Insule de vis in Oceanul Indian

Oceanul-Indian-slide

Oceanul Indian, al treilea cel mai mare ocean al Pământului, este flancat de Africa la vest, Australia la est și Asia la nord. Pe apele  sale cristaline întâlnim unele dintre cele mai exotice insule și spectaculoase coaste din lume.

Ne gândim uneori cu jind, privind fotografiile din aceasta zonă a lumii, la plajele cu  nisipul alb, recifele de corali și golfuri cu apa ireală, turcoaz, care ne induc o stare de liniște și calm. Dacă la toate aceste imagini mai adăugăm și un bungalow mângâiat de briza oceanului, avem toate ingredientele pentru destinația perfectă.

Seychelle Islands (1)

Singuri sau împreună cu familia, pentru plajă sau pentru relaxare, în concediu sau în luna de miere, vom avea parte de un adevărat paradis, fie că vom alege Insulele Maldive, fie Seychelles sau Madagascar.

Insulele Maldive sunt un grup de mici insule de corali cu plaje uimitoare și un refugiu pentru snorkelling și scufundări. Imaginați-vă că frunzele imenșilor palmieri mătură plajele, iar la umbra lor se pot petrece câteva ore de relaxare, beneficiind de aerosoli și muzica liniștitoare a valurilor care mătură leneș plajele întinse.

Seychelle Islands (11)

Insulele Seychelles combină plajele curate, cu nisip alb, cu peisaje tropicale fermecătoare. Covoarele de vegetație luxuriante se întind până aproape de de piscurile stâncoase din granit.

Mauritius, un afloriment mare vulcanic stabilit în apele turcoaz ale Oceanului Indian, este o buclă aproape completă construită cu trudă și talent de populațiile de corali. Câteva cascade spectaculoase își rostogolesc apele dulci în lagunele cristaline. O insula de vis!

mauritius_9În largul coastei de est a Africii se află „Insula Roșie”, adică Madagascar, o insula caracterizată prin biodiversitate. Mai la nord și mult mai aproape de partea continentală a Africii este insula Zanzibar, iar în nord, în Golful Bengal găsim „Insula de smarald”, Sri Lanka, ambele cunoscute pentru fauna bogată și posibilitățile de aventură pe care le oferă turiștilor.

1300357241-cmsmcnw9Oceanul Indian pare o întindere nesfârșită de recife de corali, care adăpostesc una dintre cele mai uimitoare vieți marine de pe planetă. Aici întâlnim peștele papagal sau rechinii-balenă, iar o întâlnire față în față poate fi posibilă pentru amatorii de scufundări.

Chiar dacă biodiversitatea vieții marine este cu siguranță punctul principal de atracție, nu trebuie să uităm că aventura unui safari pe continentul african poate fi o experiență unică în viață, Kenya sau Tanzania fiind recunoscute pentru programele pe care le oferă iubitorilor de wildlife.

Conrad-Maldives-Underwater-Suite

Insulele din Oceanul Indian sunt nu numai destinații uluitoare ci reprezintă și punctul de plecare spre un alt tip de turism, ceva mai plin de adrenalină și neprevăzut.

©GhidEuropean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.