Bucuresti – Teatrul National
Teatrul National Bucuresti (TNB) a avut o istorie zbuciumata, culminand cu bombardamentele din 1944 cand a fost distrusa sala din Calea Victoriei, o pleiada de mari actori ramanand fara ʺcasaʺ.
După ce au jucat pe unde au apucat, urma
șii acelor actori minunați au primit o nouă casă, după aproape 30 de ani. Noua clădire a Teatrului Național era inaugurată la 20 decembrie 1973. Construcția începuse cu 14 ani în urmă și a ridicat, de-a lungul timpului discuții aprinse legate, mai ales, de forma și decorarea exteriorului.
Proiectul iniţial reproducea prin stilizare pălăria inconfundabilă a stimabilului domn Ion Luca Caragiale și o așeza pe…capul cădirii, ca un simbol al contribuției marelui dramaturg la dezvoltarea teatrului național românesc, condus în prima sa perioadă de chiar întâiul fiu al dramaturgului, Mateiu Caragiale (1885-1936).
Nu se știe cum acest proiect a trecut de cenzura vremii, cert este că, odată conturat, a atras atenția lui Nicolae Ceaușescu, care și-a pus în minte să-l schimbe. A profitat cu mare fler de un incendiu devastator, care a distrus Sala Mare a teatrului în 1978, pentru a remodela corpul principal și acoperișul, clădirea arătând după acest lifting nefericit ca o baie termală romană. Mai mult, Ceaușescu a cerut ca pe noua fațadă se fie zugrăvită o frescă înfățișând un țăran înfrățindu-se cu un muncitor, dar niciunul dintre artiștii contactați pentru a o realiza nu a acceptat să lucreze o asemenea hidoșenie.
Clădirea teatrului a rămas cu fatadele exterioare intr-o situatie de provizorat până în 2011, când a intrat într-un proces amplu de reabilitare și readucere la parametri estetici inițiali.
Proiectul este condus de arhitectul Romeo Belea. Numărul locurilor din săli creste de la 1720 la 2880. Vor exista mai multe săli decât în varianta din 1973 a clădirii, astfel:
– Sala Mare (tip italian) 900 locuri
– Sala Studio (transformabilă în tip italian, elisabetan, arena) 590 locuri
– Sala Atelier (teatru experimental) 250 locuri
– Sala Pictura ( transformabilă în tip italian,elisabetan, arena) 300 locuri
– Sala Mica (transformabilă în tip italian redus, elisabetan, arena) 240 locuri
– Sala în Aer Liber, 300 locuri
Sala Media (multifuncțională: expoziții, recitaluri, reuniuni, conferințe, proiecții – cu scaune înșiruite) 300 locuri
Remodelarea construcției TNB costa 63,2 milioane Euro (brut), din care 28 milioane Euro provin de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Execuția va dura, conform contractului, 2 ani și 4 luni, termenul expirand la sfarsitul anului 2014.
Acest material este proprietatea ghideuropean.ro și este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parțială a conținutului se poate face doar cu acordul scris al proprietarului.
GhidEuropean©2014

