Kenya

Kenya-Flag

Numele oficial: Republic of Kenya
Forma scurtă: Kenya
Codul de tara ISO: .ke;
Ora oficială: UTC +3h
Ora de vară: (DST) Martie – Octombrie (UTC +2)
Prefixul telefonic de țară: +254;
Capitala: Nairobi (pop. 2,1 mil.loc);
Alte oraşe: Mombasa (665.000), Kisumu (504.000), Nakuru (1,2 mil.);
Forma de guvernământ: republică;
Localizare: estul Africii, cu ieșire la Oceanul Indian, între Somalia și Tanzania;
Suprafaţa: 580.000 km²;
Relief: de la câmpie la munți și platouri situate la peste 3.000 m altitudine;
Climat: de la tropical, la sud și vest, la semi-arid și arid în nord și nord-est.

bigstock-Kenya-3589241 [Converted]

Oraşe si monumente de vizitat:
– Centrul vechi istoric din Lamu
– Fortăreața Jesus din Mombasa

Natura:
– Parcul Național Mount Kenya
– Parcul Național Lake Turkana (cu insulele Sibiloi) și Parcul Național South Island
– Lacurile din Great Rift Valley
– “Pădurile Sfinte Kaya” ale grupurilor etnice Mijikenda
– Parc Masaï Mara (buvoli, elefanți, leiparzi, lei, rinoceri)
– migrția caprelor gnu, a zebrelor și a girafelor;
– de la nord la sud: parcuri și rezervații (Meru, Aberdares, Tsavo, Amboseli, 
Shimba Hills;
– Lacuri: Baringo, Naivasha, 
insula Mfangano de pe lacul Victoria;
– plaje la oOceanul Indian (Lamu, Malindi,
Mombasa, Tiwi Beach, Diani Beach);
– Muntele Kenya și lacul Turkana.

Alegerea momentului potrivit:
De tip ecuatorial, climatul Kenyei este în majoritatea teritoriului temperat de altitudine. Dacă de-a lungul coastelor este căldură și umiditate, cu averse din mai până în iulie, în interiorul teritoriului este extrem de plăcut în intervalul iunie-octombrie. Pentru vizite în rezervațiile de animale septembrie și octombrie sunt două luni propice, dar și ianuarie și februarie.

Temperaturi (medie zi/noapte, in °C):
Mombasa (coastă) : ianuarie 32/23, aprilie 31/24, iulie 28/20, octombrie 30/22;
Nairobi (1 660 m) : ianuarie 25/12, aprilie 24/14, iulie 21/10, octombrie 25/13.
Apa mării (temperatură medie): 27°C.

Festivaluri/Tradiţii:
– 1 iunie: Madaraka Day (sărbătorirea autonomiei țării), paradă la Nairobi;
– August: la Lamu, Festivalul Maulidi (nașterea profetului);
– 12 decembrie: Ziua Independenței Naționale.

844267_26502924
Prezentare:
Este situată în Africa de Est Ecuatorială. Are un relief predominant de podiș, care se menține înalt în partea de vest, dominând Lacul Victoria, și coboară lent spre est, unde, de-a lungul țărmului Oceanului Indian, se desfășoară, de la nord la sud, o câmpie litorală îngustă și joasă, potrivit volumului ”Enciclopedia statelor lumii” (2005).

Podișurile înalte din jumătatea de vestică sunt străbătute de la nord la sud de Rift Valley, sector al marii fose tectonice din Africa de Est, în care sunt cantonate numeroase lacuri (între care Magadi, Naivasha, Hannington); valea este jalonată de masive muntoase înalte de origine vulcanică: Aberdare Range, Mount Kenya.

Republica Kenya are datorită reliefului înalt, un climat tropical cu unele variații introduce de altitudine sau de vecinătatea oceanului. Unicul râu cu regim regulat este Tana. Numeroase lacuri — Victoria, Turkana, Nakuru. Pădurea ecuatorială ocupă suprafețe restrânse, predominând savana. Fauna este deosebit de bogată.

603792_66483205

Țara este considerată a fi ”bijuteria Africii de est” și are printre cele mai frumoase plaje de pe continent și o fascinantă viață sălbatică. Terenul este de o frumusețe uimitoare, de la recifurile de corali și plajele albe de pe coastă, până la Muntele Kenya pe vârful căruia se regăsesc plante alpine ciudate, potrivit turistik.ro. Între acestea se află savanele cu copaci de acacia, care adăpostesc parcuri precum Amboseli, Masai Mara, Samburu și Tsavo, ținuturile înalte cu vegetație luxuriantă și plantații de cafea și ceai.

Capitala este Nairobi iar principalele orașe: Mombasa, Malindi, Kisumu, Nakuru, Eldoret.

kenya_africa_406852

Nairobi este unul dintre cele mai frumoase orașe din Kenya, situat în centrul țării, un oraș modern și cosmopolit și reședință a numeroase companii și organizații. Numele orașului vine de la cuvântul enairobe Masai, care înseamnă “ape răcoroase” și a fost fondat în anul 1899 ca depou pentru linii ferate, care se construia între Uganda și Mombasa iar în 1907 a devenit capitală, potrivit www.city-data.com.

Nu cu mult timp după aceea a fost reconstruit complet la începutul anului 1900, în urma epidemiilor de ciumă și incendiului care a distrus orașul. După această perioadă orașul a continuat să crească devenind capitala Protectoratului Est African Britanic. După obținerea independenței țării, a devenit capitala noului stat independent Kenya în anul 1963.

Nairobi mai este cunoscut și sub numele de “Orașul verde în plin soare” și se găsește pe Râul Nairobi la o altitudine de 1661 m deasupra nivelului mării. Cele mai înalte forme de relief sunt dealurile Ngong în partea de vest a orașului, în partea de nord se găsesc munții Kenyei, iar în partea de sud-est Munții Kilimanjaro.

kenya_africa_684720

Parcul Național Nairobi, unde vizitatorii pot admira gazele, zebre, girafe, bivoli, lei, leoparzi, maimuțe, rinoceri și crocodili, animale obșinuite cu turiștii și cu camerele de luat vederi. Din parc se pot vedea zgârie-norii din Nairobi.

1211203_70313789

Muzeul Național Nairobi prezintă o introducere în istoria atât a capitalei, cât și a țării. Exponatele sale includ reproduceri de artă fascinante în piatră, picturi frumoase și o colecție interesantă de păsări și fluturi colorați, potrivit visitcapitalcity.com.

Condiţii de intrare şi regim de şedere
Cetățenii români pot călători în Kenya numai în baza unei vize de intrare.
Cetățenii români care doresc să călătorească în Kenya vor trebui să aplice online, cel puțin cu o săptămâna înaintea călătoriei, pe site-ul http://account.ecitizen.go.ke/register, în vederea obținerii în prealabil a vizei kenyene.

Recomandăm cetăţenilor români care călătoresc în Kenya să solicite viza de intrare în această ţară online, înaintea deplasării.

Pentru informaţii suplimentare cu privire la paşii de urmat în vederea solicitării online a vizei de intrare pe teritoriul Kenyei, vă recomandăm să accesaţi Broşura.
În paralel cu aplicaţia online, vizele pentru Kenya se vor acorda şi pe aeroport, la sosirea în acest stat.

Viza se poate obține şi de la misiunile diplomatice ale Kenyei în străinătate. În vederea obţinerii vizei puteţi contacta Ambasada Republicii Kenya la Berlin, Republica Federală Germania. Datele de contact sunt: Markgrafenstrasse 63, 10969 Berlin, telefon +49 30 259266-0 sau +49 30 259266-11, fax +49 30 259266-50,
e-mail:office@kenyaembassyberlin.de, www.embassy-of-kenya.de.

Există următoarele tipuri de vize:
• Viza cu o singură intrare – “Single Journey Visa (Business or Tourism)”, costul acestui tip de viză este de 50 USD. în funcție de necesități, se poate solicita o viză turistică cu multiple intrări, cu o valabilitate de 90 de zile.
• Viza de tranzit – “Transit Visa” permite intrarea pe teritoriul Kenyei pentru maximum 3 zile, iar costul acestui tip de viză este de 20 USD.
• Viza cu multiple intrări – „Multiple Entry Visa (Tourism/Visitor/Business)”, costul acestei vize este de 100 USD.
• Viza Est Africană – “East Africa Tourist Visa” permite intrarea pe teritoriul Kenyei, Ugandei și Rwandei, ori de câte ori este necesar, este valabilă 90 de zile, cu intrări multiple, iar costul acestui tip de viză este de 100 USD.
• Viza diplomatică – “Diplomatic/Courtesy Visa”, este destinată posesorilor de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, care călătoresc în Kenya, în interes de serviciu, iar viza se acordă gratuit.
Pentru ca un cetățean român să poată călători în Kenya, acesta trebuie să se asigure că pașaportul are termen de valabilitate de cel puțin 6 luni.

Amenințări teroriste
Kenya trece prin numeroase provocări în ceea ce privește amenințările teroriste, în special din partea unor organizații teroriste care activează pe plan local.

În ultimii ani, au existat numeroase atacuri teroriste violente cu arme de foc, grenade sau dispozitive improvizate, asumate de către organizaţii teroriste din regiune(Al-Shabaab).
Cele mai multe atacuri s-au înregistrat în zona de nord-est a Kenyei, de-a lungul graniței cu Somalia, Etiopia şi Sudanul de Sud (oraşele Mandera şi Garissa) şi orașele/județele de pe coasta Oceanului Indian, cu precădere în oraşele Lamu, Kilifi şi Malindi.

La acestea se adaugă violenţele între triburile/comunitățile care trăiesc în Kenya, datorită problemelor istorice, socio-politice, economice nesoluționate de guvernele care au condus ţara, în perioada care a urmat după cucerirea independenţei. Aceste incidente sunt urmate de numeroase strămutări ale populației, contribuind la menținerea instabilității în regiunile afectate.

În capitala ţării, Nairobi, atacurile teroriste au vizat mai ales transportul public şi locuri de divertisment (parcuri, mall-uri etc.) sau pieţe. În ultimul an, au fost semnalate o serie de atacuri cu grenadă şi dispozitive explozibile improvizate în orașul Nairobi, fapt ce ilustrează o intensificare a atacurilor teroriste din regiune, cât şi posibilitatea unor atacuri din ce în ce mai complexe.Din cauza frecventelor atacuri criminale împotriva cetăţenilor străini (jafuri, tâlharii, etc.), recomandăm evitarea zonei centrale a capitalei Nairobi (CBD), cartierul Eastleigh precum şi toate mahalalele din Nairobi (Kibera, Mathare, etc.).

Siguranță și criminalitate
Criminalitatea, cu precădere atacurile armate, este în creștere, în special în zonele urbane, din cauza șomajului ridicat, manifestând-se sub formă de jafuri armate, furturi auto, tâlhării, înșelăciuni, iar izolat au fost semnalate cazuri de răpiri persoane.
Astfel, se impun măsuri de precauție suplimentare, după cum urmează:
• evitarea în totalitate a ieșirilor în oraș după lăsarea serii;
• evitați pe cât posibil transportul în comun (matatu) acesta fiind ținta principală a atacurilor armate şi folosiți companiile de taxi recomandate de către hoteluri;
• să nu aveți sume mari de bani asupra dumneavoastră ;
• nu purtați bijuterii scumpe sau alte obiecte de valoare la vedere;
• să respectați regulile de conduită şi îmbrăcăminte specifice anumitor regiuni (în special în zonele locuite majoritar de comunitatea musulmană);
• în cazul nefericit al unui atac sau jaf, cooperați cu atacatorii, evitați contactul vizual, predați tot ce aveți asupra dumneavoastră (bani, telefon mobil, bijuterii etc.) pentru a evita să fiți rănit de către aceștia.
În cazul unor evenimente neplăcute, vă recomandăm să sunați la numărul unic de urgenţă 999 sau să vă adresați celui mai apropriat post de poliţie.
Recomandăm tuturor cetățenilor români să-şi anunțe prezenţa în regiune la Ambasada României la Nairobi folosind e-mailul nairobi.consul@mae.ro (Nume, Prenume, data naşterii şi numărul de telefon mobil).
Având în vedere pregătirile pentru anul electoral 2017, preconizam intensificarea atacurilor armate, jafurilor, protestelor cât şi a violenţelor, în toată ţara, până în luna august 2017, când vor avea loc alegerile generale din Kenya.

Sistemul medical
Vă recomandăm cu insistență să vă încheiați o asigurare de călătorie, medicală și de viață dacă doriţi să călătoriţi în Kenya. Sistemul medical în Kenya are două componente, una de stat și una privată. Asistența medicală privată se situează la un nivel adecvat de performanță.
Vă recomandăm insistent vaccinarea împotriva febrei galbene (şi deţinerea Carnetului Galben de Vaccinări împotriva FB) precum şi împotriva febrei tifoide, hepatitei A&B, difteriei şi poliomielitei.
Toți cetățenii străini care călătoresc între ţările CAE (Comunitatea Africii de Est) sunt solicitaţi să prezinte carnetul galben de vaccinări împotriva Febrei Galbene, la intrarea în aceste ţări (Kenya, Uganda, Rwanda,Tanzania, Burundi).
Vă recomandăm să contactați companiile aeriene cu care doriți să călătoriți spre ţările CAE pentru a verifica dacă aceștia solicită Carnetul Galben la îmbarcarea în România spre ţările CAE şi invers, având în vedere că au existat cazuri de acest gen în trecut.
Malarie: Cu excepţia orașului Nairobi și a zonelor aflate la mare altitudine, malaria este destul de răspândită în Kenya, iar specia predominantă de țânțar purtător al acestei maladii este P. Faciparum.
Vă recomandăm să procurați din timp un set medical de prim ajutor în caz de infestare cu malarie cât şi utilizarea de spray-uri şi plase împotriva țânțarilor, înainte de a călători spre această ţară.
Recomandăm cetăţenilor români să se informeze, în prealabil, asupra situaţiei medicale din zonă şi să se adreseze Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile pentru a obţine informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate, înainte de a călători în această ţară.

Condiții privind traficul auto
În Kenya se circulă pe partea stângă a sensului de circulație. Este obligatorie folosirea centurii de siguranță, şi deținerea tuturor documentelor valabile (carnet de conducere, asigurare RCA, talon, etc.). Este interzisă folosirea telefonului mobil în timpul condusului, cu excepția echipamentelor de tip handsfree.
Carnetul de conducere românesc poate fi folosit în Kenya pentru o perioadă limitată, astfel încât vă recomandăm să dețineți carnetul de conducere internațional sau să vă adresați autorităților locale din Kenya, în vederea obținerii carnetului de conducere kenyan.

Utilizarea cărților de credit
Sistemul bancar în Kenya este dezvoltat. Sunt acceptate toate tipurile de cărți de credit, iar utilizarea acestora este frecventă, însă se recomandă atenție sporită în momentul retragerii unor sume de bani de la ATM, existând numeroase cazuri de tâlhării în zonele unde sunt instalate acestea.

Reglementări vamale
Infracţiunea privind transportul substanțelor halucinogene și a drogurilor este considerată ca fiind deosebit de gravă și se pedepsește cu închisoarea.
La intrarea în țară este permisă introducerea următoarelor cantități de produse fără a se plăti taxe vamale:
• 200 de țigări (1 cartuș);
• 50 de bucăţi de trabuc;
• 1l băuturi spirtoase;
• 50 ml de parfum;
Este interzisă importarea de fructe, produse alimentare pe bază de carne, arme şi muniții cât şi copii/imitații ale acestora.
La ieșirea din ţară este interzisă:
• Scoaterea a mai mult de 10.000 USD (aproximativ 100.000KSH);
• Transportul de bunuri de proveniență animală( fildeș, piele, gheare, colți etc.).

Regimul animalelor de companie
Animalele de companie trebuie să fie vaccinate împotriva rabiei, iar proprietarul trebuie să deţină un pașaport internațional de călătorie pentru animalul de companie.

Informaţiile prezentate în această secţiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea noastra pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conştient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume şi să îşi asigure în mod individual măsurile de protecţie necesare.

GhidEuropean va recomanda: Kenya

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.