Prin Centrul Vechi sau Centrul Istoric, fiecare autor înţelege cam ce vrea. Unii se limitează la perimetrul cuprins între străzile Blănari, Covaci, Smârdan și Franceză. Alții merg pană la Spitalul Colțea, Turnul Bărăției, vechea Piață a Teatrului Național sau Palatul Regal.

 

Primăria Capitalei definește Centrul Istoric al Municipiului București ca fiind zona care cuprinde străzile Calea Moşilor (partea veche), B-dul Brătianu, B-dul Carol, B-dul Elisabeta,  str.Hristo Botev, Calea Victoriei, str. Lipscani, Piața Sf. Gheorghe, str.Colței și str. Stavropoleos, pe care le declară conform unui plan urbanistic drept zone protejate. Subzonele de referință cuprind și mai multe străzi considerate a aparține zonei istorice din centrul Capitalei.

Din păcate prea puține clădiri istorice și-au recăpătat frumusețea de altădată. Chiar dacă statuia „Lupoaicei” („Lupa Capitolina”), a revenit pe locul ințial, după ce s-aplimbat în alte șase locuri din București, cu toate că Magazinul Voaleta a fost restaurat de noii propietari sau Hanul Gabroveni de către primărie, transformându-se într-un centru cultural, mai bine de două treimi din clădirile din Centrul Vechi riscă să cadă la primul cutremur major.

O clădire atent refăcută, in al cărei interior s-au investit peste 1 milion de euro adăpostește vestitul Car cu Bere, deschis în 1875, într-o clădire neogotică proiectată de arhitectul de origine poloneză Siegfried Kofczinsky. Evident că destinația clădirii a fost, de la început, o berărie, altfel arhitectul nu ar fi gândit interiorul în același stil, care ne aduce aminte de berăriile nemțești. Aici se preparau și se serveau cei mai buni și autentici mici românești a căror origine balcanică o recunoaște chiar bucătarul șef din 1920, care rescrie într-o misivă rețeta originală a faimoaselor produse din carne tocată, amintind că mireasma lor sfârâind pe grătare s-a răspândit în toată peninsula Balcanică.

Carul cu Bere se spune că a rămas și astăzi cel mai bun restaurant din Centrul Vechi. În prezent i se alătură alte patru stabilimente unde se mănâncă la fel de bine iar atmosfera vine în completarea calității gastronomiei: Curtea berarilor (un local spațios servind platouri imense de mâncare și, evident, metri întregi de bere), Divan (sună turcește și este în stil oriental, cu un meniu atent ales), Lacrimi și sfinți (stabilimentul maestrului Mircea Dinescu, poet și viticultor, care a transcris rețete de acum 100 de ani reinterpretate și reașezate) și City Grill (bazat pe gastronomia românească, puțin în antiteză cu numele său internațional).

Clădirea cu cea mai mare incărcătură istorică din Centru Vechi este Biserica Sf.Arhangheli Mihail și Gavril, Sf.Athanase cel Mare, cunoscută de bucureșteni ca Biserica Stavropoleos. Și biserica și strada își trag numele de arhimandritul Ioanichie Stratonikeas, ales în 1726 mitropolit al Stavropolei și exarh al Cariei, cel care a ridicat lăcașul de cult și un han în 1724.

Ulterior s-a păstrat doar locul de rugăciune, celelalte clădiri din incintă fiind rezultatul unui vast proiect de restaurare început în 1897 după planurile arhitectului Ion Mincu. Între anii 1904-1940, Biserica Stavropoleos a rămas doar monument istoric, în incintă depozitându-se elemente de arhitectură și pietre funerare de la bisericile demolate în Centrul Vechi al Bucureştiului. Colecția de obiecte de artă conține icoane, obiecte de cult, piese de artă decorativă și fragmente de fresca recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist.

Astăzi, Centrul Vechi al Bucureștiului a luat exemplul altor zone vechi ale Europei, devenind o zonă pietonală, profund comercială. Din păcate sunt parcă prea multe restaurante și baruri, ignorându-se tocmai una dintre caracteristicile sale inițiale, aceea de a fi o zonă de prezentare și desfacere pentru breslele Bucureștiului. Dar asta este o altă poveste.

©GhidEuropean