Rusia

Numele oficial: Rossiyskaya Federatsiya
Forma scurtă: Rossiya;
Forma internaţională: Russian Federation;
Forma internaţionala scurtă: Russia;
Codul de tara ISO: ru;
Ora oficială est: UTC +3h (Moscova, Sankt-Peterburg);
Ora oficială vest: UTC +6h (Novosibirsk);
Prefixul telefonic de țară: +7;
Capitala: Moscova (8.300.000 locuitori);
Alte oraşe: St. Petersburg (4.600.000), Novosibirsk (1.400.000), Nizhniy Novgorod (1.300.000);
Forma de guvernământ: Federație;
Localizare: Asia Centrală, se învecinează cu Oceanul Arctic, între Europa și Oceanul Pacific de Nord;
Suprafaţa: 17 milioane km²;
Relief: În secțiunea de vest, care ocupă aproximativ două cincimi din suprafața totală a Rusiei, predomină câmpii pe zone vaste, rupte de dealuri joase și platouri. În secțiunea de est cea mai mare parte a terenului este muntos, deși există unele zone joase extinse;
Climat: climat continental și arctic. Rusia este cea mai rece țară din lume. Temperatura medie anuală este de −5,5 °C.

Alegerea momentului potrivit:
Clima Rusiei este tipic continentală. În regiunea Moscovei și în partea de est, iernile sunt lungi și friguroase, iar verile debutează devreme și sunt scurte (iunie-august). Adesea, se ating temperaturi înalte și se iscă furtuni.

În vest iernile sunt ceva mai scurte dar geroase. Pe lacul Baikal, de exemplu, stratul de gheță se menține aproape pană în mai-iunie.

Iarna siberiană începe în octombrie și se sfârșește în mai, iar temperaturile în nordut teritoriului scad adesea sub 65°C. Verile sunt scurte și răcoroase.

În funcție de aceste coordonate climatice se pot programa vacanțele în Rusia.

Temperaturi (medie si/noapte, in °C):
Moscova (vest) : ianuarie -6/-12, aprilie 10/2, iulie 23/14, octombrie 8/2;
Sankt-Petersburg (nord-vest) : ianuarie -5/-11, aprilie 8/1, iulie 22/14, octombrie 8/3;
Vladivostok (sud-est) : ianuarie -9/-16, aprilie 9/1, iulie 21/15, octombrie 12/5.

Festivaluri/Tradiţii:
– 7 ianuarie: Crăciunul ortodox pe stil vechi;
– 7 februarie: sărbătoarea «Morselor», sau scăldatul la copcă;
- 12 aprilie: Ziua Cosmonauților;
- Solstițiul de vară: «Nopțile albe» la Sankt-Petersburg;
– 21 august: Sărbătoarea Virginei de la Tolga;
– Decembrie: Festivalul iernii ruse, la Moscova și Dankt Petersburg.

Oraşe si monumente de vizitat:
– Moscova, capitala țării;
– Sankt Petersburg, fostă capitală țaristă;
– Norilsk,cel mai nordic oraș din lume;
– Ekaterinburg;
– Samara;
– Omsk;
– Celeabinsk;
– Ufa, Kazan, Perm, Rostov pe Don, Volgograd.

Natura:
Situată în Estul Europei și partea de Nord a Asiei, este cea mai întinsă țară din lume, ocupând mai mult de a opta parte din suprafața locuită a globului. Deține 20% din suprafața mondială de păduri și pe teritoriul său se află cel mai adânc lac din lume, Lacul Baikal (1.620 m), potrivit turistik.ro.

Rusia se întinde de la Marea Baltică la Oceanul Pacific, iar relieful său este variat, constituit în principal din câmpii și platouri. Partea apuseană este ocupată de Marea Câmpie Rusă, drenată de fluviul Volga, presărată cu coline și podișuri vechi, cu altitudini sub nivelul mării în apropierea Mării Caspice. O altă mare câmpie este cea a Siberiei de Vest, drenată de fluviul Obi, cu altitudini ce variază între 150 și 300 m, o câmpie mlăștinoasă, cu păduri de rășinoase, vegetație de tundră și de taiga.

Podișul Siberiei centrale, cu altitudine medie 700 m, este cuprins între fluviile Enisei și Lena, și Munții Siberiei orientale (Verhoiansk, Cerski, Kolâma, munții vulcanici din Peninsula Kamciatka, între care Kliucevski — 4.750 m, altitudinea maximă din Rusia).

Munții apar în sud-vest (Caucaz), în sud, la granița Mongoliei și a Chinei, în est (pe coasta Pacificului). O barieră între Rusia europeană la vest și cea asiatică (Siberia) la est, o constituie Munții Ural, munți vechi, ce se întind pe circa 2.000 km pe direcția nord-sud, cu o altitudine maximă de 1.894 m. Prin nenumăratele resurse naturale, acești munți constituie un adevărat muzeu mineralogic. Munții Caucaz sunt munți tineri cu o altitudine maximă atinsă de vârful Elbrus (5.642 m). În sudul Siberiei Centrale se află Munții Saiani și Altai, cu o altitudine medie de 3.000 m, în sud-est, centru-est și estul Siberian se înșiră lanțuri de munți cu piscuri înalte și ghețari, iar în Extremul sud-estic, spre Marea Japoniei, Munții Sihote Alin.

Peninsula Kamciatca, cea mai mare peninsulă din Asia de Est, se întinde pe o suprafață de 370.000 km, între strâmtoarea Berin, Marea Ohoțk și Insula Sahalin. În anul 1966, regiunea vulcanică de pe peninsulă a fost declarată patrimoniu mondial UNESCO. Pe teritoriul său, se află golful Avacea, unul dintre cele mai mari golfuri naturale din lume, munții vulcanici Sredinii (Kliucev, 4.750 m altitudine maximă), dar și numeroase gheizere și circa 160 de vulcani dintre care 28 activi.

Clima țării variază de la continentală umedă în majoritatea Rusiei europene, subarctică în Siberia și polară în nordul îndepărtat. Domină clima temperat-continentală, mai umedă spre vest, în apropierea Mării Baltice și pe țărmul Oceanului Pacific, unde se simte influența musonilor; și excesivă în Siberia, unde se ating temperaturi și de minus 75 de grade Celsius.

Varietatea climei conduce la o varietate a vegetației în Rusia. Astfel, în zona polară găsim tundra (mușchi, licheni, plante pitice) și silvo-tundra (arbuști izolați). În sudul tundrei se întinde taigaua, cea mai întinsă pădure din lume, ce ocupă circa o jumătate din teritoriul țării, de la Marea Baltică la Oceanul Pacific. Între taiga și stepele din sud care au o vegetație ierboasă, se întind păduri de conifere și stejar.

Fauna este, de asemenea, extrem de bogată. În aceste teritorii trăiesc sute de specii de animale și păsări: renul, elanul, vulpea polară, lupul, iepurele alb, potârnichea polară (în tundră), ursul alb, foca, morsa (în insulele și apele Oceanului Artic), veverița, lupul, ursul brun, râsul, hermelina și samurul (în taiga), vulpea, pisica sălbatică (în pădurile de conifere și stejar), rozătoare, păsări răpitoare, șerpi de deșert și semideșert.

Rusia deține circa 25 de parcuri naționale în care sunt ocrotite specii rare ale faunei precum: tigrul siberian, cerbul silka, sau foca de Baikal.

Cultura
Limba oficială a țării este rusa, limbă indo-europeană, ce aparține grupului limbilor slave de răsărit, și care folosește, din secolul al IX-lea, alfabetul chirilic. Limba rusă este și una dintre limbile oficiale și de lucru ale Adunării Generale a ONU. Structura etnică a populației include peste 80% ruși, iar creștinismul ortodox este principala religie a țării.

Federația Rusă are ca limite Norvegia și Oceanul Arctic la Nord, Oceanul Pacific și Japonia la Est, RPD Coreeană, China, Mongolia, Kazahstan, Marea Caspică, Azerbaidjan, Georgia la Sud, Marea Neagră, Ucraina, Belarus, Letonia, Estonia, Marea Baltică, Finlanda la Vest.

Moscova este unul dintre cele mai mari orașe din lume, clasându-se pe primul loc în Europa și pe locul al cincilea în lume. Cu o populație de aproximativ 11,98 milioane de locuitori (estimare din 2013), este și cel mai aglomerat oraș din Europa din punct de vedere al traficului, conform www.tomtom.com.

Cultura acestei țări este una dintre cele mai bogate culturi din lume, cele mai reprezentative domenii fiind literatura, muzica clasică, pictura, baletul. Trecutul cultural grăitor al Rusiei este înfățișat și de costumele populare în culori vii și în ornamentele cu simboluri religioase.

Literatura a avut un puternic impact asupra culturii globale, prin scriitori precum Lev Tolstoi (”Anna Karenina”, ”Război și pace”), Fiodor Dostoievski (”Crimă și pedeaspsă”, ”Frații Karamazov”), Nikolai Gogol (”Suflete moarte”), Ivan Gonciarov (”Oblomov”), Ivan Tugheniev sau Maxim Gorki. Operele acestora au reprezentat adevărate repere în literatură și în dramaturgie. Fondatorul literaturii ruse moderne, considerat un adevărat “Shakespeare rus”, a fost Alexander Pușkin.

Muzica clasică ocupă un loc important în istoria muzicii prin reprezentanți precum Piotr Ilici Ceaikovski, compozitor din secolul al XIX-lea, al cărui nume este asociat creațiilor ”Lacul lebedelor” și Uvertura solemnă ”Anul 1812”. Alți compozitori renumiți sunt: Anton și Nikolai Rubinstein, Mihail Glinka, Serghei Rachmaninoff, Igor Stravinsky, Serghei Prokofiev.

Baletul este una dintre cele mai importante forme de artă ce provin din Rusia. Fondat în 1776, Baletul Balșoi este o companie de balet de la Teatrul Balșoi din Moscova, renumită în întreaga lume.Reprezentanți ai baletului rus sunt: Maya Plisetskaya, Rudolf Nureiev, Mihail Barîșnikov.

Începuturile picturii în Rusia sunt asociate cu numele artiștilor Teofanes Grecul (Theophanes the Greek) și Andrei Rubliov, celebri prin picturile de icoane. În 1757 a fost creată Academia Rusă de Arte destinată să acorde artiștilor un statut internațional. Printre reprezentanții de seamă ai picturii ruse figurează Ivan Argunov, Fiodor Rokotov, Dmitri Levitzki, Vladimir Borovikovsky, Ivan Șîșkin, Isaac Levitan, Illia Repin, Viktor Vasnețov.

Și păpușile din lemn matrioșca, pictate cu minuțiozitate, reprezintă un simbol al tinerelor de la țară în costume tradiționale.

Elemente specifice arhitecturii rusești, predominante în construcțiile lăcașelor de cult, sunt cupolele în forme de bulbi, pictate în culori vii, construite pentru prima dată în timpul domniei lui Ivan cel Groaznic (1547-1584). Ele se regăsesc adesea în grupuri de trei, pentru a reprezenta Sfânta Treime. Un exemplu reprezentativ îl constituie domurile Catedralei Sfântul Vasile din Moscova, unul dintre cele mai frumoase monumente și structuri construite în stilul arhitectural vechi, al Rusiei, care nu au suferit modificări de la construcția sa, între anii 1554-1561.

Cu o arhitectură deosebită, designul său îmbină nouă capele individuale, deasupra fiecăreia aflându-se un dom, iar fiecare dintre aceste domuri comemorează câte un asalt încununat de succes asupra orașului Kazan. În anul 1588, a noua capelă a fost ridicată pentru a găzdui mormântul celui căruia îi poartă numele, Vasile cel Binecuvântat.

Gastronomie
Vasta întindere geografică a Rusiei, multinaționalitatea sa, demonstrată la nivel etnic și cultural, dar și clima țării au determinat ca și bucătăria acesteia să fie foarte bogată și variată, având și o mulțime de feluri de mâncare specifice, așa cum arată www.lacucina.ro și www.san-petersburgo.com, citate de Agerpres.

Astfel, în zonele rurale se consumă mâncăruri pe bază de carne, cele mai frecvente tipuri fiind pește, pui, vânat, dar și ciuperci, miere și multe fructe de pădure. Nu lipsesc nici cerealele, datorită importanței mari acordate în special cultivării de grâu, orz, secară sau hrișcă. Una dintre cele mai cunoscute mâncăruri tradiționale este Kasha, o fiertură pe bază de cereale, asemănătoare pilafului. Cerealele (fulgi de ovăz în special) sunt preferate și la micul dejun, în amestec cu fructe confiate.

Datorită climei reci, cele mai multe feluri de mâncare sunt consumate la cald, supele și ciorbele, în special borșul, fiind preferate în meniul rusesc. Între cele mai cunoscute ciorbe sunt borșul de pește, ciorba cu castraveți murați și zeamă de murături, sau ciorbele “shi”, preparate cu varză, spanac, mazăre și zarzavat, alături de carne, pește sau ciuperci și afumătură. Pentru gust, se adaugă smântână, roșii, oțet, murături.

Printre felurile de mâncare tipice ale țării se numără: Pelmeni (aluat umplut cu carne și apoi fiert) consumați îndeosebi în zona Siberiei, Shashlyk (mâncare cu carne și ceapă), Stroganoff (mâncare cu carne de vită și ciuperci), Shchi (supă cu varză și carne), Uja (supă de somon sau cod cu cartofi), borș rece sau cald, cel mai cunoscut fiind cel din sfeclă roșie.

Multe feluri de mâncare (supe, salate, cartofi) sunt servite cu smântână (smetana), ceea ce este un lucru tipic rusesc, întrucât există o varietate și o tradiție de a mânca produse lactate între care se mai remarcă brânza de vaci (tvorog) sau chefirul.

Specific bucătăriei rusești este și modul de preparare a mâncărurilor, majoritatea în oale de lut, date la cuptor. Pentru pregătirea ceaiurilor tradiționale, este folosit samovarul, invenție rusească, un recipient din argint, cupru sau fier, cu un design deosebit. Acesta este semn al ospitalității rusești, dar și al prosperității.

Deserturile cuprind o varietate mare de turte aromate, plăcinte și clătite (Blin). Acestea din urmă făceau parte din meniul de sărbătoare și se puteau fi servite cu sardine și hering, sau ca desert, cu mere, unt, gemuri, dulceață și smântână sau cu brânză. Plăcintele (Pirohi), cunosc la rândul lor, multe variante — cu carne, pește, tvorg (brânză de vaci), ciuperci, cartofi, sau alternative ca desert — cu prune, mere sau fructe de pădure. O astfel de plăcintă este pregătită, potrivit tradiției rusești, de mireasă, a două a doua zi după nuntă, pentru a-și dovedi talentul culinar.

În meniul rusesc carnea, produsele de patiserie și dulciurile s-au alăturat numeroaselor sortimente de vin, bere și votcă tradiționale.

Destinații Rusia: Moscova
Moscova (rusă Москва / Moskva) este capitala Rusiei, un oraș cu 11,5 milioane locuitori, aflat pe râul Moscova, și cu o suprafață de 878,7 km². Este orașul cu cea mai numeroasă populație din Rusia și cel mai populat subiect federal al Rusiei. Este un centru politic major, economic, cultural, științific, religios, financiar, educațional și de transport al Rusiei și al întregului continent. Moscova este orașul cel mai nordic cu o populație care depășește 10 milioane de locuitori, orașul cu cel mai mare număr de locuitori din Europa și al șaselea din lume.

Populația sa, conform rezultatelor preliminare ale recensământului din 2010, este de 11.514.330. Conform listei miliardarilor întocmită de revista Forbes, Moscova avea în 2011 79 de miliardari, detronând astfel New York-ul și devenind orașul cu cel mai mare număr de miliardari.

Moscova este situată pe râul Moscova, în Districtul Federal Central al Rusiei europene. În decursul istoriei orașul a servit drept capitală unei succesiuni de state, de la medievalul Cnezat al Moscovei și urmașul său, Țaratul Rusiei, și până la Uniunea Sovietică. Moscova este gazda Kremlinului, o fortăreață străveche care este astăzi sediul Președinției Rusiei și al ramurii executive a guvernului Rusiei. Kremlinul este, de asemenea, și unul din cele câteva locuri din Patrimoniul Mondial pe care le găzduiește orașul. Ambele camere ale parlamentului rus (Duma de Stat și Sovietul Federației Ruse) funcționează și ele în Moscova.

Orașul este deservit de o rețea de transport extinsă, care include patru aeroporturi internaționale, nouă terminale feroviare și una din cele mai adânc construite instalații de metrou din lume, Metroul din Moscova, al doilea doar după cel din Tokyo în privința numărului de pasageri și recunoscut drept unul din simbolurile Moscovei datorită bogăției și varietății arhitecturale ale celor 185 de stații.

Numele orașului provine de la numele râului Moscova, care a purtat acest nume cu mult înainte ca să apară locuitorii. Sunt multe teorii despre apariția hidronimului «Москва». O versiune este că numele provine dintr-un grup de limbi fino-ugrice. În rusește «ва» vine de la «вода», «река» sau «мокрый» (în traducere apă, râu sau ud), iar rădăcina «моск-» poate avea sensul de «тёлка» sau «корова» (vacă). Altă versiune este că numele provine tot de la grupul de limbi fino-ugurice, mai bine spus din limba merianschii, de la cuvântul маскá, care înseamnă «медведь» (urs). După versiunea slavă rădăcina «моск-» înseamnă «вязкий, топкий» или «болото, сырость, влага, жидкость» (în traducere vâscos sau mlaștină, ud, umed, lichid). Mai există versiunea că numele provine de la denumirea baltică a râului.

Prima referință este din 1147, când era un orășel obscur într-o mică provincie, cu populație predominant fino-ugrică numită Merya.

Moscova a supraviețuit mai multor dezastre printre care se includ incendiile, revoltele, ocupațiile străine. În septembrie 1812, în perioada războaielor napoleoniene, orașul a fost ocupat de armatele lui Napoleon. Patrioții ruși au dat foc orașului curând după intrarea sa și rezultatul a fost retragerea armatei Franței din Rusia, lucru care a contribuit mult la căderea lui Napoleon.

După revoluția din octombrie 1917 Moscova a devenit capitala Rusiei. O mare parte din oraș a fost modernizată după victoria bolșevică. A fost capitala Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice până la sfârșitul acesteia în 1991. În decembrie 1941, în perioada celui de al doilea război mondial, puternicele armate germane au fost decisiv învinse în apropierea Moscovei.

În 1991 orașul a fost centrul discuțiilor și luptelor politice care au dus la dizolvarea URSS.

În Moscova se află mai mult de 75 de instituții importante de învățământ, printre care și faimoasa Universitate de Stat. Aproximativ 700 de instituții științifice își au reprezentanțele principale în Moscova. În această capitală se află un număr impresionant de muzee, printre care: Galeria de Artă „Tretiakov”, Muzeul de Artă „A. S. Pușkin”, Muzeul Central „V. I. Lenin”, Muzeul Oriental al Culturii, Palatul cu Fațete din Kremlin, Tezaurul Țarilor din Kremlin, catedralele din Kremlin și biserica „Vasili Blajenâi” din Piața Roșie. Expoziția Realizărilor Economice include 72 de pavilioane care se ocupă cu industria, agricultura, știința și cultura. O altă importantă instituție din Moscova este Grădina Botanică a Academiei Științei Rusești.

Destinații Rusia: Sankt-Petersburg
ankt Petersburg (în rusă Санкт-Петербу́рг, transliterat Sankt-Peterburg, cunoscut în limbajul colocvial ca Питер — Piter, ca Petrograd — Петрогра́д, 1914–1924 — și în perioada sovietică sub numele de Leningrad — Ленингра́д, 1924–1991) este un oraș din Rusia. Se află în Rusia de nord-vest, în delta râului Neva, în partea de est a golfului Finic al Mării Baltice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost fondat de țarul Petru cel Mare, în 1703, ca o “fereastră către Europa”, fiind de la acea dată capitală a Imperiului Rus până în 1918. Cu cei aproape 4,5 milioane de locuitori (2002), este în ziua de azi cel de-al doilea oraș ca mărime al Rusiei, al patrulea oraș ca mărime al Europei, un centru european de cultură extrem de important și cel mai important port rusesc la Marea Baltică.

Sankt Petersburg este cel mai nordic oraș european cu peste 1 milion de locuitori. Centrul orașului este unul dintre siturile protejate de UNESCO ca parte a patrimoniului universal. Orașul, care a fost pentru mai bine de două secole centrul politic și cultural al Rusiei, este și în zilele noastre extrem de important și, pentru a-l onora, oamenii îl mai numesc, deseori, “Capitala Nordului” (“Cеверная Cтолица”, Severnaia Stalița).

Sankt Petersburg este centrul administrativ al Regiunii Leningrad și al Districtului Federal Nord-Vestic (Северо-западный федеральный округ, Severo-zapadnîi federalnîi okrug).

Puncte de reper și atracții turistice
Imaginea maiestuoasă a orașului este datorată detaliilor arhitecturale variate: bulevarde lungi și drepte, spații vaste, grădini și parcuri, garduri decorative din fier forjat, monumente și sculpturi decorative. Râul Neva, cu multele lui canale, poduri și cheiuri din granit, dă orașului o notă aparte, de neconfundat. Numeroasele canale au făcut ca orașului să i se dea supranumele de “Veneția Nordului”.

Sankt Petersburg este cunoscut şi pentru cele 300 de poduri.

Amplasarea Sankt Petersburgului lângă Cercul Polar de Nord, la aceeași latitudine cu orașele Helsinki, Stockholm și Oslo (60° N), fac ca amurgul să dureze toată noaptea în mai, iunie și iulie. Acest fenomen este cunoscut ca nopțile albe. Altă atracție o constituie cele nouă poduri basculante care se deschid deasupra Nevei. Turiștii se înghesuie ca să vadă podurile coborâte și ridicate pentru a permite navelor să traverseze orașul.

Centrul istoric al Sankt Petersburgului, numit, uneori, și muzeul în aer liber al neoclasicismului, a fost primul loc din patrimoniul rusesc înscris pe lista UNESCO.

Sankt Petersburg a fost cunoscut ca un oraș al palatelor. Unul dintre cele mai vechi este Palatul de Vară, o casă modestă construită de Petru cel Mare în Grădina de Vară (1710–1714). Mult mai impozante sunt palatele baroce ale companionilor săi, așa precum este Palatul Menșikov, construit după planurile arhitectului Domenico Tresini, între anii 1710 – 1716. O anexă a acestui palat a fost reconstruită pentru Petru al II-lea și acum găzduiește Universitatea de Stat din Sankt Petersburg.

Probabil cel mai cunoscut dintre palatele imperiale este Palatul de iarnă (1754–1762), o clădire uriașă, cu interioare de un lux orbitor, care este astăzi sediul Muzeului Ermitaj. Arhitectul Bartolomeo Rastrelli a mai proiectat trei reședințe nobiliare pe Nevsky Prospekt: Palatul Stroganov (1752–1754, azi Muzeul Figurilor de Ceară), Palatul Voronțov (1749–1757, azi școală militară) și palatul Anicikov (1741–1750, reconstruit de mai multe ori, azi palat al copiilor). Alte palate baroce includ casa Șeremetiev de pe splaiul Fontanka, (numită, de asemenea, Fontannîi dom), și palatul Beloselski-Belozerski (1846–1848) de pe Nevsky Prospekt, fosta reședință a marelui Duce Serghei Alexandrovici.

Dintre palatele neoclasice, cel mai cunoscut este Castelul Sfântul Mihail (sau al Inginerilor), construit pentru Împăratul Pavel I, între 1797–1801, ca să înlocuiască mai vechiul Palat de vară. Palatul Taurid al Prințului Potemkin (1783–1789), situat în imediata vecinătate, a folosit ca sediu pentru prima Dumă – parlamentul rusesc. Chiar la stânga palatului Ermitaj se află Palatul de Marmură, construit la comanda Contelui Orlov, între 1768–1785, din diferite tipuri de marmură și proiectat în stil neoclasic de Antonio Rinaldi. Palatul Mihail (1819–1825), faimos pentru interioarele lui opulente, numit astfel după primul lui ocupant, Marele Duce Mihail Pavlovici, acum sediu al Muzeului Rus. Construite, de asemenea, în stil neoclasic sunt Palatul Iusupov, (sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XVIII-lea), palatul Razumovski (1762–1766), palatul Șuvalov (1830–1838), locul în care a fost ucis Rasputin și Palatul Elaghin (1818–1822), o vilă (dacea) de odihnă de vară a familiei imperiale, situată pe insula Elaghin.

Reședințe mai puțin importante au fost construite pentru copiii țarului Nicolae I: Palatul Maria (1839–1844), aflat peste drum de Catedrala Sfântul Isaac, sediu al consiliului municipal, Palatul Nicolae (1853–61) și Noul Palat Mihail (1857-1861).

Cea mai mare biserică este Catedrala Sfântul Isaac (1818–1858), care are una dintre cele mai mari cupole din lume, construită timp de 40 de ani, sub conducerea arhitectului Auguste de Montferrand. O altă biserică magnifică, (în stilul Empire), este Catedrala Kazan (1801–1811), situată pe Nevsky Prospekt, care este copiată după Basilica Sfântul Petru din Vatican. Nici un turist nu pierde ocazia să viziteze Biserica Mântuitorului Însângerat (1883–1907), un monument grandios, în stil vechi rusesc, care marchează locul în care a fost asasinat Alexandru al II-lea, țar al Rusiei. Cum Petru cel Mare a interzis construirea turlelor în formă de ceapă, această biserică este singura în oraș cu acest tip unic de cupolă.

Catedrala Petru și Pavel, (1712–1732), simbolul orașului de foarte multă vreme, adăpostește cavoul lui Petru cel Mare și ale altor împărați ai Rusiei. În afară de aceste patru catedrale principale (care sunt, parțial, și muzee), se află alte biserici. Dintre construcțiile baroce, cea mai grandioasă este Catedrala Smolnîi, (1748–1764), un proiect îndrăzneț al lui Bartolomeo Rastrelli, niciodată terminată. Altă biserică importantă în același stil este Catedrala Marinei a Sfântului Nicolae, (1753–1762), o structură splendidă dedicată Flotei Rusești, pereții exteriori fiind acoperiți cu plăci memoriale închinate marinarilor pieriți pe mare. Biserica Sfinților Simeon și Ana (1731–1734), Catedrala Sfântului Samson (1728–1740), Biserica Sfântului Pantelimon (1735–1739) și Catedrala Sfântului Andrei (1764–1780) sunt mai rar menționate.

Bisericile neoclasice sunt prea numeroase pentru a fi enumerate. Multe dintre ele au fost menite să domine piețele publice, așa cum sunt Catedrala Sfântul Vladimir (1769–1789), alta decât biserica Sfântei Fecioare din Vladimir (1761–1783). Catedralele Schimbării la Față (1827–29) și a Sfintei Treimi (1828–1835) au fost, amândouă, proiectate de Vasili Stasov. Biserica Cesma (1780) este un exemplu rar al Renașterii gotice în Rusia. Pe Nevsky Prospekt se află și numeroase biserici și locuri de cult neortodoxe.

Mânăstirea Alexandr Nevski, care era menită, la început, să fie loc de odihnă a rămășițelor lui Alexandr Nevsky, are între zidurile sale două catedrale și câteva biserici mai mici, în diferite stiluri. Este remarcabilă și pentru Cimitirul Tihvin, unde sunt înmormântați mulți ruși celebri.

Orașul are două biserici mici în stilul Renașterii Gotice, aceea a Sfântului Ioan Botezătorul (1776–1781) și Cesmenskaia (1777–1780), amândouă proiectate de Georg Velten. Lăcașurile de cult construite la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea sunt toate construite în stilurile Renaștere rusă sau Renașterea bizantină. Moscheea din Sankt Petersburg (1909–1920), cea mai mare din Europa, este construită folosind ca model moscheile Timuride din Samarkand.

Un templu budist, construit cu banii din donațiile lui Dalai Lama și ale budiștilor ruși și mongoli, a fost terminată în 1914. Alături de casa de oaspeți și spitalul aflate în imediata vecinătate, templul a fost un reper important pentru buriații și calmîcii aflați în tranzit prin capitală în timpul Primului Război Mondial. A fost folosit ca lăcaș de cult până în 1935, când a fost desacralizat și transformat într-o clădire civilă, iar slujitorii templului au fost aruncați în Gulag. Templul a fost redeschis în 1991.

Fortăreața Sfinții Petru și Pavel, care a fost, o vreme, și închisoare destinată deținuților politici, ocupă o poziție dominantă în centrul orașului. A fost construită o pasarelă de-a lungul unei porțiuni a zidului fortăreței, care dă vizitatorilor o priveliște largă asupra râului, către sud. Pe celălalt mal al Nevei, pe limba de pământ a insulei Vasilievski, se află clădirea fostei Burse (1805–1810), amintind de un templu grecesc antic, cu două coloane rostrale (coloane împodobite cu prove de corăbii), ridicate în fața ei.

Fără îndoială, cel mai faimos muzeu este Ermitajul. Muzeul are una dintre cele mai bogate colecții de artă vest-europeană. Vastele lui colecții au fost pentru prima oară prezentate publicului în aripa construită în stil Renaștere greacă de Leo von Klenze (1838–1852), aripă numită acum Noul Ermitaj. Primul muzeu din oraș a fost fondat de țarul Petru cel Mare în Kunstkammer, ridicat în 1718–1734 pe malul opus al râului Neva, și care a adăpostit o vreme și Academia de Științe a Rusiei. Alte atracții turistice includ Muzeul de Arte Aplicate (1885–1895), Muzeul de Etnografie (1900–1911), Muzeul de Istorie Militară Suvorov (1901–1904) și Muzeul de Istorie Politică(1904–1906).

Instituțiile guvernului imperial au fost găzduite în clădirea Marelui Stat Major din Piața Palatului (1820–1827), având un Arc de trimf uriaș în centru. Clădirile Senatului și ale Sinodului se află în Piața Senatului (1827–1843), Cabinetul Imperial (1803–1805), este amplasat pe Nevsky Prospekt. Alte locuri de interes sunt Banca de Asigurări (1783–1790), Vama (1829–1832) și splendida Amiralitate (1806–1823). Cele mai multe dintre aceste construcții au fost proiectate de Giacomo Quarenghi sau Carlo Rossi.

Fosta capitală imperială are foarte multe și prestigioase instituții de învățământ și cultură: Universitatea de Stat din Sankt Petersburg ocupă câteva clădiri de pe insula Vasilievski, inclusiv uriașul edificiu baroc al Colegiului al Doisprezecelea (1722–1744); Academia de Artă din Sankt Petersburg (1764–1788) se ridică în fața unui chei împodobit cu grifoni și sfincși egipteni autentici; Institutul Smolnîi (1806–1808), la origini prima școală pentru femei din Rusia, a fost aleasă de Lenin drept cartier general în timpul Revoluției ruse, 1917. Institutul Caterina (1804–1807), proiectat de Quarenghi, a fost, la început, sediul Bibliotecii Naționale. O altă clădire neoclasică proiectată de Quarenghi este Școala de Călărie pentru Caii Gărzii Imperiale (1804–1807), ea fiind de curând desemnată ca sediu al Centrului Expozițional Central.

Unele dintre magazine și depozite sunt, pe bună dreptate, locuri demne de vizitat. De exemplu, monumentalul Arcul Noua Olandă (1779–1787) și zidurile adiacente ale Ostrovului Noua Olanda sunt ocupate de întreprinderi comerciale. Palatul Comercianților de pe Nevsky Prospekt (1761–1785), proiectat, de asemenea, de Jean-Baptiste Vallin de la Mothe, găzduiește un vast supermarket, mai multe cafenele și o stație de metrou. În apropiere se află Piața Circulară, ridicată în 1785–1790. Alte magazine universale, construite în maiestuosul stil Art Nouveau, mărginesc Nevsky Prospekt și includ Bazarul Eliseev emporium, Casa Cărților și magazinul Pasaj.

Sankt Petersburg este gazda mai multor teatre. Teatrul Alexandrinskii, construit în 1828–1832 de Carlo Rossi, care a fost botezat după numele soției țarului Nicolae al II-lea. Mult mai faimos în afara granițelor Rusiei este Teatrul Mariinski (cunoscut și sub vechiul nume Teatrul de Operă și Balet Kirov), care a transformat orașul în capitala mondială a baletului. Conservatorul din Sankt Petersburg, primul din Rusia, a fost deschis în 1862 și poartă numele numele lui Nikolai Rimski-Korsakov. Printre absolvenții Conservatorului orășenesc se numără Ceaikovski, Prokofiev și Șostakovici.

Poate că cel mai cunoscut simbol al orașului Sankt Petersburg este statuia ecvestră a lui Petru cel Mare, dezvelită în Piața Senatului, în 1782. Considerată cea mai importantă operă a sculptorului de origine franceză Etienne Maurice Falconet, statuia ocupă un loc de frunte în literatura rusă sub numele de Călărețul de aramă (Mednii Vsadnik).

Piața Palatului este dominată de un monument unic, Coloana Alexandru (1830–1834), dintr-o singură bucată de granit roșu de Finlanda, cea mai înaltă coloană de acest fel din lume, atât de bine montată încât nu are nevoie de nici un adaos la baza sa pentru a-i asigura stabilitatea. Monumentul deosebit al Generalisimului Alexandr Suvorov, reprezentat ca un zeu tânăr al războiului, a fost ridicat, în 1801, pe Câmpul lui Marte, care fusese folosit, până la acea dată, pentru paradele militare și sărbători populare. Piața Sfântul Isaac este împodobită de monumentul țarului Nicolae I, care este singura statuie ecvestră cu două puncte de sprijin (picioarele din spate ale calului).

Printre monumentele publice ale orașului se află și statuia circulară a împărătesei Ecaterina cea Mare de pe Nevsky Prospekt, statuile unor cai din bronz de pe podul Anicikov, o statuie ecvestră, în stilul lui Rodin, a țarului Alexandru al II-lea și Monumentul tricentenarului – dăruit de poporul Franței și instalat în Piața Sennaia.

Câteva dintre cele mai importante evenimente din istoria orașului sunt reprezentate de monumente speciale. Victoria rusească asupra lui Napoleon este comemorată de două arcuri de triumf, unul fiind la Narva, alta la Poarta Moscova. În aceeași tradiție, Cimitirul Piskarevskoie a fost deschis, în 1960, ca monument al victimelor asediului de 900 de zile al Leningradului.

Sankt Petersburg este înconjurat de reședințe imperiale, unele dintre ele fiind descrise în lista patrimoniului universal. Printre aceste reședințe se află localitatea Peterhof, cu marele Palat de la Peterhof (Petrodvoreț), parcul și faimoasele fântâni în cascadă, localitatea Pușkin (fostul Țarskoe Selo) cu palatul baroc Ecaterina și cu palatul neoclasic Alexandru, și localitatea Pavlovsk, care conține palatul împăratului Pavel I (1782–1786) și una dintre cele mai vaste parcuri în stil englezesc din Europa.

Cea mai mare parte din Peterhof și Țarskoe Selo a fost amplu restaurat după ce au fost dinamitate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de trupele germane aflate în retragere. Alte reședințe imperiale mai trebuie restaurate pentru a li se reda strălucirea de odinioară. Gatchina, aflată la 45 de km sud-vest de Sankt Petersburg, are un palat imperial cu 600 de camere și un parc foarte frumos. Oranienbaum, fondat de Prințul Menșikov, are un palat baroc și unul decorat în stil chinezesc. La Strelna se află o vilă de vânătoare a lui Petru cel Mare și un palat folosit de președinții ruși pentru întâlnirile cu oaspeți străini, Palatul Constantin.

Alte puncte de atracție sunt Shlisselburg, cu fortăreața sa medievală și insula Kronstadt, cu fortificațiile din secolul al XIX-lea și monumentele sale navale.

Lacul Baikal
Lacul Baikal este situat în sudul Siberiei (Rusia). Este un lac cu apă dulce (reprezintă cea mai mare rezervă de apă dulce din lume 23000 km³) și este cel mai adânc lac de pe glob (1637 m). Deși este greu de imaginat, depresiunea lacustră din Siberia de Sud, cu suprafața ceva mai mare decât cea a Belgiei, conține 10% din rezervele de apă potabilă ale lumii (exceptând ghețarii). Lacul Baikal pe lânga faptul că este cel mai adânc lac din lume, poate fi considerat și cel mai vechi prin cei circa 20-25 milioane ani de existență (exclusiv Marea Caspica și Lacul Aral) și unul dintre “muzeele vii”, în care trăiesc aproximativ 800 specii de animale și 245 specii de plante endemice, proprii lui.

Lacul, a cărui formă seamănă cu o semilună, ocupă o suprafață de 31.500 km², iar linia țărmului măsoară peste 2.000 de kilometri. Din punctul de vedere al mărimii, Baikal este a treia întindere de apă din Asia (după Marea Caspică și Lacul Aral) și cel mai mare rezervor de apă dulce de pe acest continent. Lacul ieșit din comun s-a format într-o depresiune tectonică, născută în epoci geologice demult apuse. Adâncimea lacului a atins chiar și 2000 de metri. De-a lungul mileniilor însă, pe fundul său s-au depus aluviuni care l-au ridicat până la nivelui actual. Lacul Baikal își datorează abundența de apă celor 336 de râuri care se varsă în el, dintre care cele mai importante sunt Selenga, la sud-est, și Angara Superioară, la nord. Unicul râu care curge din lac mai departe (în partea sa sud-vestică) este aceeași Angara, afluentul fluviului Enisei. La nord de lac tronează două masive muntoase, Munții Baikal și Munții Barguzin, iar prin apropiere de extremitatea sa sudică trece granița ruso-mongolă. Unul dintre cele mai vechi lacuri ale Terrei s-a format acum 15-25 de milioane de ani,după de o fisură uriașă s-a căscat de-a lungul unei falii in scoarța Pământului,creată de lenta îndepartare a Asiei de Europa.Inițial fisura avea 8 km adâncime, dar cu timpul s-a umplut cu aluviuni;fosilele micilor creaturi din aceste depuneri îi indică vârsta. Izvoarele fierbinți și frecventele cutremure slabe demonstrează că falia este încă activă. Din cele 336 de râuri și fluvii ce se varsă în lacul Baikal,unul singur izvorăște din apele sale: Angara.

Lacul Baikal a fost descoperit în anul 1643 de către K. Ivanov și V. Kolesnikov, iar în 1675, cunoscutul călător și diplomat român Nicolae Milescu Spătarul, cunoscut în descrierile în limba rusă sub numele de Nicolae Spafarovici, în drum spre China, l-a ocolit prin partea sud-vestică, făcându-i și o descriere amanunțită. De atunci lacul a constituit obiectul multor expediții, fapt ce a permis elucidarea problemelor deosebite privind geneza depresiunii, adâncimea, regimul hidric, plantele și animalele ce trăiesc în el. Astfel, lacul a fost cercetat de I. D. Cerski – după care s-a dat și numele vârfului de lângă localitatea Sludianka, înalt de 2090 m, din culmea Hamar-Daban – de V. A. Obrucev, E. V. Pavlovski, P. E. Riabukin, V. V. Belousov, L. S. Berg, B. Dibovski, V. Godlevski, F. Drizenko, M. M. Kojov, G. I. Veresceaghin, A. Korotnev și alții.

Lacul Baikal se bucură de interesul oamenilor de știință nu numai datorită adâncimii sale, care stabilește un record în materie, dar și datorită faunei și florei sale unice. Apele lacului surprind prin transparența lor neobișnuită, și prin puritatea lor. Lacul se distinge printr-o mare varietate a florei și faunei. Speciile care trăiesc în adâncurile sale sunt în majoritatea lor endemice, cu alte cuvinte pot fi întâlnite numai în acestă zonă a globului pământesc, precum foca de Baikal sau dintre pești, babetele de Baikal și omulul. Primul cercetător care a apreciat acest exemplar biologic deosebit a fost polonezul Benedykt Dybowski. Focile de Baikal, iubitoare de apă dulce, rămân una dintre cele mai importante particularități ale lacului. În timpul uneia dintre glaciațiuni, o parte dintre focile de mare au migrat în aval. Când Baikal a devenit un lac fără cale de comunicare cu marea, ca urmare a deplasării plăcilor litosferei, focile au fost separate de mediul lor natural. În prezent, aproximativ 70.000 dintre aceste mamifere înoată în Lacul Baikal, situat la aproape 1.700 kilometri distanță de Oceanul Arctic.
Foca de Baikal se distinge prin craniul scurt cu orbite mari, precum și prin blana sa cenușiu-maronie. Ea măsoară în medie 1,8 m lungime și cântărește 50 kilograme, putând să atingă chiar și150 kg. Ghearele labelor din față, dotate cu membrane înotătoare, sunt mai puternice decât cele ale focilor din Oceanul Arctic. Se presupune că datorită acestora, foca poate face mai ușor găuri în pătura de gheață. Femelele și masculii ating maturitatea sexuală la vârsta de cinci ani. Vânătoarea de foci de Baikal este permisă.

Baikal este unul dintre lacurile cele mai populate cu pește din Siberia. Aici se pescuiesc mai ales sturioni și somoni. În zonele din vecinătatea lacului se extrage petrol și alte minerale folositoare. Fabricile de celuloză și hârtie, construite pe malul sudic al lacului în perioada comunistă, continuă să deverseze deșeuri direct în apele acestuia, amenințând ecosistemul regiunii de poluare.

Un paradox interesant: lacul este vizitat de numeroși turiști din lumea întreagă, deși nu există practic niciun fel de infrastructură turistică în regiune.

Veliki Novgorod
Veliki Novgorod (în limba rusă Вели́кий Но́вгород) este cel mai important oraș istoric din nord-vestul Rusiei. Este situat aproximativ trei sferturi din distanța dintre Moscova și Sankt Peterburg, la 58o 32’N 31o16’E. “Novgorod” se poate traduce prin “Oraș nou”, în timp ce “Veliki” înseamnă “cel Mare”. Orașul este străbătut de râul Volhov, care se varsă imediat după ce traversează orașul în Lacul Ilmen. În conformitate cu rezultatele recensământului din 2002, Novgorodul are o populație de 216.856 locuitori. Orașul este centrul administrativ al regiunii (oblastului) Novgorod.

Novgorod este cel mai vechi oraș slav pomenit în documente istorice. Cronicile îl menționează pentru prima oară în 859, când era deja un important punct de reper pe drumul comercial din Baltica spre Bizanț. Numele vareg al orașului, Holmgard (sau Holmgarðr, Hólmgarður, Holmgaard, Holmegård), este menționat în Saga nordice, menționându-se o existență mai veche decât cele consemnate în documente. La început, Holmgard era numele fortăreței din sud-estul orașului de azi, Riurikovo Gorodișce (numit astfel după căpetenia Rurik, despre care se presupune că și-ar fi stabilit aici reședința). Datele arheologice sugerează că Gorodișce, reședința cnejilor locali, datează de pe la mijlocul secolului al IX-lea, de aici probabil și numele de “Orașul nou” al restului localității. La mijlocul secolului al X-lea, Novgorodul devenise un oraș medieval complet dezvoltat.

În 882, succesorul lui Rurik, Oleg al Novgorodului, a cucerit Kievul și a pus bazele Rusiei Kievene. În acest stat, Novgorodul era al doilea oraș ca importanță. Tradiția vremii cerea ca cel mai în vârstă fiu și moștenitor al cneazului din Kiev să fie trimis la Novgorod încă de foarte tânăr, pentru a se deprinde cu tainele domniei. În Saga nordică, orașul este menționat drept capitală a Gardariki (țara slavilor răsăritenie). În Novgorod și-au găsit refugiu în vremuri de restriște patru regi vikingi: Olav I al Norvegiei, Olav al II-lea al Norvegiei, Magnus I al Norvegiei și Harald Haardraade.

Dintre toți principii locali, novgorodenii prețuiesc cel mai mult memoria lui Iaroslav cel Înțelept, cel care a dat primul cod de legi, (încorporat mai târziu în Russkaia Pravda (Pravila Rusă)) și cel care s-a remarcat ca fiind ctitorul Catedralei Sfânta Sofia, monument care poate fi admirat și azi. Ca semn de mulțumire pentru ajutorul primit în lupta pentru cucerirea tronului, Iaroslav a conferit numeroase privilegii orașului. Piața centrală a orașului poartă numele marelui cneaz.

În 1136, negustorii și boierii din Novgorod s-au separat de Kiev, au alungat prințul conducător și au proclamat Republica Novgorodului. Acest puternic oraș-stat a controlat o bună parte din Europa de nord-vest, din Estonia de azi până la Munții Ural. Cel mai important personaj al orașului era posadnikul, un funcționar ales de Vecea (adunarea) populară din rândurile aristocraților locali. Orașul era condus formal de un prinț, ales de asemenea de adunarea populară, dar hotărârile sale trebuiau să fie aprobate de posadnik pentru a căpăta putere de lege. În secolul al XIII-lea, orașul a intrat în Liga Hanseatică.

În evul mediu, orașul a înflorit din punct de vedere cultural. Cea mai mare parte a populației era știutoare de carte. Documentele erau scrise pe coajă de mesteacăn. Când încă Parisul și Londra erau înecate în noroaie, Novgorodul era lăudat de călătorii străini pentru străzile pietruite și curățenia din oraș. Câteva dintre cele mai vechi cronici rusești au fost scrise în Novgorod. Negustorul local Sadko a devenit erou în poveștile populare rusești.

Decăderea orașului a fost rezultatul incapacității de a asigura hrană numeroasei lui populații, ceea ce l-a făcut dependent de regiunea ceralieră din Vladimir-Suzdal. Cele mai importante orașe din acea zonă, Moscova și Tver, au folosit această dependență pentru a controla Novgorodul. Până în cele din urmă Ivan al III-lea al Cnezatului Moscovei a anexat Novgorodul în 1478. Novgorodul a rămas al treilea oraș rusesc ca importanță până când Ivan cel Groaznic a jefuit orașul și i-a măcelărit locuitorii în 1570.

În 1727, Novgorod a fost făcut centru administrativ al guberniei Novgorod din Imperiul Rus prin desprinderea unui teritoriu din gubernia Sankt Peterburg. (Vezi și: împărțirea administrativă a Rusiei, 1727-1728). Aceată împărțire administrativă a existat până în 1927, când orașul a devenit parte a regiunii Leningrad, pentru ca din 1944 să redevină centru administrativ regional al noii regiuni Novgorod.

În timpul celui de-al doilea război mondial, pe 15 august 1941, orașul a fost ocupat de armata germană. Monumentele sale istorice au fost distruse în mod sistematic. Când Armata Roșie a eliberat orașul pe 19 ianuarie 1944, dintre cele 1.536 clădiri din piatră, numai 40 mai erau încă în picioare. După încheierea războiului, centrul orașului a fost restaurat treptat. Monumentele sale cele mai importante au fost declarate Locuri din patrimoniul mondial. În 1998, orașul a primit în mod oficial numele de “Veliki Novgorod”, revenind parțial la titlul medieval “Suveranul Novgorod cel Mare”.

Nici un alt oraș rusesc sau ucrainean nu poate concura cu Novgorodul la capitolul monumente, atât ca varietate cât și ca vechime. Cel mai important monument este Catedrala Sfânta Sofia, construită în 1045 de Iaroslav cel Înțelept. Este cea mai bine conservată catedrală de secol al XI-lea și prima care este un exemplu pentru caracteristicile originale ale arhitecturii rusești: pereții sobri din piatră și cupolele sub formă de coif. Freșcele au fost pictate în secolul al XII-lea și renovate în deceniul al șaptelea al secolului al XIX-lea. Ca particularitate, catedrala are porțile din bronz fabricate în Magdeburg în 1156, despre care se povestește că ar fi fost furate de novgorodeni în 1187 din capitala de atunci a Suediei, Sigtuna.

În kremlinul din Novgorod, numit și Detineț, se află cel mai vechi palat din Rusia (1433), cea mai veche clopotniță (mijlocul secolului al XV-lea) și cel mai vechi turn cu ceas (1673). Printre construcțiile mai recente, cele mai importante sunt palatul imperial (1771) și monumentul din bronz Mileniul Rusiei (1862), acesta din urmă având reprezentate cele mai importante personalități ale istoriei țării.

În afara zidurilor kremlinului, se află trei catedrale construite în timpul lui Mstislav cel Mare, ultimul monarh al tuturor rusilor: Catedrala Sfântul Nicolae (1113-1123, în care se află tabloul votiv al familiei lui Mstislav), Catedrala Mânăstirii Iuriev (1030, care este probabil cea mai veche din Rusia) și Catedrala Mânăstirii Antoniev.

Numeroase biserici vechi se află împrăștiate prin oraș. Unele dintre ele au fost aruncate în aer de naziști în timpul războiului și au fost refăcute după eliberarea orașului. Cele mai cunoscute sunt cele ale Sfinților Petru și Pavel, (1185-1192), a Bunei Vestiri din Miacino, (1179), a Adormirii Maicii Domnului (1180) și a Sfintei Paraschieva (1207). Capodopera arhitecturii nogorodene este considerată biserica Mântuitorului din Neredița (1198).

Biserica Neredița avea cele mai bune freșce de secol al XII-lea din toată Rusia. Aceste capodopee au pierit în 1944, când biserica a fost aruncată în aer de naziști.
În secolul al XIII-lea, a fost moda bisericilor mici de formă trilobată. Exemple din această perioadă sunt capela din Perin (1230) și cea a Sfântului Nicolae de pe ostrovul Lipnia (1292, unde pot fi văzute și freșce din secolul al XIV-lea). În secolul următor au fost dezvoltate două tipuri noi de biserici, cele mai reprezentative fiind cea a Sfântului Theodor (1360-1361, cu freșce din 1380) , iar alta fiind cea a Mântuitorului de pe strada Ilîina (1374, pictată în 1378 de Feofan Grecul). Biserica Mântuitorului din Kovalevo (1345) se remarcă prin influențele arhitecturii sârbești.

Cucerirea Novgorodului de către Ivan al III-lea a schimbat în mod decisiv arhitectura locală. Comenzile importante au fost executate de meșteri moscoviți după modelele catedralelor Kremlinului din Moscova, (Catedrala Mântuitorului din Mânăstirea Hutin (1515), Catedrala Sfâtului Nicolae din Mânăstirea Viasciji (1685)). Bisericile parohiale au continuat însă tradiția arhitecturii locale (biserica Sfinților Boris și Gleb (1586)).

În satul Vitoslavliți, pe drumul dintre Novgorod și Mânăstirea Iuriev, a fost deschis un muzeu al civilizației lemnului. Aici sunt expuse numeroase biserici, case și mori din lemn din întreaga regiune a Novgorodului.