric din spațiul românesc funcționează în cea mai mare parte ca sinteză a elementelor împrumutate de la alte populații, originalitatea ei constând în modul de îmbinare și selectarea acestora. În antichitate și în evul mediu, cele mai importante influențe au fost din partea popoarelor slave care au migrat în spațiul carpato-dunărean și care s-au format în vecinătatea ei — Bulgaria, Serbia, Ucraina, Polonia și Rusia —, din partea grecilor din Imperiul Bizantin și mai apoi, sub protecție turcă, din Fanar, din partea Imperiului Otoman, de la maghiari, precum și de la germanii care trăiesc în Transilvania. Cultura modernă română a apărut și s-a dezvoltat în aproximativ ultimii 250 ani sub o puternică influență din partea culturilor din vestul Europei, în special cea franceză și cea germană. În plus, sub influența tradiției bizantine și slavone, românii sunt, de asemenea, singurul popor majoritar creștin ortodox dintre popoarele latine.

Umanismul a apărut în Moldova în secolul al XVII-lea venit, în general, pe filieră poloneză. Cel mai important reprezentant al său, Miron Costin, a scris o cronică a istoriei Moldovei. Alți umaniști au fost Dimitrie Cantemir și Constantin Brâncoveanu. Principalii reprezentanți ai iluminismului au fost Gheorghe Asachi, Ion Budai Deleanu și Dinicu Golescu. Unirea Principatelor Române din 1859 a dat un impuls deosebit societății și culturii românești. Pe baza unor înalte școli deja existente au fost întemeiate universități la Iași și la București, iar numărul de instituții culturale și științifice a crescut semnificativ. Un mare impact în literatura română l-a avut cercul literar Junimea, fondat de un grup de personalități în jurul criticului literar Titu Maiorescu, în 1863. Acesta a tipărit revista Convorbiri literare, unde au publicat, printre alții, Mihai Eminescu, poetul național al României, Ion Creangă, Vasile Alecsandri și Ion Luca Caragiale, cel mai important dramaturg român. În aceeași perioadă, Nicolae Grigorescu a fost unul dintre fondatorii picturii române moderne.

Prima jumătate a secolului al XX-lea este un moment important pentru cultura română, aceasta atingând nivelul său maxim de afirmare internațională în armonie cu tendințele culturale europene. Cel mai de seamă artist plastic, care a ocupat un loc deosebit și în istoria artei mondiale, a fost sculptorul Constantin Brâncuși, o figură centrală a mișcării artistice de avangardă și un pionier al captărilor, inovator în sculptura mondială prin imersiunea în sursele primordiale ale creației populare. Începutul secolului al XX-lea a fost, de asemenea, o perioadă importantă pentru proza românească, în care au activat personalități precum romancierii Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu și Camil Petrescu. În dramaturgie, un talent aparte a fost Mihail Sebastian, iar Lucia Sturdza Bulandra a fost actrița cea mai reprezentativă pentru această perioadă.

Poezia interbelică va ajunge să se sincronizeze cu marea poezie europeană. Cei mai însemnați poeți din această perioadă sunt: George Bacovia, Tudor Arghezi și Ion Barbu. De asemenea, Tristan Tzara, unul dintre fondatorii mișcării dadaiste, era originar din România. De asemenea, în timpul acestei epoci s-au ivit și în filozofia română figuri ca Lucian Blaga, Dimitrie Gusti, Tudor Vianu și Vasile Conta. În domeniul istoriei, perioada a fost dominată de marele erudit Nicolae Iorga.

După cel de-al Doilea Război Mondial, regimul comunist a introdus o cenzură aspră și a folosit cultura ca pe un mijloc de control și subordonare a poporului. Libertatea de exprimare a fost constant restricționată pe diverse căi. În această perioadă, personalități dintre cele mai reprezentative au fost: scriitorii Marin Preda, Nicolae Breban, poeții Nichita Stănescu, Marin Sorescu, precum și criticii literari Nicolae Manolescu și Eugen Simion. O altă consecință a atitudinii comuniste față de elite, în general, a fost apariția, pentru prima dată in istoria României, a unei diaspore adevărate incluzând mari personalități ale vieții științifice și culturale: George Emil Palade (laureat al Premiului Nobel în Biologie); Mircea Eliade, renumitul istoric al religiilor; Eugen Ionescu, dramaturg al absurdului, și Emil Cioran. Alți membri al diasporei au fost Sergiu Celibidache și Ionel Perlea, renumiți dirijori.

Muzică
Muzica românească cuprinde totalitatea creațiilor muzicale elaborate de către români și strămoșii acestora. Posibilitatea de a trata muzica daco-geților și a protoromânilor este foarte limitată din pricina documentației minime păstrate. Începând cu Evul Mediu, situarea la confluența dintre est și vest a determinat o diferențiere între muzicile apreciate în primele state românești: cele așezate în apus beneficiază de influențe vestice, în vreme ce statele situate în est preiau elemente din muzicile bizantină, slavă și, mai târziu, turcească. Aceste influențe au acționat atât asupra muzicii folclorice, cât și a muzicii erudite (muzică religioasă – gregoriană în apus și bizantină în răsărit – și muzică cultă laică).

Folclorul muzical românesc cuprinde toate creațiile culturii spirituale populare românești din domeniul artei sunetelor. Se face referire la moștenirea muzicală a românilor de la sat dintotdeauna și a popoarelor din care ei au luat naștere. Sub delimitarea folcloristicii, folclorul muzical constituie o ramură a creației tradiționale românești, alături de: folclorul literar, dans și teatrul popular. La începutul secolului XX se remarcă compozitorul George Enescu, primul creator român ce realizează o sinteză organică, profundă între muzica folclorică românească și tendințele muzicii culte ale vremii sale (este epoca romantismului târziu); el folosește un limbaj muzical modern și experimentează în ariile modală și microtonală. Enescu este considerat cel mai valoros compozitor român din toate timpurile.

Arhitectură și arte plastice
Lista Patrimoniului Mondial UNESCO include monumente din România precum: așezările săsești cu biserici fortificate din Transilvania, bisericile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din Maramureș, Mănăstirea Horezu, Cetatea Sighișoarei, fortărețele dacice din Munții Orăștiei și Delta Dunării. De asemenea, în 2007, orașul Sibiu a fost capitală europeană a culturii împreună cu Luxemburg.

Știință
În domeniul tehnic se pot nota realizări spectaculoase în domeniul aviației, făcute de Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Aurel Persu și Henri Coandă. Unul dintre întemeietorii ingineriei românești este Anghel Saligny-remarcabil inginer constructor, realizatorul multor invenții și premergător mondial al științei construcțiilor metalice și de beton armat. În arhitectură, printre realizările semnificative, putem cita: Biserica Neagră, Castelul Bran, Castelul Huniazilor și Castelul Peleș. În epoca modernă, Ion Mincu este fondatorul școlii române de arhitectură. În medicină, Nicolae Paulescu a fost unul din precursorii descoperirii și folosirii insulinei în scopul tratării diabetului, Gheorghe Marinescu a fost un important neurolog, iar Victor Babeș a fost unul dintre primii bacteriologi. Gheorghe Țițeica a fost unul dintre cei mai remarcabili matematicieni români.

Cinematografie
Cinematograful a apărut în România la 27 mai 1896 iar primele proiecții au avut loc în București la sediul ziarului de limba franceză L’Indépendance Roumaine. Printre cei mai importanți regizori români, se numără: Jean Georgescu, Victor Iliu, Liviu Ciulei, Ion Popescu-Gopo, Lucian Pintilie, Dan Pița, Alexandru Tatos, Mircea Daneliuc și Sergiu Nicolaescu. Dintre filmele românești cu distincții internaționale pot fi amintite: Pădurea spânzuraților, Răscoala, A fost sau n-a fost? și California Dreamin’ (Nesfârșit). Alte filme din ultimii ani care s-au bucurat de succes internațional sunt: Moartea domnului Lăzărescu, regizat de Cristi Puiu și 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile realizat de Cristian Mungiu și premiat cu Palme d’Or la Cannes. Printre cei mai talentați actori români, se numără: Radu Beligan, Constantin Tănase, Florin Piersic, Gheorghe Dinică, Toma Caragiu, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Tamara Buciuceanu Botez, Draga Olteanu Matei, Marin Moraru, Stela Popescu, Amza Pellea, Ștefan Bănică, Costel Băloiu, Ilarion Ciobanu, Nae Lăzărescu, Dorel Vișan, Mircea Albulescu, Sebastian Papaiani, Florian Pittiș, Mircea Diaconu, Marcel Iureș, Maia Morgenstern și Alexandru Arșinel.

Armată
Armata Română este formată din trei categorii de arme: Forțele Terestre, Forțele Aeriene și Forțele Navale, aflate sub comanda Statului Major General, direct subordonat Ministerului Apărării Naționale. Pe timp de război, Președintele României este comandatul suprem al Forțelor Armatei. Ministerul Apărării Naționale are prevăzute, potrivit proiectului pe 2009, cheltuieli în valoare de 7,65 miliarde de lei, respectiv 1,3% din PIB, ceea ce reprezintă cu aproximativ două miliarde de lei mai puțin față de suma prevazută în proiectul fostului Guvern Tăriceanu. Modernizarea armatei române necesită, în următorii 10 ani, 13 miliarde euro, doar pentru programele mari de înzestrare, planificate atât pentru forțele aeriene, cât și pentru cele terestre și navale. În prezent, numărul total de efective participante la misiuni internaționale este de 1601. Momentan, sunt trupe române în Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Irak și Afganistan. Serviciul militar obligatoriu a fost eliminat din 2007.

Sport
Primele asociații sportive din România au fost înființate la mijlocul secolului al XIX-lea. Una din primele s-a numit „Societatea de dare la semn” (înființată în timpul domniei lui Al. I. Cuza). În primii ani ai secolului al XX-lea s-au extins sporturi precum boxul, ciclismul și mai târziu jocurile de echipă. Primul meci de fotbal oficial s-a jucat la Timișoara în 1902 iar în 1910 a fost înființat primul club de rugby în București. Doi ani mai târziu a fost înființată în capitală Federația Societăților Sportive din România, fiind urmată de înființarea Comitetului Olimpic Român în 1914. Prima instituție de învățământ superior în acest domeniu, Institutul Național de Educație Fizică, și-a deschis porțile în 1923. În perioada dintre cele două războaie mondiale sportivii români au obținut primele victorii în concursurile internaționale.

Orașe: București
București este capitala României și, în același timp, cel mai populat oraș și cel mai important centru industrial și comercial al țării. Populația de 1.883.425 de locuitori (2011) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. Conform unor estimări ale unor specialiști, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar în următorii cinci ani, acest număr va depăși patru milioane. La acestea se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care vor face parte din viitoarea Zonă Metropolitană, însumează o populație de aproximativ 430.000 de locuitori.

Prima mențiune a localității apare în 1459. În 1862 devine capitala Principatelor Unite. De atunci a suferit schimbări continue, devenind centrul scenei artistice, culturale și mass-media românești. Arhitectura elegantă și atmosfera sa urbană i-au adus în Belle Époque supranumele de „Micul Paris”. În prezent se situează pe același nivel administrativ cu județele României și este împărțit în șase sectoare.

Etimologie
La jumătatea secolului al XVII-lea călătorul oriental Evliya Çelebi nota în memoriile sale că numele reședinței de scaun a Țării Românești se trage de la acel fiu al lui Gebel-ul Himme din tribul Beni-Kureis, anume Ebu-Karis, de aici Bukris – București. În 1781 istoricul elvețian Franz Josef Sulzer considera că numele vine de la “bucuria, bucuros, a bucura”.

Trei decenii mai tarziu, într-o carte tipărită la Viena, se consemna că denumirea se trage de la pădurile de fag ce se numesc “Bukovie”.

Istoricul Adrian Majuru amintește că în limba albaneză „bukureshti” înseamnă „frumos este”. Prima mențiune scrisă despre Bucur ca întemeietor, figurează în însemnările consulului Angliei la București, Wilkinson, publicate în 1820 la Londra.

Prin etimologie populară domnitorii fanarioți au tradus toponimul prin Hilariopolis, ceea ce, în limba greacă, înseamnă „Orașul Veseliei”.

Geografie
Bucureștiul se află în sud-estul României, între Ploiești la nord și Giurgiu la sud. Orașul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul, în partea de vest Câmpia Găvanu Burdea, iar la sud este delimitat de Câmpia Burnazului.

Câmpia Bucureștiului, subunitate a Câmpiei Vlăsiei, se extinde în N-E și E până la Valea Pasărea, în S-E și S până la Câmpul Câlnăului și Lunca Argeș-Sabar, în S-V tot până la Lunca Argeș-Sabar, iar în N-V până la Câmpia Titu. S-a format prin retragerea treptată a lacului cuaternar, ca urmare a mișcării de înălțare a Carpaților și Subcarpaților și a intenselor aluvionări. În Pleistocenul superior aluviunile au fost acoperite cu loess și depozite loessoide, iar la începutul Holocenului depresiunea era complet exondată. În acest timp râurile își prelungesc cursurile și își intensifică eroziunea liniară în pătura groasă de loess, fragmentând astfel câmpia.

Câmpia Bucureștiului are altitudini cuprinse între 100–115 m, în partea nord-vestică, și 50–60 m, în cea sud-estică, în lunca Dâmboviței. Orașul propriu-zis se desfășoară între 58 m și 90 m altitudine. Peste 50% din suprafața sa se încadrează în intervalul hipsometric de 80–100 m, iar pantele nu depășesc valoarea de 2o. Fragmentarea este mai accentuată în jumătatea estică, unde se ajunge la 1-1,5 km/km2.

Relieful câmpiei este constituit dintr-o succesiune de câmpuri (interfluvii) și văi (cu terase și lunci) care se succed de la nord către sud:

Câmpul Băneasa (sau Otopeni), situat la nord de Valea Colentinei, are altitudini de 90–95 m și densitatea fragmentării mai mare în sectorul sudic, de 0,5–1 km/km2. La contactul cu versantul Văii Colentina, pantele pot depăși 5%.

Valea Colentinei este asimetrică (datorită versantului drept mai abrupt) și puternic meandrată. La intrarea în București are lățimea de 0,5 km, iar la ieșire, de 1,5 km. În lungul ei apar două terase joase (de 2–3 m și de 4–6 m) și martori desprinși din câmpuri sau din terase. Lunca este largă și bine dezvoltată pe ambele maluri, însă din cauza lucrărilor de regularizare a fost acoperită de apele lacurilor de acumulare. Se mai păstrează doar câteva popine sub forma unor insule: Plumbuita, Ostrov, Dobroești și Pantelimon.

Câmpul Colentinei (sau Giulești-Floreasca), cuprins între râul omonim și Dâmbovița, acoperă circa 36% din teritoriul Municipiului, având o înclinare ușoară pe direcța NV-SE (între 80 și 60 m altitudine). Densitatea fragmentării are valori cuprinse între 0 și 1 km/km2.

Valea Dâmboviței este săpată în loess, având malul drept mai abrupt și înalt (aproximativ 10–15 m), iar cel stâng mai coborât (între 4–5 m în amonte și 7–8 m în aval). Terasele sunt dezvolte, predominant, pe partea stângă a râului și sunt în număr de patru. Până la amenajarea cursului, în luncă se găseau piscuri, popine, renii, grinduri, ostroave și maluri abrupte. În prezent se mai păstrează o serie de piscuri (Uranus-Mihai Vodă) și popine (Dealul Mitropoliei, Colina Radu Vodă, Movila Mare).

Câmpul Cotroceni-Berceni (sau Cotroceni-Văcărești) se desfășoară între Valea Dâmboviței, la nord, și de râul Sabar, la sud. Scade în altitudine de la vest (90 m) spre est (60 m), predominând treptele hipsometrice de 70–80 m și 80–90 m, iar densitatea fragmentării ajunge până la 0,5–1 km/km2.

Apele, flora și fauna
Bucureștiul se află situat pe malurile râului Dâmbovița, ce se varsă în Argeș, afluent al Dunării. Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul orașului, precum Lacul Herăstrău, Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina. Și în centrul orașului există un lac, în Parcul Cișmigiu. Acest lac, fostă baltă în vechiul oraș medieval, este înconjurat de Grădina Cișmigiu, inaugurată în 1847 după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer. Pe lângă Cișmigiu în București mai există și alte parcuri mari: Parcul Herăstrău (cu Muzeul Satului) și Grădina Botanică (cea mai mare din România și care cuprinde peste 10.000 de specii de plante inclusiv exotice), Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul IOR), precum și multe parcuri mai mici și spații verzi amenajate de primăriile de sector.

Clima
Clima în capitală este specifică României, respectiv temperat-continentală. Sunt specifice patru anotimpuri, iarnă, primăvară, vară și toamnă. Iernile în București sunt destul de blânde cu puține zăpezi și temperaturi relativ ridicate, în timp ce în ultimii ani verile sunt foarte calde, chiar caniculare (cu temperaturi foarte ridicate de pâna la 35 grade Celsius) și cu puține precipitații. Aceasta face ca diferențele de temperatură iarnă – vară să fie de până la 50 de grade.

Transport
Bucureștiul este principalul nod feroviar (nouă magistrale și o cale ferată de centură de 74 km) și rutier (șapte magistrale, numeroase autogări) al țării; tot aici se află aeroporturile „Băneasa” (inaugurat în 1920 pentru traficul intern) și „București-Otopeni” (inaugurat în 1970, pentru traficul internațional). Metroul bucureștean are 3 linii magistrale, construite între 1974 și 1989, însumând circa 60 km lungime.

Transportul public
Sistemul de transport public din București este cel mai mare din România. Este compus din sistemul de metrou de 77 km operat de către Metrorex și rețeaua transportului de suprafață — autobuze (114 linii), troleibuze (15 de linii) și tramvaie (24 de linii) — operată de către RATB. Adițional, există și microbuze private care fac legătura cu comunele învecinate. Există și companii de taxi (10.000 de taxiuri licențiate).

Transportul aerian
În București există în prezent două aeroporturi funcționale: Aeroportul Internațional Henri Coandă (inițial „Otopeni”) și Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu (inițial „Băneasa”). Henri Coandă este cel mai mare aeroport al României deservind cinci milioane de pasageri în 2007 și fiind centrul principal pentru operatorul național TAROM. De acolo pleacă și sosesc zilnic zboruri din alte orașe din România precum și numeroase alte aeroporturi din Europa, America de Nord, Asia și Africa. Aurel Vlaicu este folosit de către companiile aeriene low-cost și pentru a deservi avioanele charter.

Transportul feroviar
București este nodul feroviar principal al companiei naționale Căile Ferate Române. Cea mai importantă stație feroviară este Gara de Nord din care pleacă și sosesc trenuri zilnice din diverse localități românești, precum și din orașe europene:
Belgrad (Serbia)
Budapesta (Ungaria)
Sofia (Bulgaria)
Viena (Austria)
Chișinău (Republica Moldova)
Kiev (Ucraina)
Salonic (Grecia)
Moscova (Federația Rusă)
Istanbul (Turcia)
Prin Gara de Nord trec zilnic 283 trenuri ale operatorului de stat CFR Călători și 2 ale operatorului privat Regiotrans. De asemenea există și alte gări: Basarab, Băneasa, Obor / Est, Progresul, Titan Sud. Din oraș pornesc 5 magistrale feroviare: 300 (București-Oradea), 500 (București-Bacău-Suceava-Verești), 700 (București—Brăila-Galați), 800 (București-Constanța), 900 (București-Drobeta-Turnu Severin-Timișoara-Jimbolia) și 3 linii secundare interoperabile: 901 (București-Pitești-Craiova), 902 (București-Giurgiu) și 903 (București-Oltenița).

Transportul rutier
Elementul de bază al rețelei străzilor urbane din București sunt bulevardele de mare circulație, care pleacă din centrul urban la suburbii. Axele principale (nord-sud, est-vest, nord-vest-sud-est) și două inele (interior și exterior) contribuie la reducerea aglomerației din trafic. Străzile în municipiu sunt de obicei înțesate în timpul orelor de vârf din cauza creșterii numărului mașinilor în anii recenți. În fiecare zi, peste un milion de vehicule circulă în interiorul orașului. Aceasta a rezultat în apariția gropilor, care acum sunt considerate ca fiind cea mai mare problemă de infrastructură a Bucureștiului.

București este principalul nod al rețelei drumurilor naționale române, fiind punctul de începere pentru trei autostrăzi (A1 spre Pitești și A2 spre Constanța, A3 spre Ploiesti) și nouă drumuri naționale (DN1 spre Oradea, DN1A spre Brașov, DN2 spre Suceava, DN3 spre Călărași, DN4 spre Oltenița, DN5 spre Giurgiu, DN6 spre Timișoara și Cenad, DN7 spre Nădlac și DN71 spre Sinaia).

Transportul pe apă
În ciuda faptului că se situează pe malurile râului Dâmbovița, fiindcă acest râu nu este navigabil, București nu a funcționat niciodată ca port, rolul acesta fiind rezervat pentru alte orașe, precum Giurgiu și Oltenița, aceste orașe fiind amplasate la distanțe mici: 65, respectiv 62 kilometri. În anul 2010, mai mulți politicieni au reluat ideea continuării construcțiilor la Canalul Dunăre-București de lungime de 73 km, care va lega orașul cu Dunărea ,prin canalizarea râurilor Dâmbovița și Argeș. Potrivit primarului Capitalei de atunci, Sorin Oprescu, canalul este finalizat în proporție de 65%. Totodată, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, declara, în iunie 2010, că intenționează să includă proiectul în Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Se așteaptă ca acest canal să devină o componentă importantă a infrastructurii de transport orășenești.

Rent-A-Car
Puteţi închiria o maşină de la următorii operatori rent-a-car:
Carsrent – Rent a car in Bucharest, Brasov, Timisoara, Cluj
Allrent – Rent a car Bucharest, accommodation, hotels
Budget

De văzut
Hanul cu Tei. Se afla la capatul estic al Lipscanilor. A fost construit in anul 1833 de catre doi negustori, fiecare detinand pravalii de o parte si de alta a pasajului. Acum, gasesti aici magazine cu antichitati si obiecte de arta.

Hanul Gabroveni. Literatura de specialitate atribuie Hanul Gabroveni lui Constantin Mavrocordat, pornind de la insemnarile francezului Jean Claude Flachat din 1739. Fostul secretar domnesc noteaza in memoriile sale ca fiul lui Nicolae Mavrocordat, Constantin, a inaltat, ca sa-si vesniceasca gloria in toata stralucirea ei, un “bezesten”, care nu poate fi ocupat decat de negustori straini, greci, turci.

Curtea Sticlarilor. Ocupa o portiune importanta din Strada Selari si adaposteste atelierele mestesugarilor care sufla in sticla. Cladirea din 1716 are un superb balcon lung din lemn lacuit si niste minunate ferestre cu arcade.

Palatul Voievodal Curtea Veche. Se afla pe strada Franceza si a fost initial o fortareata din secolul al XIV-lea, construita pentru domnitorul Mircea cel Batran. Vlad al III-lea Dracul si alti voievozi dupa el au largit sau au reconstruit curtea de mai multe ori, insa cladirea principala, corpurile de grada, turnul de veghe si baile au fost construite intre 1690 si 1714 de catre domnitorul Constantin Brancoveanu.

Biserica Curtii Vechi. Este cea mai veche biserica din Bucuresti, realizata din piatra alterata cu caramida, in cel mai pur stil bizantin. A fost ctitorita in jurul anului 1550 de catre domnitorul Mircea Ciobanul. Multi dintre voievozii care au domnit in Romania medieval au fost incoronati aici.

Hanul lui Manuc. A fost denumit dupa negustorul armnean care l-a construit in 1808. Este singurul caravanserai care mai dainuie in Romania. Curtea uriasa si aratoasa este menita sa adaposteasca convoaiele de carute care calatoreau in toata Europa.

Biserica Stavropoleos. Minuscula, dar minunat proportionata se inalta la intretaierea Strazii Stavropoleos cu Strada Postei. Construita initial ca manastire in 1724 de cativa calugari greci ortodocsi, aceasta biserica ofera privirii detalii fermecatoare, intre care coloanele bogat ornamentate din piatra ce sustin un sir de arce in stil orientalsi arcadele oarbe care inconjoara partea laterala a cladirii.

Biserica Coltea. Este prima biserica in stil brancovenesc din Bucuresti si dateaza din anul 1701. Minunatele sculpturi in piatra si interiorul merita vazute, in cida lucrarilor de restaurare in desfasurare.

Biserica Armeneasca dateaza din 1915 si este o reproducere a Catedralei din secolul al XVII-lea Sf. Grigorie Iluminatorul din vechea capitala armeana Echmiadzin. Muzeul din fata bisericii expune broderii si carti vechi ce amintesc de framantata istorie culturala a Armeniei.

Cercul Militar National. Fantana Sarindar din fata acestei cladiri de la inceputul secolului al XX-lea a fost ridicata in amintirea bisericii cu acelasi nume care se inalta odinioara aici. Biserica, probabil construita de catre voievodul Matei Basarab, s-a daramat in timpul unui cutremur din secolul XX.

Casa Capsa este unul dintre cele mai faimoase locuri din Bucuresti. Cladirea a fost construita in 1886, iar inainte de a fi inschisa de comunisti a fost hotelul preferat al capetelor incoronate din Europa, fiind totodata un loc de intalnire pentru artisti si intelectuali. A fost redeschisa in 2003.

Ateneul Roman a fost construit prin subscriptie publica. Este o sala de concerte cu o cupola impresionanta, cu un portic clasic si interioare minunate, realizata de catre Albert Galleron in 1888.

Palatul Cotroceni (inchis lunea, intrarea pe baza de rezervare) este resedinta oficiala a presedintelui Romaniei. Proiectata de Paul Gottereau pentru Printul Mostenitor Ferdinand si terminata in 1895, cladirea principala se ridica pe locul unei manastiri din secolul al XVII-lea, fondata de catre voievodul Tarii Romanesti Serban Cantacuzino. In anii 1920, sotia lui Ferdinand, regina Maria l-a angajat pe…

Gradina Botanica “Dimitrie Brandza” (inchisa lunea) a fost realizata in 1860 de catre celebrul medic roman Carol Davila. Initial amplasata vizavi de Facultatea de Medicina, a fost mutata in actualul amplasament in 1884 si a primit numele celebrului botanist Dimitrie Brandza, care a militat pentru supravietuirea ei. Se intinde pe 17 hectare si cuprinde un muzeu, sere, gradini amenajate si gradini…

Facultatea de Medicina este o impresionanta cladire realizata in anul 1903. In curte se afla statuia celebrului medic Carol Davila, intemeietorul scolii medicale romanesti.

Monumentul Aviatorilor Romani are ca piesa centrala silueta musculoasa a unui pilot, modelat dupa boxerul american Joe Louis. Impreuna cu Crucea Secolului (amplasata in Piata Charles de Gaulle) si Arcul de Triumf realizeaza Triunghiul Artei.

Muzee
Muzeul Naţional de Artă al României
Calea Victoriei 49-53 – în Palatul Regal;
– Muzeul Naţional de Istorie a României
Calea Victoriei 12 – în Palatul Poştei;
– Muzeul Colecţiilor
Calea Victoriei 111;
– Muzeul George Enescu
Calea Victoriei 141;
– Muzeul de Istorie Naturală Gr. Antipa
Şoseaua Kiseleff 1;
– Muzeul Ţăranului Român
Şoseaua Kiseleff 3;
– Muzeul Satului
Şoseaua Kiseleff 28-30;
– Muzeul Curtea Veche
Str. Franceză 31;
– Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti
Bd. I.C. Brătianu 2;
– Muzeul de Artă Veche Apuseană D. Minovici
Str. N. Minovici 3;
– Muzeul Th. Pallady
Str. Spătarului 22;
– Muzeul Frederik şi Cecilia Storck
Str. Vasile Alecsandri 16.

Orașe: Constanţa
Constanţa, (în turcă Kustendji, sau Kustendja), al doilea ca importanţă in România, este oraş-port la Marea Neagră şi capitala judeţului Constanţa, în România. Constanţa a fost fondat în urma colonizării greceşti a Pontului Euxin de către colonişti greci din Milet în secolele VII-V î. Hr., sub numele de Tomis. Este un obiectiv turistic mai ales pe durata sezonului estival, fiind în masură să ofere atracţii turistice deosebit de variate.

Transport
În municipiul Constanţa se poate ajunge cu urmatoarele mijloace de transport: feroviar, rutier, aerian şi fluvio-maritim.

Transport rutier
Pentru a facilita transportul către litoral, este în construcţie autostrada Bucureşti-Constanţa, “Autostrada Soarelui”. Aceasta reprezintă cel mai scurt drum dintre capitala şi Constanţa. Vara este foarte aglomerată. Exista şi alte rute ocolitoare, mai puţin aglomerate.

Transport feroviar
Tichetele pot fi procurate cu cel mult o oră înaintea plecării trenului de la casele de bilete din incinta gării. Alternativ, puteţi folosi serviciile agentiei CFR Constanţa:
Str. V. Carnache nr. 4, Tel. (0241) 61.46.90

Transport aerian
Municipiul Constanţa este deservit de Aeroportul Internaţional Constanţa Mihail Kogălniceanu. Aici aterizează avioane care zboară atât pe rute interne către Bucureşti şi alte oraşe din ţară cât şi pe rute externe.

Transportul fluvio-maritim
Destinaţie a multor trasee de croaziera dunărene dar şi maritime, Portul Constanţa oferă condiţiile optime pentru acostarea navelor de croazieră fluviale care fac escală, precum şi a navelor maritime de pasageri, adâncimile existente la noul terminal facilitând acest lucru. Astfel, lungimea frontului de acostare existent este de 293 m iar adâncimea la cheu este de 13,5 m, asigurând acostarea unor nave mari, cu pescaje de până la 10-11 m. Localizat foarte aproape de zona istorică a oraşului Consţanta şi de Portul Turistic Tomis, terminalul de pasageri are o capacitate de operare de 100.000 de pasageri pe an, fiind cea mai recentă invesţitie menită să sporească atractivitatea litoralului românesc.

Muzee
Muzeul Naţional de Istorie si Arheologie, P-ta Ovidius, Nr. 12; Tel. +40-241-618-763. Program – 09:00-20:00, Zilnic
Muzeul de Artă, B-dul Tomis, Nr. 82-84; Tel. +40-241-617-012; Program – Vara – 09:00-20:00; Iarna – 09:00-17:00
Muzeul de Artă Populară, B-dul Tomis, Nr. 32; Tel. +40-241-616-133; Program – Vara – 09:00-19:30; Iarna – 09:00-17:00
Muzeul Ştiinţei Naturale Constanţa, B-dul Mamaia, Nr. 255; Tel. +40-241-647-055; Program – 09:00-19:00, Zilnic
Delfinariul, B-dul Mamaia, Nr. 255; Tel. +40-241-831-553; Program – Demonstraţii în faţa publicului – Vara – 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00; Iarna – 10:00, 12:00, 14:00 – Demonstraţii cu uşile închise – 09:00, 11:00, 15:00, 17:00, 19:00
Microrezervaţia de Animale şi Voliera de Păsari Exotice şi Decorative B-dul Mamaia, Nr. 255; Tel. +40-241-831-553; Program – Vara – 09:00-20:00; Iarna – 09:00-16:00
Planetariul, B-dul Mamaia, Nr. 255; Tel. +40-241-831-553
Acvariul, B-dul Elisabeta, Nr. 1; Tel. +40-241-611-277; Program – Vara – 09:00-20:00; Iarna – 09:00-16:00
Muzeul Marinei Române, Str. Traian, Nr. 53; Tel. +40-241-619-035; Program – Vara – 10:00-18:00 (luni – inchis); Iarna – 9:00-17:00 (luni-inchis)
Muzeul Ion Jalea, Str. Arhiepiscopiei, Nr. 26; Tel. +40-241-618-602
Muzeul Mării Constanţa, in fata Cazinoului
Muzeul Naţional Militar, Str. Liliacului, Nr. 5; Tel. +40-241-674-359
Edificiul Roman cu Mozaic, P-ta Ovidiu, Nr. 12

Teatre
Teatrul Liric, B-dul Tomis, Nr. 97, Tel. +40-241-615-268
Teatrul Dramatic Ovidius, Str. Mircea cel Batran, Nr. 97, Tel. +40-241-619-440
Teatrul de Păpuşi, Str. Alexandru Karatzali, Nr. 16, Tel. +40-241-618-992
Teatrul Satiric “Fantasio”, B-dul Republicii, Nr.11, Tel. +40-241-615-416
Teatrul de Vară “Fantasio”, Parc Tăbăcărie, Tel. +40-241-642-187
Teatrul Clasic de Balet “Oleg Danovski”, Str. Răscoala din 1907, Nr. 1, Tel. +40-241-660-346; Web – http://www.balletdanovski.ro

Cinematografe
Cinematograful Republica, B-dul Ferdinand, Nr. 58; Tel. +40-241-616-287
Cinematograful Dacia, B-dul Tomis, Nr. 253, Tel. +40-241-643-221
Cinematograful Studio, B-dul Tomis, Nr. 38, Tel. +40-241-611-358; Program – Marti inchis
Cinematograful din Grădina Tomis, B-dul Ferdinand, Parc Prefectură, lângă Teatrul Fantasio
Cinematograful Glendale Multiplex (în Tomis Mall), Str. Ştefan cel Mare, Nr. 36-40, Tel. +40-241-515-353; Program – 09:00-22:00

Biblioteci
Biblioteca Judeţeană, Str. Mircea cel Bătrân, Nr. 104A, Tel. +40-241-614-482, +40-241-616-244, +40-241-616-245; Fax. +40-241-614-482; http://www.biblioteca.ct.ro
Biblioteca Franceză Alliance Francaise, B-dul Ferdinand, Nr. 78, Tel. +40-241-619-438
Biblioteca Britanică, Str. Mircea cel Bătrân, Nr. 104, Tel. +40-241-618-365
Biblioteca Universităţii Ovidius, B-dul Mamaia, Nr. 124, Tel. +40-241-616-880
Biblioteca Universităţii Andrei Şaguna, Str. Cişmelei, Nr. 10, Tel. +40-241-666-009

Lăcaşuri de cult
Catedrala Ortodoxă Sfinţii Apostoli Petru si Pavel, Str. Arhiepiscopiei, Nr. 23
Biserica Adormirea Maicii Domnului I, Str. Ion Lahovari, Nr. 18
Biserica Sfinţii Apostoli Mihail şi Gavril, B-dul Tomis, Nr. 170
Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Str. Ştefan Mihăileanu, Nr. 66
Biserica Adormirea Maicii Domnului II, B-dul Tomis, Nr. 230
Biserica Sfântul Gheorghe, Str. Nicolae Iorga, Nr. 21
Biserica Sfântul Mare Mucenic Mina, Parcul Tăbăcărie
Biserica Grecească “Schimbarea la Faţă“, Str. Mircea cel Bătrân, Nr. 36
Biserica Sfântul Nicolae, Str. Razoarelor, Nr. 68
Basilica Romano-Catolică Sfântul Anton, Str. Nicolae Titulescu, Nr. 11
Basilica Romano-Catolică Sfântul Anton – Capela saleziană “Maria Ajutorul Creştinilor”, Str. Veniamin Costache, Nr. 66
Moscheea Mare “Carol I”, Str. Arhiepiscopiei, Nr. 7
Geamia “Hunchiar”, Str. Doinei, Nr. 2
Biserica Adventista de Ziua a 7-a, Str. I. L. Caragiale, Nr. 1A
Biserica Cuvioasa Paraschiva, Str. Bărăgan, Nr. 2-3
Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Aleea Cameliei
Biserica Sfântul Ioan Botezatorul, Str. Capidava, Nr. 3
Biserica Sfânta Maria, B-dul 1 Mai, Nr. 21
Biserica Sfântul Ilie, Str. Ion Ursu, Nr. 38
Biserica Sfântul Dumitru, Str. Dorobanţi, Nr. 8
Biserica Sfântul Spiridon, Str. Cutezatorii, Nr. 9
Biserica Trei Ierarhi, Str. Cpt Dobrilă Eugeniu

Monumente
Farul Genovez, B-dul Elisabeta, Nr. 2
Farul Vechi din Portul Constanţa, Port Constanţa
Statuia lui Ovidiu, Piata Ovidiu, Nr. 12
Monumentul “Arc în Timp” din faţa Consuliului Judeţean, vis-a-vis C.J. Constanţa
Vila Suţu, Str. 22 Decembrie 1989,
Bustul lui Mihai Eminescu, în spatele Farului Genovez şi pe faleza ce duce spre Portul Tomis. A fost ridicat în 1930, pe un soclu de 3 m, opera lui Oscar Han)
Monumentul Marinarilor, reprezintă un obelisc de marmiră neagră, înalt de 3m
Grupul sculptural “Pescarii”, a fost executat din carcar în anii 1960-1970
Farul Nou, ridicat în 1960 m, are înălţimea de 58 m

Parcuri
Parcul 1 Mai
Parcul Tăbăcărie
Parcul Arheologic
Parcul Mamaia – Sat de Vacanţă
Parcul Pionerilor
Parcul Tomis

Galerii de artă
Galeria “Art & Craft”, Str. Ion Lahovari, Nr. 16, Tel. +40-241-665-985
Galeria “Amfora”, B-dul Ferdinand, Nr. 59
Galeriile de Artă, Str. Ştefan cel Mare, Nr. 115
Studiourile de Creaţie, B-dul Mamaia, Nr. 298-300

Plaja
Constanţa dispune de două plaje amenajate de primărie: Plaja Modern situată în apropiere de zona peninsulară lângă Portul Turistic Tomis şi Plaja 3 Papuci în zona de Nord a oraşului spre Mamaia. Sunt plaje de nivel mediu cu dotări de agrement, terase, restaurante, servicii de salvamar, terenuri de fotbal şi volei. etc.

Orașe: Cluj-Napoca
Cluj-Napoca (Kolozsvár în maghiară, Klausenburg în germană, Claudiopolis în greacă, Napoca în latină, Kluż în poloneză) este al doilea oraş ca mărime din România, cu 324.576 locuitori. Se află în partea de nord-vest a ţării, în centrul Transilvaniei, aproape de Carpaţii Apuseni.

Prima atestare documentară a oraşului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care spunea despre aşezare că era una dintre cele mai însemnate localităţi din Dacia preromană, pe numele de Napuca. Mai târziu, odată cu cucerirea romană în urma războaielor daco-romane din 101-102 şi 105-106, romanii au fondat o nouă aşezare rurală (civitas), pe malul drept al râului Samus. Odată cu colonizarea sasă şi maghiară, oraşul a cunoscut o dezvoltare industrială şi comercială, până să ajungă la rangul său de astăzi. Muzeul de Istorie a Transilvaniei, situat în strada Constantin Daicoviciu la numărul 2, este o bună destinaţie pentru călătorul care vrea să afle despre istoria acestei aşezări urbane.

Cluj-Napoca, fiind capitala Transilvaniei, este una dintre cele mai atractive destinaţii ale României. Vizitarea oraşului este o plăcere, şi chiar dacă nu este un obiectiv obligatoriu pentru cei care se grăbesc, este cu siguranţă o experienţă minunată pentru cei care vor să vadă viaţa urbană transilvăneană trăită intens, alături de mâncarea sa specifică, minunatele activităţi culturale, o istorie interesantă şi un spirit grozav ce domneşte prin citadelă pe durata întregii zile.

Peisajul natural este minunat, cu dealuri mijlocii şi un râu care trece exact prin mijlocul său, Someşul Mic.

Nobilimea maghiară şi sasă ce a fost proeminentă aici pentru multe secole, a adăugat pe scena clujeană, clădiri ce astăzi reprezintă mirarea călătorului, cum sunt Palatul Banffy sau Biserica Calvaria. De asemenea, au fost amenajate multe spaţii verzi, dintre care cel mai reprezentativ este Parcul Central.

În oraş, la fel ca în întreaga ţară, limba oficială este prin constituţie româna. Datorită faptului că aproape 20 % din locuitorii Clujului fac parte din minoritatea maghiară, maghiara este bine răspândită. Deşi în Evul Mediu aici locuiau mulţi vorbitori de germană, astăzi se găsesc numai în jur de 1000 de germani. Engleza este o limbă vorbită de majoritatea tinerilor din ziua de astăzi.

Cluj-Napoca are o climă temperat-continentală cu veri calde şi ierni reci. În această regiune din România, sunt prezente toate cele patru anotimpuri, cu toate că primăvara se manifestă puţin, mai ales în luna aprilie. Temperatura medie în vară este de 18,7 ºC iar în iarnă de -1,9 ºC.

Clujul se află în zona orară est-europeană (UTC+2, UTC+3 din aprilie până în octombrie).

Mai jos se află o listă a numerelor de telefon uzuale. Multe dintre ele coincid cu cele din alte oraşe româneşti, dar dacă veniţi din afara României, ar trebui să vi le notaţi. Toate pot fi apelate în reţeaua Romtelecom în forma lor scurtă, sau cu prefixul 0264 în reţelele mobile şi prin Astral Telefix (excepţie fac serviciile de poliţie, salvare şi pompieri, care pot fi apelate fără prefix din orice reţea).

Cum se ajunge?
Cu maşina
Maşina este unul dintre cele mai populare moduri de a ajunge în oraş, datorită conexiunilor rutiere ale Clujului. Drumul european E60 este cel mai important drum ce trece prin oraş, pentru că îl leagă de Bucureşti, Braşov, Oradea şi Budapesta, Ungaria. E81 vă va duce la Satu Mare, Zalău, Braşov sau Bucureşti. E58 face legătura municipiului cu oraşele Dej, Bistriţa, Baia Mare şi Vatra Dornei. Autostrada A3 scurtează timpul de parcurgere pe traseul Câmpia Turzii – Turda – Gilău și este în prezent în construcție spre Zalău – Oradea urmând să înceapă lucrări de construcție și spre Târgu Mureș.

Cu trenul
Ca şi în cazul altor oraşe româneşti, trenul este cea mai accesibilă modalitate de a ajunge în Cluj, datorită varietăţii rutelor şi preţului scăzut. Există conexiuni feroviare, chiar şi InterCity cu Oradea, Arad, Timişoara, Braşov, Sighişoara, Ploieşti şi Bucureşti, întreţinute de compania naţională de transport feroviar de călători, CFR. În urmă cu câţiva ani, aceasta a început o campanie de îmbunătăţire a condiţilor de călătorie. Multe garnituri de tren au fost modenizate, dar au fost cumpărate şi vagoane noi, aşa-numitele Săgeata Albastră, care se deplasează din Gara Cluj-Napoca spre Bucureşti, Oradea, Arad, Timişoara, Satu Mare, Sibiu, Alba Iulia şi Târgu Mureş. În plus, există şi două trenuri internaţionale, pe ruta Cluj Napoca – Budapesta (Corona şi Ady Endre).

Cu avionul
În apropierea oraşului se află Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj-Napoca (codul IATA pentru aeroport: CLJ), al doilea aeroport ca mărime din România (după Otopeni – Bucureşti). Aeroportul Cluj se află la 10 km faţă de centrul oraşului Cluj-Napoca, într-o fostă comună, ce a devenit după 1989 cartier al oraşului. Sunt disponibile zboruri directe interne şi internaţionale spre Bucureşti, München, Viena, Londra, Paris, Roma, Madrid, Barcelona, Valencia, Milano, Bologna, Venetia, Bari, Bruxelles, Geneva, Basel, Malmo, Nuremberg, Koln, Dortmund, Eindhoven, Zaragoza şi Palma de Mallorca (oferite de câteva companii importante la nivel european şi chiar internaţional: TAROM, Lufthansa, Wizzair sau Vueling). Câteva din firmele de închiriere maşini sunt prezente şi pe aeroport. (pentru detalii vedeţi http://www.airportcluj.ro )

Transport în comun
Transportul în comun este oferit de CTP (Compania de Transport Public Cluj Napoca), care practică un tarif de 4 LEI pentru un bilet cu călătorii. CTP operează 42 de linii de autobuz în interiorul oraşului şi 22 de linii de autobuz spre localitățile din zona metropolitană, 7 linii de troleibuz şi 3 linii de tramvai (cf. situl oficial al CTP). Deşi nu există un operator la intrare, biletele care se cumpără de la chioşcuri special amenajate trebuie compostate, deoarece se fac controale dese, care se soldează cu amenzi usturătoare. Se pot cumpara bilete si prin SMS.

De văzut
– Catedrala Sfântul Mihail, interior
– Bastionul Croitorilor Str. Baba Novac, capătul sudic. Primele ziduri de apărare ale cetăţii, ce ocupa 7 ha, au fost construite în secolul al XIII-lea. Peste două secole lucrările de construcţie au fost extinse, fiind construite bastioane şi porţi de intrare, menite să protejeze vechea fortificaţie. Anumite fragmente s-au păstrat până astăzi, dintre care cele mai proeminente sunt Bastionul Croitorilor şi Turnul Pompierilor.
– Parcul Central, Str. Pavlov. Un loc foarte drăguţ şi tăcut, cu un lac frumos amenajat. Puteţi închiria bărci cu vâsle şi hidrobiciclete.
– Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail şi Statuia lui Matei Corvin, Piaţa Unirii. Această biserică este una dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură gotică din Transilvania, cu picturi murale datând din secolul al XV-lea. Turnul a fost construit în stil neogotic în 1860. Statuia lui Matei Corvin, situată în faţa catedralei este mereu asaltată de turiştii care deşi nu au voie să se urce pe ea, ignoră avertismentele autorităţilor.
– Casa Matei Corvin, Str. Matei Corvin nr. 3.
– Grădina Botanică, Str. Republicii nr. 42. Cea mai frumoasă şi mai complexă grădină botanică din estul Europei.
– Teatrul Naţional, Piaţa Ştefan cel Mare nr. 24.
– Teatrul Maghiar de Stat, Str. Emil Isac nr. 26-28.
– Palatul de Justiţie, Calea Dorobantilor nr. 2.
– Palatul Banffy, Piaţa Unirii nr. 30.
– Biserica Franciscanilor, Piaţa Muzeului nr. 2, şi alte biserici din centrul oraşului.
– Universitatea Babeş-Bolyai, Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1B.

Muzee
În Cluj-Napoca se află unele dintre cele mai frumoase muzee din România.
– Muzeul Naţional de Artă, Piaţa Unirii nr. 30.
– Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (momentan aflat într-un lung proces de renovare și fiind deschis doar ocazional/parțial), Str. Constantin Daicoviciu nr.2.
– Muzeul Farmaciei, Piaţa Unirii nr. 28, [20].
– Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Str. Memorandumului nr. 21.
– Parcul Etnografic Naţional “Romulus Vuia“, Str. Tăietura Turcului.
– Muzeul Zoologic, Str. Clinicilor nr. 5-7.
– Casa memorială Emil Isac, Str. Emil Isac nr. 23.
– Casa Matia, Str. Matei Corvin nr. 6.

Sărbători importante la români

Sfântul Andrei
Românii își sărbătoresc patronul spiritual, pe Sfântul Andrei, la 30 noiembrie. Întâmplarea a făcut ca ziua națională, 1 decembrie, momentul unirii provinciilor românești, să se celebreze a doua zi. Iată cum, cele două componente, spiritualul și istoria, se alătură pentru a fi comemorate în momentul în care postul Crăciunului este în toi, natura și individul pregătindu-se deopotrivă pentru nașterea Mântuitorului.

Iarna este sobră, plină de privațiuni și primejdioasă dar sărbătorile acestui anotimp, cele mai spectaculoase din tradiția românilor, prefigurează parcă clipele în care totul va reveni la viață.

Noaptea din ajunul Sf. Andrei este destinată unor obiceiuri, poate antecreștine, care să asigure protecție oamenilor, animalelor și gospodăriilor. Țăranii români le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt, tocmai pentru că ele trebuie garantate de autoritatea și puterea sa.

Ajunul Sf. Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică. Clipa cea mai prielnică pentru a obține informații cu caracter de prospectare pentru anul care vine. De asemenea, “Andreiu’ cap de iarnă” cum îi spun bucovinenii, permite interferența planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existența oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede ca în această noapte “umblă strigoii” să fure “mana vacilor”, “mințile oamenilor” și “rodul livezilor”.

Împotriva acestor primejdii, țăranul român folosește ca principal element apotropaic (de apărare), usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, cotețele, ușile și ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, menit să alunge pătrunderea duhurilor rele la oameni și animale.

În general, acest usturoi cu rol de apărare, provine din cel menit cu un an înainte, în același moment al anului. Сea mai importantă acțiune ce se desfășoară în această noapte este “păzitul usturoiului”. Împreună, fete și flăcăi, veghează și petrec, tocmai pentru a înzestra usturoiul cu calitățile necesare.

Forța magică cu care el va fi investit în ajunul de Sf. Andrei îi va ajuta pe toți să depășească momentele de cumpănă de peste an: va servi drept remediu terapeutic, va aduce pețitori – purtat la brâu, va păzi sălașurile de duhurile rele.

Deși învăluite de muzică și dans, fetele vor veghea cu strășnicie usturoiul, ce nu trebuie furat pe ascuns de flăcăi. Păzit astfel, usturoiul va putea mai apoi să asigure protecția ființei umane, reușind uneori să-i schimbe chiar soarta. Tot în această noapte, pentru a testa rodnicia livezilor și câmpurilor, se aduc crenguțe de vișin în casă, care vor înflori până la Crăciun, sau se seamănă boabe de grâu în diverse recipiente.

Sfântul Nicolae
Decembrie vine apoi cu sărbătoarea, atât de așteptată de copii, a Sfântului Nicolae. Câți dintre noi nu au așteptat cu înfrigurare dimineața de 6 decembrie pentru a se uita dacă Moșu’ a lăsat ceva în ghetele pregătite de cu seară? Acest obicei al darurilor aduse de Moș Nicolae, s-a împământenit mai mult la oraș.

Este posibil să fie un împrumut din țările catolice, unde Moș Crăciun este cel care pune daruri în ghete sau ciorapi anume pregătiți. Moș Crăciun așa cum este el cunoscut azi, cu renii și veșmântul roșu și barbă albă a fost inventat la începutul secolului XX de o companie de publicitate americană care făcea reclamă pentru celebra Coca cola. Adevăratul Moș Crăciun, cel din tradiția Bisericii este însă Sfântul Nicolae.

Copiilor din România li se poate întâmpla ca Moș Nicolae să aducă și câte o vărguță (pentru cei obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxă Sfântul Nicolae îi dă dreptul să intervină în acest fel în educația copiilor. Povestea lui Moș Crăciun începe cu un bătrân numit Sfântul Nicolae, episcopul din Myra.

Se spune că el posedă puteri magice și a murit în 340 a.H. și a fost îngropat în Myra. Târziu, în secolul XI, soldații religioși din Italia au luat rămășițele sfântului cu ei înapoi în Italia. Ei au construit o biserică în memoria lui, în Ari, un oraș port din sudul Italiei. Curând, pelerinii creștini din toată lumea au venit să viziteze Biserica Sfântului Nicolae.

Ei au preluat legenda lui Moș Nicolae în locurile lor natale. Legenda s-a răspândit în toată lumea și a luat caracteristicile fiecărei țări. În Europa în secolul al XII-lea ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile. Germania, Franța și Olanda celebrează ziua de 6 decembrie ca o sărbătoare religioasă și oferă cadouri copiilor și săracilor, și ajută fetele sărace să se mărite oferindu-le o zestre.

Când colonistele olandeze au călătorit în America, au adus cu ele un episcop care purta un costum roșu și mergea călare pe un cal alb. Imaginea americană a episcopului va evolua treptat până la cea a unui bătrân spiriduș vesel. A fost descris ca un bătrân olandez vesel și bucălat din comedia Istoria New-York-ului a lui Washington Irving.

Anul 1823 a continuat poveștile cu Moș Nicolae cu publicarea poemului “O vizita a lui Moș Nicolae” al lui Clement Moore. Multe țări și-au păstrat propriile obiceiuri și tradiții de Sfântul Nicolae. In unele culturi, Sfântul Nicolae călătorește împreună cu un însoțitor care îl ajută. În Olanda, episcopul navighează pe un vapor sosind pe 6 decembrie.

Are la el o carte mare care îi spune cum s-au purtat copiii olandezi în timpul anului. Cei cuminți sunt răsplătiți cu daruri iar cei obraznici sunt luați de asistentul său, Black Peter. În Germania, Sfântul Nicolae călătorește tot cu un însoțitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate și o nuia în mână.

Copiii obraznici sunt pedepsiți cu câteva lovituri de nuia. În Italia, La Befana este zâna bună care se îmbracă în negru și aduce daruri copiilor la 6 ianuarie. În multe țări latine: Spania, Puerto Rico, Mexic și America de Sud, copiii îi așteaptă pe cei trei regi să le aducă daruri de Crăciun.

Crăciunul
Cântarea cântecelor de stea este o parte foarte importantă din festivitățile Crăciunului românesc. În prima zi de Crăciun, mulți colindători umblă pe străzile acoperite cu zăpadă ale orașelor și satelor, ținând în mână o stea făcută din carton și hârtie, cu scene biblice pictate pe ea.

Tradiția din România cere ca cei mici să meargă din casă în casă, cântând cântece de stea și recitând poezii sau legende, pe toată perioada Crăciunului. Liderul cară cu el o stea din lemn, acoperită cu staniol și decorată cu clopoței și panglici colorate. O imagine a Sfintei Familii este lipită în centru stelei și întreaga creație este atașată de o coadă de mătură sau de un băț puternic.

Colindatul creștin
Pentru cea mai așteptată sărbătoare din decembrie, Crăciunul, românii au apelat în egală măsură la tradiție, știind să accepte și obiceiuri mai recente. Întâmpinată cu bucurie, Nașterea Mântuitorului aduce cu ea și o sumă de practici foarte vechi prin care se celebra Solstițiul de Iarnă, momentul în care natura dă speranțe că va renaște.

Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec și gest ritual, ci și numeroase mesaje și simboluri ale unei străvechi spiritualități românești. El s-a păstrat asociindu-se câteodată cu celebrarea marelui eveniment creștin care este Nașterea Domnului Iisus Hristos. Există de asemenea cântece de stea (sau colinde creștine), care au ca subiect Nașterea Domnului. În ajunul Crăciunului, pe înserat, în toate satele din țară, începe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Nașterea Domnului și sunt primiți cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere, nuci și colaci.

În Maramureș, cei care colindă sunt oameni în toată firea. Obiceiul este să treacă pe la fiecare casă iar apoi, cu tot cu gazdele care i-au omenit, să continue colindatul. Postul Crăciunului ia sfârșit și fiecare se poate bucura de mâncărurile rituale: preparatele din porc, sarmalele, colacii și cozonacii, prăjiturile și vinul. Cele trei zile de sărbătoare ale Crăciunului aduc liniște și pace în case.

Împodobirea bradului
Pomul de Crăciun, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, decorat cu globuri în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalației electrice, nu a fost dintotdeauna împodobit astfel.

Deși în Europa originea sa precreștină nu mai e contestată de nimeni, părerile rămân totuși înpărțite: unii văd în el o reprezentare a ,,arborelui lumii’’, alții îl consideră o referire directă la ,,arborele Paradisului’’, împodobit cu mere de un roșu aprins, care amintesc de păcatele comise de primii oameni, înainte de alungarea lor din rai.

Până în sec. al 15-lea, crenguțele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului, ca și darurile care le făceau oamenii unii altora, erau considerate tradiții păgâne. Dar nu peste multă vreme în locul acestora va fi folosit un arbore întreg.

Conform documentelor, în 1605 la Strasbourg a fost înălțat primul pom de Craciun, într-o piață publică. Nu avea încă lumânări și era împodobit cu mere roșii. In 1611, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobește primul brad așa cum îl cunoaștem noi astăzi.

După 1878, decorațiunile (globurile) de Crăciun din sticlă argintată de Turingia au tot mai mult succes, așa că această tradiție pur germană va cuceri întraga lume, fiind adoptată pretutindeni, fie că este vorba despre țări din Asia, Africa, America de Nord și de Sud sau Australia.

La sfârșitul sec. al 19-lea, în saloanele germane, sărbătoarea era de neconceput fără pomul de Crăciun, împodobit și scânteietor. In 1776, prin intermediul soldaților germani care participau alături de englezi la războiul de independență, tradiția pomului de Craciun ajunge și în Statele Unite, iar în anul 1880 cucerește și Casa Albă.

La noi obiceiul a pătruns odată cu influența germană, când primii studenți români au inceput să meargă la studii la universitățile din Berlin sau Viena, și la curtea regală a dinastiei Hohenzollern, sosită în Țările Române în 1866 unde prinții și prințesele au început să împodobească bradul, obiceiul fiind imediat imitat de protipendada bucureșteană. Cântecul german de Crăciun O Tannenbaum devine în limba română O brad frumos, iar obiceiul împodobirii bradului pătrunde în toate casele românilor.

Paștele
Împreună cu aspectele religioase, în România, sărbătoarea Paștilor simbolizează renașterea și înnoirea vieții de zi cu zi. Curățarea casei, înnoirea hainelor și o baie rituală înainte de mersul la biserică sunt toate mărci ale noului început. Toată lumea, bogată sau săracă, se îmbracă în hainele sale cele mai bune (multă lume poarte costumele naționale) și merge la slujba de la miezul nopții.

Lumânări sunt aprinse pentru fiecare persoană în timpul acesteia, iar oamenii pleacă cu lumânările încă aprinse, pentru a aduce lumina în casele și apartamentele lor. Se spune și că lumânările aprinse opresc fulgerul și tunetul de la rănirea oamenilor pe drumul spre casă.

Odată ajunși acasă, românii continuă sărbătoarea tradițională, cu o masă care include specialități ca pască, cozonac, drob (măruntaie de miel tocate, amestecate cu verdețuri și condimentate), friptură de miel, brânzeturi sau pandișpan (pain d’Espagne). Măiestria încondeierii ouălor de Paști este o tradiție din cele mai vechi timpuri ale românilor.

Credința că ouăle reprezintă sursa vieții, a dus la legarea ouălor de anumite ritualuri de înviere a naturii și în cele din urmă la legarea Paștelui de acestea. Românii pictau ouăle în mod tradițional cu roșu și le decorau ornamental. În timp, alte culori au început să fie folosite, transformând vopsirea ouălor într-o formă de artă și un talent pentru experți. Astăzi, ouă adevărate sau din lemn sunt pictate cu desene complexe, sau decorate cu diverse podoabe și puse la vânzare pe durata întregului an.

Împistritul ouălor este un obicei practicat în zona Bucovinei. În Săptămâna Mare, începand cu ziua de marți până vineri, pe lânga simpla vopsire, se practică fie încondeierea cu pensula, fie împistritul, folosindu-se ceară. Cu timpul, tehnica încondeierii ouălor a ajuns la nivel de artă. Deși femeile sunt cele care se ocupă de înfrumusețarea lor, există, însa, și excepții când, familii întregi cunosc și practică acest mesteșug. În zona Bucovinei tradițiile supraviețuiesc cu greu schimbărilor însă exista oameni care duc mai departe meșteșugul împistritului și care iși invată cu drag și cu răbdare copiii tainele încondeierii ouălor.

Anul Nou
Sărbătorirea Anului Nou a fost permisă și în timpul regimului comunist, pentru că aceasta nu avea o conotație religioasă. Se crede că nici o persoană nu ar trebui să petreacă această noapte de una singură, atât timp cât este noaptea în care noul an, reprezentat de copil, se naște, iar vechiul an, reprezentat de bătrânul obosit, e înlocuit.

Pe 31 decembrie, sătenii merg cu plugul din casă în casă pentru a ura lumea de Anul Nou, dorindu-le un “prosper nou an” (La mulți ani!). Pe 1 ianuarie, copiii aruncă semințe de grâu peste pragul vecinilor, urându-le prosperitate și “semănare bună”.

Pentru cel mai important moment, trecerea în noul an, pregătirile se reiau. In săptămâna dintre Crăciun și Anul Nou, în toate satele cetele de flăcăi se prepară pentru “urat”, sistem complex de datini și obiceiuri. Pe înserat, în ajunul anului care se pregătește să se nască sunt așteptați să apară “Ursul”, “Capra”, “Bunghierii”, “Căiuții”, “Malanca”, “Jienii”, “Mascații” etc.

Concretizarea spectaculoasă a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestări reprezintă o modalitate originală de exprimare a arhaicelor asociații rituale dintre animale și cultul cvasiuniversal al soarelui. Există și un cuvânt generic pentru aceste obiceiuri: “mascații”. Recuzita, măștile, costumele sunt pregătite din vreme. Mai ales măștile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginația și umorul săteanului român. Anume meșteri s-au specializat în confecționarea lor, ele devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară.

Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie, care in gândirea populară reprezintă data morții dar și a renașterii ordinii cosmice. Structura ceremonială a obiceiului este în același timp plină de forță și vitalitate. Muzica și dansul, remarcabile prin virtuozitate și dinamism, măștile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic.

În diferite zone ale țării, costumația și interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este în esență același. Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la practici arhaice magice de alungare a maleficului, “Plugușorul”, alt obicei, este strâns legat de mitul fertilității. Vorbe frumoase, de prosperitate și belșug sunt adresate de cetele care vin cu “Plugușorul”, fiecărei gospodării. Ca o incantație magică, textul urării se transmite din tată în fiu și nu există român să nu-l cunoască.

Tot ajunul anului nou prilejuiește practicarea anumitor acte misterioase, care încearcă să prospecteze viitorul. Iată unul dintre obiceiuri: “Vergelul”. Este un prilej de sărbătoare, la care participă mai ales tinerii necăsătoriți și părinții acestora. Cei care fac “Vergelul” doresc să afle ce le rezervă noul an, mai ales dacă și cu cine se vor căsători.

În casa unei gazde, anunțată din vreme de “colceri” sau “chemători” se adună toți cei interesați. Într-un căzănel cu apă, cei ce doresc să-și cunoască viitorul aruncă un obiect personal – inel, mărgea, pieptene, ban, cuțit etc. Personajul cel mai de seamă este “Vergelatorul”.

El urmează să “proorocească viitorul”, să-și potrivească vorbele și să stârnească hazul. Ajutându-se de două vergele de la războiul de țesut, acesta bate în marginea căzănelului, intonând o incantație. Obiect după obiect este scos din apă la cererea participanților. Tâlmăcirea sensului obiectului este simplă: inel – nuntă, ban – bogăție, pieptene – bărbat colțos, cuțit – ceartă, piatră – căsătorie amânată etc.

După ce toate răspunsurile au fost date, cu toții, triști sau plini de speranță, se adună în jurul căzănelului din care apa a fost înlocuită cu vin și petrecerea începe.

Când se apropie miezul nopții către noul an, țăranii recurgând la meteorologia populară, obișnuiesc să prevadă cum va fi vremea în anul ce vine. Se folosesc de foile unei cepe mari pe care le desprind și le așază în ordine, numindu-le după lunile anului. In fiecare din ele pun puțină sare. A doua zi, de Sfântul Vasile, cel ce dezleagă vrăjile și făcăturile, ei vor verifica cât lichid a lăsat sarea topită în fiecare foaie. Așa vor ști, pentru că în mod misterios cantitățile sunt diferite, dacă vor avea secetă sau ploaie și în ce lună anume.

Prima săptămână din ianuarie este marcată de doua alte importante sărbători creștinești: Botezul Domnului sau Boboteaza pe 6 ianuarie, și Sfântul Ion pe 7 ianuarie. Toți românii se duc la biserică de Bobotează, pentru a lua apă sfințită, atât de necesara pentru tămăduire și purificare. În satele și orașele asezate pe maluri de ape, tinerii se întrec să scoată la mal crucea aruncată de preot în apa înghețată.

Cel ce va reuși, va avea parte numai de bine. În aceste zile, atât de reci ale iernii, adunați pe lângă focuri, neavând altă treabă decât de a hrăni animalele, țăranii români își trag sufletul alături de cei dragi, petrecând cu toți Ionii și Ioanele și pregătindu-se pentru truda care va veni curând, odată cu topirea zăpezii.

Ziua Internațională a Femeii
Ziua Internațională a Femeii (denumită generic Ziua Femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a comemora atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât și discriminarea și violența care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU. ONU a sărbătorit pentru prima dată Ziua internațională a femeii pe 8 martie, în 1975 — Anul internațional al femeii.

Ziua mamei se serbează încă de pe vremea grecilor antici. În fiecare primăvară, ei o serbau pe Rhea, mama tuturor zeilor. Mai tarziu, în Anglia anilor 1800, a fost menționată Duminica mamei, serbată în a patra duminică de la începerea Postului Paștelui.

Ziua femeilor a fost sărbătorită pentru prima dată la 28 februarie 1909 în New York, în amintirea unei greve a unui sindicat al femeilor, grevă care avusese loc în 1908. În ciuda a ceea ce s-a pretins mai târziu, pe data de 8 martie nu a avut loc de fapt nici o grevă. În august 1910, cu ocazia Internaționalei Socialiste reunită la Copenhaga, activista socialistă germană Luise Zietz împreună cu colega ei Clara Zetkin propun sărbătorirea zilei internaționale a femeii, fără a specifica însă o dată anume. Ziua internațională a femeii a fost sărbătorită pentru prima dată anul următor, în 19 martie 1911. Începând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit ziua femeii în ultima duminică din februarie. În anul 1917, ultima duminică din februarie conform calendarului pe stil vechi a coincis cu ziua de 8 martie pe stil nou. Femeile din Sankt Petersburg au declanșat o grevă cerând încheierea Primului Razboi Mondial, sfârșitul raționalizării alimentelor și abolirea dinastiei țariste. După Revoluția din Octombrie, comuniștii Alexandra Kollontai si Vladimir Ilici Lenin au declarat 8 martie ca sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică, iar abia la 8 mai 1965 aceasta a devenit zi nelucrătoare. Următoarea etapă în instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1977, de către ONU, a Anului Internațional al Femeilor și declararea perioadei 1976–1985 ca Deceniul ONU pentru condiția femeii.

În 1908, 15.000 de femei au mărșăluit în New York cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul la vot, iar în 1909, conform unei declarații a Partidului Socialist din America, Ziua Internaționala a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie. Un an mai târziu, în 1910, în urma unei Conferințe a Muncitoarelor de la Copenhaga, unde au participat peste 100 de femei din 17 țări, s-a hotărât ca Ziua Femeii să fie sărbătorită în aceiași zi peste tot în lume, data de 8 martie fiind aleasă însă abia în 1913. De 8 martie, în unele culturi, femeilor și fetelor li se dăruiesc cadouri, flori sau alte atenții.

Ziua Internațională a Francofoniei
Anual, la 20 martie, 75 de țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) celebrează Ziua Internațională a Francofoniei prin diverse manifestări culturale, acest eveniment apărând în anul 1998. În martie, în preajma acestei sărbători, Organizația Internațională a Francofoniei organizează „Săptămâna limbii franceze și a francofoniei”.

Ziua Mamei
Conform legii Ziua Mamei se va sărbători în prima duminică a lunii mai. Tot cu aceeași ocazie s-a legiferat sărbătorirea Zilei Tatălui în a doua duminică a lunii mai. Rolul acestei inițiative este acela de a sublinia importanța fiecăruia dintre cei doi părinți în viața de familie și în universul copilului.

Ziua mamei este de regulă sărbatorită pe mapamond anual într-a doua duminică a lunii mai. Circa 70 de state ale lumii au așadar o dată comună pentru această sărbătoare. Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveția, Turcia, Ucraina, Statele Unite ale Americii, țările baltice, statele din America de Sud, țările nordice sărbătoresc această zi în a doua duminică a lunii mai.

Ziua Tatălui
Ziua Tatălui și Ziua Mamei au fost legiferate ca sărbători în România începând cu anul 2010. Legea cu privire la aceste două sărbători a fost aprobată de Senatul României în luna iunie 2009 unui grup de parlamentari români, printre care Ludovic Orban, Mircia Giurgiu și Liana Dumitrescu.

Semnificația Zilei Tatălui este legată direct de poziția unui tată în familie , precum și în societate. Ziua Tatălui are o semnificație importantă deoarece ajută la recunoașterea contribuției individuale a fiecăruia dintre cei doi părinți la viața de familie în particular și la construirea societății în general. Ziua Europei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ziua Europei
Pe continentul european, Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Sunt două date pentru sărbătorirea acestei zile: 5 mai pentru Consiliul Europei și 9 mai pentru Uniunea Europeană (UE). Pentru UE, această zi este de asemenea cunoscută ca Ziua Schuman, comemorând declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman.

Ziua Consiliului Europei reflectă propria înființare în 1949, în timp ce Uniunea Europeană celebrează data propunerii înființării CECO în 1950. Ziua Europei este unul dintre simbolurile europene menite să promoveze unitatea în rândul europenilor.

Consiliul Europei a fost fondat la 5 mai 1949, și astfel, în 1964 a ales această dată pentru a celebra propria înființare. În 1985, Comunitățile Europene (care mai târziu au devenit Uniunea Europeană) au adoptat drapelul Europei folosit de Consiliul Europei până atunci, ca simbol propriu al comunităților. Cu toate acestea, liderii comunităților au decis să stabilească Ziua Europei la 9 mai 1950, în comemorarea Declarației Schuman. Prin această declarație, Robert Schuman a propus unirea industriilor de oțel și cărbuni a Franței, Germaniei de Vest și a altor state, ducând la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Acest eveniment fiind considerat un moment fundamental în istoria Europei.

Tratatul de la Lisabona, care a înlocuit Constituția europeană, are o declarație a șaisprezece membri care susțin simbolurile europene. Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 mai ca sărbătoare oficială în octombrie 2008.

Ziua regatului
Ziua de 10 Mai a mai fost sărbătoare națională în perioada în care forma de guvernământ în România era regatul. 10 Mai are o semnificație deosebită în istoria poporului român — la 10 mai 1866, Carol I a fost instalat ca domnitor al României, iar la 10 mai 1881, a fost proclamat regatul.

Înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, la 11/23 februarie 1866, a determinat o acutizare a crizei politice din țara noastră, între grupările opoziției existând mari frământări în legătură cu succesiunea la domnie. Rațiunile reactualizării problemei prințului străin aveau drept obiectiv menținerea stabilității interne, a coeziunii și unității naționale, consolidarea autonomiei și pregătirea terenului pentru dobândirea mai rapidă a independenței, pentru modernizarea statului.

La 30 martie/17 aprilie 1866, Locotenența Domnească a dat publicității o ”proclamație către popor”, prin care recomanda alegerea printr-un plebiscit a principelui Carol — Ludovic de Hohenzollern ca domn al României, sub numele de Carol I. Plebiscitul s-a desfășurat între 2/14 și 8/20 aprilie 1866, rezultatul confirmând, cu majoritate covârșitoare, (689.969 ”pentru”, 12.837 ”abțineri” și 244 ”contra”) alegerea lui Carol de Hohenzollern — Sigmaringen ca domnitor al României, acesta fiind instalat ca rege la 10 mai 1866.

De numele domnitorului și, apoi, al regelui Carol I (1866-1914) se leagă evenimente deosebite din viața și istoria poporului român — adoptarea Constituției de la 1866 și mai ales proclamarea și câștigarea independenței de stat a României.

Imediat după Războiul de Independență (1877-1878), un obiectiv central al guvernului român a fost recunoașterea în plan extern a independenței și a transformărilor ce i-au urmat în statutul politic al țării. Încă din toamna anului 1878, Carol I a luat titlul de Alteță Regală, acesta fiindu-i recunoscut în anul următor. Acesta a fost un prim pas către modificarea statutului politic și internațional al țării. La 10 mai 1881, când se împlineau 15 ani de la urcarea pe tronul statului român, au avut loc festivitățile prilejuite de proclamarea regatului și încoronarea domnitorului Carol I ca Rege al României. Președintele Parlamentului a înmânat, cu acest prilej, regelui Carol I și reginei Elisabeta coroana făurită din oțelul unui tun capturat de la turci, în timpul Războiului de Independență (1877-1878).

Din 1866 și până la momentul abdicării regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, ziua de 10 Mai a fost Ziua Națională a României și se sărbătorea cu mult fast.

Ziua Eroilor
Ziua Eroilor este o sărbătoare națională din România pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. În România prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, iar România a devenit prima țară care îi comemorează în aceeași zi pe eroii străini și pe cei români. Această dată a fost stabilită ca urmare a Tratatul de la Versailles unde țările beligerante s-au obligat prin semnarea tratatului la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora. În timpul comunismului prin Decretul nr. 71/1948 data a fost schimbată la 9 mai, dar după s-a revenit la data inițială.

În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Oficiul Național pentru Cultul Eroilor împreună cu alte instituții abilitate, elaborează programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor, care este, potrivit legii, sărbătoare națională.

Ziua Copilului
Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii care se sărbătorește la date diferite. În România, ziua se sărbătorește în fiecare an pe data de 1 iunie.

Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În Turcia Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.

În anul 1954 Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi la așa-numita „Ziua copilului” (engleză Universal Children’s Day).

Ziua drapelului național al României
Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

În 1834, când Țările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conștiința națională cerea unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești, Alexandru D. Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”

Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), cel atribuit armatei era compus din trei (roșu, galben și albastru) și un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.

O informație o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat și stabilit în Muntenia în 1830, profesor și director al „Colegiului Sf. Sava” din București 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleșuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.

Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol național cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa

În timpul revolutiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului național.

Revoluționarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât și cei din Țara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripționat lozinca: „Frăția”: „Dreptate – Frăție” și dându-i denumire de „stindard al libertății”. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înțeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naționale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical și vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind“. În Adunarea populară desfășurată pe dealul Filaretului din București, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluției, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălțat „flamura cea mare tricoloră a națiunii române”, a întregii națiuni române.

Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel național in 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz pina in 1862, a avut fîșia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fîșia roșie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.

Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă țara noastră mai existând alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: Franța, Italia și Belgia.

Ziua imnului
La 29 iulie 1848, “Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic “Un răsunet”, de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului “Foaie pentru minte, inimă și literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conținutul profund patriotic și național al poeziei a fost de natură să însuflețească numeroasele adunări ale militanților pașoptiști, pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn “o adevărată Marsilieză românească”.

Imnul a fost intonat în timpul Războiului de Independență, în Primul Război Mondial și la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în Al Doilea Război Mondial.

“Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987 și în timpul Revoluției din decembrie 1989.

Imediat după Revoluția din decembrie 1989, “Deșteaptă-te române!” a fost ales Imn Național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991. Conform Constituției României, Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.

Ziua Marinei Române
Ziua Marinei Române, este o sărbătoare civilă și militară, marcată de autoritățile publice și celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor. A fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 896 din 1 octombrie 2004. Începând din anul 2009, ziua de 15 august a fost declarată sărbătoare națională.

Ziua Marinei Române s-a aniversat pentru prima dată în 1902, la 15 august, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanța, la bordul crucișătorului Elisabeta, în prezența ministrului de război Dimitrie A. Sturdza și a tuturor ofițerilor Diviziei de Mare. De asemenea, pe faleza Cazinoului au fost organizate ample manifestări, spectacole în aer liber și jocuri de artificii.

În anul 1912, serbarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regina Elisabeta, inițiativa organizării sale aparținând Societății ,,Regina Elisabeta” a Marinarilor Civili din Constanța. Manifestările au evoluat ca amploare și spectaculozitate, ele fiind susținute, în special în perioada interbelică, de Liga Navală Română, Yacht Clubul Regal Român și Asociația Marinarilor Civili Regina Elisabeta.

Tot de Ziua Marinei, M.S. Regele Carol al II-lea a hotărât ca unica școală pentru toți marinarii români să se numească Școala Navală a Majestății Sale ,,MIRCEA” și a creat „Medalia Maritimă”, transformată în anul 1938 în „Virtutea Maritimă”.

În anul 1933, s-a instituit Ziua Apelor, precedând Ziua Marinei și care a fost sărbătorită până în anul 1945.

La 15 august 1936 a fost botezat în cadrul festiv al serbărilor, primul submarin românesc, NMS Delfinul.

În anul 1938, datorită decesului Reginei Maria, la 18 iulie, Ziua Marinei a fost serbată la 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică. În timpul celui de-al doilea război mondial, Ziua Marinei s-a serbat într-un cadru sobru, de reculegere și preamărire a eroilor marinari.

În anul 1945, la sărbătoarea marinarilor români au participat și membrii Comisiei Aliate de Control.

Între anii 1949-1953, Ziua Marinei s-a rezumat la marcarea Zilei Flotei U.R.S.S., în ultima duminică din luna iulie.

De la 1 august 1954, Ziua Marinei s-a serbat de Ziua Forțelor Maritime Militare, programul Zilei Marinei fiind politizat și adaptat noii ideologii.

Începând cu anul 1960, manifestările au dobândit accente propagandistice, care includeau conferințe despre semnificația Zilei Marinei susținute de către ofițeri și propagandiști în întreprinderi și în garnizoanele de marină, înmânarea de către delegațiile de marinari a unor machete de nave, organizarea vizitării de către pionieri a navelor-școală Mircea și Libertatea și ieșiri pe mare cu acestea. Semnificația creștină a sărbătorii a fost substituită cu una mitologică: participarea zeului Neptun în calitate de patron al întrecerilor și jocurilor marinărești.

Din anul 1970, la Constanța se organizează timp de două săptămâni „Serbările Mării”, care se încheiau cu Ziua Marinei.

Din anul 1990 s-a revenit la tradiția de a celebra Ziua Marinei Române, odată cu sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Astfel, cu prilejul Zilei Marinei Române din 15 august 1991, a avut loc o impresionantã paradă navală și evoluția aviației militare, elicoptere de luptă, precum și demonstrații sportive marinarești susținute de scafandrii militari și echipajele unor ambarcațiuni cu rame și vele. La festivitatile de la Constanța au fost prezente, în premieră, echipajul crucișătorului U.S.S. Belknap, aparținând Flotei a-VI-a a S.U.A., echipajul navei militare sovietice Azov, distrugătorul turcesc Kocatepe și nava de patrulare bulgară Smeli.

În anul 1999, spre deosebire de edițiile precedente, festivitățile de Ziua Marinei și a Lucrătorului Portuar, s-au desfășurat la Cuibul Reginei și în zona farului Carol I din Constanța.

Prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, s-a instituit Ziua Marinei Române pe data de 15 august.

Ziua Limbii Române
Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. În expunerea de motive, inițiatorii propunerii legislative explică faptul că “importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.

Această propunere legislativă a fost legiferată ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2013 adoptată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, două voturi împotrivă și cinci abțineri.

Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.

În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

Ziua Pompierilor din România
Ziua Pompierilor din România este o sărbătoare anuală care comemorează în fiecare zi de 13 septembrie Bătălia din Dealul Spirii, care a avut loc în 1848 la București între compania de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu și un corp de armată al Imperiului Otoman.

Această zi a fost desemnată ca Zi a pompierilor din România, în cinstea eroismului de care a dat dovadă subunitatea de pompieri în acea luptă din timpul Revoluției Române din 1848. Legal, oficializarea ei s-a produs începând cu anul 1953.

Sărbători regionale
Martie/Aprilie Paștele Vestic Paștele romano-catolicilor, reformaților, evangelicilor si unitarienilor (si ale cultelor neo-protestante) calculat după calendarul Gregorian (folosit de bisericile Creștinismului din Vest). De obicei cu 2 săptămani inainte de Paștile Ortodox. Sărbătorit mai ales în localitatile transilvănene.

GhidEuropean va recomanda: Romania