Prima atestare documentară în anul 1223, sub denumirea latină Insula Christana. Se presupune că localitatea a fost colonizată la cererea regelui Ungariei Géza II, în cursul primului val de colonizări, între 1141-1161.

În 1493, localitatea este incendiată de năvălitorii turci.

La mijlocul secolului XV, fosta bazilică romanică de la Cristian a fost aproape complet renovată şi transformată într-o biserică-hală, în stil gotic cu trei nave şi turn clopotniţă.

Autorităţile doreau să construiască o biserică cât mai puternică care să reziste vremii şi atacurilor nemiloase, dar care să se şi încadreze arhitecturii moderne a vremii. Astfel, însuşi vestitul pietrar Andreas Lapicida, cunoscut în această parte a Transilvaniei pentru măiestria sa, a fost însărcinat cu realizarea lucrărilor.

Pentru că localitatea se afla în plin câmp deschis şi cu greu se putea apăra împotriva năvălitorilor, biserica a fost înconjurată cu două curtine de apărare, iar zidul exterior a fost prevăzut cu cinci turnuri. În vremea atacurilor familiile se retrăgeau în incinta bisericii şi asigurau apărarea acesteia, iar atunci când se adăposteau aici, oamenii luau cu ei animalele şi alimente. Slănina şi şunca erau bine păzite într-un turn special amenajat, „Turnul Slăninii” sau „Turnul Cămării”, turn păstrat până în zilele noastre.

Pretenţile financiare ale meşterului Lapicida care au pus pe jar autorităţile de la Cristian au fost întemeiate-biserica de la Cristian impresionează prin monumentalitate, arta meşterului s-a păstrat atât de bine până în zilele noastre.

Nava principală are lungimea de 18,3m și lățimea de 17,5m, corul principal are lungimea de 15,5m și lățimea de 8,4m. Coama acoperișului se înalță la 28,4m, respectiv 26,3 m.

În 1529, localitatea a fost din nou incendiată, de data aceasta de ostași ai boierului muntean Drăgan, care au asediat în septembrie Sibiul.

În 1553 localitatea a fost decimată de epidemiile de holeră și de ciumă. Au urmat patru alte epidemii în 1706 și1755.

În 16 septembrie 1599 biserica fortificată a fost cucerită și prădată de Mihai Viteazul. Cu această ocazie, preotul Heintzius a fost torturat și spânzurat în sacristie.

În 1658 a avut loc prima invadare a localității de către tătarii care au asediat în Sibiul. Satul a fost din nou incendiat.

În 1690 se ține în biserica fortificată o adunare a Dietei Transilvaniei, ocazie cu care nobilul Emerich Tököly a fost ales principe al Transilvaniei.

În 1719, în biserică se construiește un nou altar, în stil baroc.
În perioada 1721-1736, ca urmare a epidemiilor, populația satului scade drastic. Din 176 gospodării recenzate în 1508, mai rămân 63 de gospodării populate. Alte 32 sunt în paragină.

Se reconstruiește o parte a zidului de incintă și, cu ajutorul inspectorului Clockner din Sibiu, se reabilitează biserica.

În anul 1734, sub domnia lui Carol al VI-lea, Împărat Roman, din ținuturile aflate sub dominația Casei de Habsburg au fost deportați în Transilvania protestanții ce trecuseră la confesiunea evanghelică luterană. Deportarea celor peste 800 de persoane, din care în jur de 200 din Carintia, a fost mascată sub denumirea germană de Transmigration. Aceștia s-au stabilit în trei sate din apropiere de Sibiu: Neppendorf (Turnișor, azi cartier al Sibiului), Großau (Cristian, Sibiu) și Großpold (Apoldu de Sus, Sibiu), și sunt cunoscuți sub denunirea de Landler, iar așezarea lor în aceasă zonă ca Landlersiedlung.

În perioada 1735-1738 în Cristian sunt colonizați 160 de astfel de imigranți, veniți mai ales din localitățile austriece Hallstatt, Ischl, Gosau, Lauben și Goisern.

În 1752-1756 vine un nou val de imigranți landleri din Austria Superioară

În 1775, biserica primește o orgă, construită de Johannes Hahn.

În 1805 se reface și se înalță turnul bisericii, deteriorat de un cutremur. Se construiesc cele patru turnuri de colț.

În 1891 satul este din nou victima unui mare incendiu.

În ianuarie 1945 populația de etnie germană din sat a fost deportată în URSS. Pe 13 ianuarie 1945, au fost ridicați de la casele lor 348 de germani, din care 51 au murit pe drum sau în lagărele de muncă sovietice. Ultimii supraviețuitori s-au întors acasă în 1952.

În martie-iunie 1945, prin reforma agrară, populația germană a fost deposedată de pământuri (din care în proporție de 98% au fost date populației românești), pierzând și cetățenia și dreptul de vot.

În 1972-75 s-a trecut la ample reparații ale bisericii fortificate și la îndepărtarea efectelor cutremurului.